¹⁷ Din ce îi rămâne face un dumnezeu, propriul său idol.
    Se prosternă înaintea lui şi i se închină;
i se roagă zicându-i:
    «Mântuieşte-mă, căci tu eşti zeul meu!»
¹⁸ Ei nu cunosc, nici nu înţeleg,
    căci ochii le sunt acoperiţi ca să nu poată vedea,
        iar minţile – întunecate, ca să nu poată lua aminte.
¹⁹ Nici unul nu stă să cugete;
    nu are cunoaştere sau discernământ ca să-şi zică:
«Jumătate l-am pus pe foc;
    pe cărbunii lui mi-am copt pâine,
        mi-am prăjit carne şi am mâncat.
Voi face oare din ce a rămas o asemenea urâciune?
    Să mă prostern eu înaintea unei bucăţi de lemn?»

⁷ Îl pun pe umeri şi-l poartă,
    îl aşază la locul lui şi acolo rămâne;
        nu se poate mişca de la locul lui.
Dacă cineva strigă la el, nu-i răspunde,
    nici nu-l izbăveşte din necaz.

⁷ Ele sunt create acum, şi nu în vechime.
    Până azi tu n-ai mai auzit de ele,
        ca să poţi spune: ‘Le ştiam deja.’