64 „O, de ai despica^(A) cerurile şi Te-ai pogorî, s-ar topi munţii^(B) înaintea Ta, ² ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele şi ar tremura neamurile înaintea Ta! ³ Când ai făcut^(C) minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai pogorât, şi munţii s-au zguduit înaintea Ta, ⁴ cum niciodată^(D) nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu, afară de Tine, să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El. ⁵ Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea^(E), celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte^(F) de Tine. Dar Te-ai mâniat pentru că am^(G) păcătuit. Vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi? ⁶ Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre bune^(H) sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi^(I) ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul. ⁷ Nu este nimeni^(J) care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine, de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre. ⁸ Dar^(K), Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul şi Tu, olarul^(L) care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea^(M) mâinilor Tale. ⁹ Nu Te mânia^(N) prea mult, Doamne, şi nu-Ţi aduce aminte în veci de nelegiuire! Priveşte dar spre noi, căci toţi suntem^(O) poporul Tău. ¹⁰ Cetăţile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul^(P), o pustietate! ¹¹ Casa noastră^(Q) cea sfântă şi slăvită, în care părinţii noştri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor şi tot ce aveam mai scump^(R) a fost pustiit. ¹² După toate acestea, Te vei opri^(S) Tu, Doamne? Vei tăcea^(T) Tu oare şi ne vei întrista nespus de mult?”