„Aşa vorbeşte Domnul:

«Blestemat este omul care se încrede în om,
    care face din muritor tăria lui
        şi a cărui inimă Îl părăseşte pe Domnul.
El este ca un tufiş în deşert,
    care nu vede venind fericirea.
El locuieşte în locurile arse ale pustiei,
    într-un pământ sărat, unde nu stă nimeni.

Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul
    şi a cărui încredere este în Domnul.
El este ca un pom sădit lângă ape,
    care îşi întinde rădăcinile spre râu.
Lui nu-i este frică de căldură
    şi frunzişul lui este întotdeauna verde.
În anul secetei nu se îngrijorează
    şi nu încetează să aducă rod.»“

Read full chapter

Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat(A) să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor(B) şi îşi abate inima de la Domnul! Căci este ca un nenorocit(C) în pustie şi nu(D) vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într-un pământ(E) sărat şi fără locuitori. Binecuvântat(F) să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom(G) sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă rod.”

Read full chapter