Ioan 19:1-11
Nouă Traducere În Limba Română
Condamnarea lui Isus
19 Atunci Pilat L-a luat pe Isus şi a pus să-L biciuiască[a]. 2 Soldaţii au împletit o coroană de spini, I-au aşezat-o pe cap şi L-au îmbrăcat într-o mantie purpurie. 3 Ei veneau la El şi-I ziceau: „Salutare, Împărate al iudeilor!“[b] Şi-I dădeau palme. 4 Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis:
– Iată, vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în El!
5 Isus a ieşit deci afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Pilat le-a zis:
– Iată Omul!
6 Când L-au văzut, conducătorii preoţilor şi gărzile au strigat:
– Răstigneşte-L[c]! Răstigneşte-L!
Pilat le-a zis:
– Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, pentru că eu nu găsesc nici o vină în El!
7 Iudeii i-au răspuns:
– Noi avem o Lege şi potrivit cu Legea aceasta El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.
8 Când Pilat a auzit aceste cuvinte, s-a temut şi mai tare. 9 A intrat din nou în pretoriu[d] şi L-a întrebat pe Isus:
– De unde eşti?
Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns. 10 Atunci Pilat I-a zis:
– Nu vorbeşti cu mine? Nu ştii că am autoritate să Te eliberez şi am autoritate să Te răstignesc?
11 Isus i-a răspuns:
– N-ai avea nici o autoritate asupra Mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea cel ce Mă dă pe mâna ta are un mai mare păcat.
Read full chapterFootnotes
- Ioan 19:1 O pedeapsă cruntă: romanii foloseau un bici din mai multe fâşii din piele, la capătul cărora se aflau bucăţi de os sau de plumb. În timp ce evreii nu permiteau mai mult de 39 de lovituri, la romani nu exista limită, adesea victimele decedând
- Ioan 19:3 Corespondentul lui Ave Cezar!, însă rostit în batjocură
- Ioan 19:6 M. Tullius Cicero (106-43 î.Cr.), orator şi politician roman, spunea despre răstignire ca este „o pedeapsă crudă şi înjositoare“ (Contra lui Veres, 2.5.63) iar Josefus că este „cea mai nemiloasă moarte“ (Răzb., 7.6.4)
- Ioan 19:9 Vezi nota de la 18:28
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.