A A A A A
Bible Book List

Isaia 23Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Profeţie împotriva Tirului

23 O profeţie cu privire la Tir.

„Văitaţi-vă, corăbii de Tarşiş[a],
    căci fortăreaţa şi portul vă sunt distruse!
        Din Chitim[b] au primit această veste.
Tăceţi, locuitori ai ţărmului,
    precum şi voi, negustori din Sidon,

care v-aţi îmbogăţit din negoţul pe mare!

Străbătând ape multe,
    grânele erau aduse din Şihor;[c]
secerişul Nilului era venitul Tirului,
    acesta devenind locul de negoţ al neamurilor.

Să-ţi fie ruşine, Sidon, fortăreaţă a mării!
    Căci marea a vorbit astfel:
«N-am avut dureri, nici n-am născut;
    n-am îngrijit băieţi, nici n-am crescut fete.»
Când va ajunge vestea în Egipt,
    se vor îngrozi de cele auzite despre Tir.
Treceţi spre Tarşiş!
    Văitaţi-vă, locuitori ai ţărmului!
Aceasta să fie, oare, cetatea voastră plină de veselie,
    cetatea întemeiată din vremuri străvechi,
ai cărei paşi
    au dus-o până departe, întemeind colonii?
Cine a plănuit aceasta împotriva Tirului,
    împotriva celui ce oferea coroane,
ai cărui negustori erau prinţi,
    ai cărui comercianţi erau cei mai onoraţi de pe pământ?
Domnul Oştirilor a plănuit aceasta –
    pentru a zdrobi mândria a tot ce este glorios,
        pentru a-i umili pe toţi cei onoraţi de pe pământ.
10 Cultivă-ţi[d] ţara, ca malul Nilului,
    fiică a Tarşişului,
        căci port nu mai ai!
11 Domnul Şi-a întins mâna peste mare
    şi a făcut împărăţiile să se cutremure.
Cu privire la Canaan[e], a poruncit
    să-i fie distruse fortăreţele.
12 El a zis: «Nu te vei mai bucura,
    o, fecioară asuprită, fiică a Sidonului!
Ridică-te şi du-te în Chitim,
    însă nici măcar acolo nu vei avea odihnă!»

13 Priviţi la ţara caldeenilor[f],
    la un popor care nu mai este!
        Asirienii au făcut din ea un loc pentru animalele sălbatice.
Şi-au ridicat turnurile de asalt,
    i-au jefuit palatele
        şi au făcut din ea o ruină.
14 Văitaţi-vă, corăbii de Tarşiş,
    căci fortăreaţa voastră este distrusă!

15 Din ziua aceea Tirul va fi uitat pentru şaptezeci de ani – timpul vieţii unui împărat. Iar la sfârşitul celor şaptezeci de ani, Tirului i se va întâmpla ca prostituatei din cântec:

16 «Ia lira şi străbate cetatea,
    prostituată care ai fost uitată!
Cântă iscusit, cântă-ţi cântecul de mai multe ori,
    astfel încât să-şi aducă aminte de tine!»

17 Când se vor încheia cei şaptezeci de ani, Domnul va vizita Tirul. Cetatea se va întoarce la câştigul ei şi se va prostitua cu toate împărăţiile de pe faţa pământului. 18 Profitul şi plata ei însă vor fi puse deoparte pentru Domnul. Acestea nu vor fi nici adunate, nici păstrate, ci câştigul ei va asigura hrană din belşug şi haine frumoase pentru cei ce trăiesc înaintea Domnului.“

Footnotes:

  1. Isaia 23:1 Vezi nota de la 2:16; şi în v. 14
  2. Isaia 23:1 Cipru; şi în v. 12
  3. Isaia 23:3 TM; Q: Sidon, / care v-aţi trimis mesagerii / să străbată ape multe. / Grânele erau aduse din Şihor,
  4. Isaia 23:10 Q, câteva mss LXX; TM: străbate-ţi
  5. Isaia 23:11 Este vorba mai exact despre Fenicia (teritoriul, în linii mari, al Libanului de astăzi)
  6. Isaia 23:13 babilonienilor
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes