22 iată care este cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva acestuia:

Fecioara, fiica Sionului,
    te dispreţuieşte şi îşi bate joc de tine!
Fiica Ierusalimului
    dă din cap în timp ce fugi[a].
23 Ştii pe Cine ai batjocorit şi ai blasfemiat tu?
    Ştii împotriva Cui ţi-ai ridicat glasul?
Ştii împotriva Cui ţi-ai înălţat mândru privirea?
    Împotriva Sfântului lui Israel!
24 Prin slujitorii tăi L-ai batjocorit pe Stăpân
    şi ai zis:
‘Cu mulţimea carelor mele
    am urcat înălţimile munţilor
        până la cele mai înalte piscuri ale Libanului!
I-am tăiat cei mai înalţi cedri
    şi cei mai aleşi chiparoşi.
Am ajuns la cele mai înalte piscuri
    şi la pădurea cea mai deasă.

Read full chapter

Footnotes

  1. Isaia 37:22 Lit.: după tine