Isaia 1
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Necredinţa şi pedeapsa lui Israel
1 Prorocia(A) lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda. 2 Ascultaţi(B), ceruri, şi ia aminte, Pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii(C), dar ei s-au răsculat împotriva Mea. 3 Boul(D) îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu(E) Mă cunoaşte, poporul Meu nu(F) ia aminte la Mine.” 4 Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă(G) de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele… 5 Ce(H) pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav şi toată inima suferă de moarte! 6 Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse(I), nelegate şi nealinate cu untdelemn: 7 ţara(J) vă este pustiită, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc, ca nişte sălbatici. 8 Şi fiica Sionului a rămas ca(K) o colibă în vie, ca o covercă într-un câmp de castraveţi, ca(L) o cetate împresurată. 9 De(M) nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma(N) şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
Nu jertfe şi sărbători
10 Ascultaţi Cuvântul Domnului, căpetenii(O) ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! 11 „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor(P) voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. 12 Când veniţi să(Q) vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile? 13 Nu mai aduceţi daruri(R) de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare(S), nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! 14 Urăsc lunile(T) voastre cele noi şi praznicele(U) voastre; Mi-au ajuns o povară, nu(V) le mai pot suferi. 15 Când(W) vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi şi, oricât(X) de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge(Y)!”
Îndemn la pocăinţă
16 „Spălaţi-vă(Z) deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi(AA) să mai faceţi răul! 17 Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi(AB) dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! – 18 Veniţi totuşi să(AC) ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face(AD) albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. 19 De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării, 20 dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci(AE) gura Domnului a vorbit.” 21 Vai, cetatea(AF) aceea credincioasă cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi! 22 Argintul(AG) tău s-a prefăcut în zgură şi vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă. 23 Mai-marii(AH) tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi(AI) cu hoţii, toţi(AJ) iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului(AK) nu-i fac dreptate şi pricina văduvei n-ajunge până la ei. 24 De aceea, iată ce zice Domnul, Dumnezeul oştirilor, Puternicul lui Israel: „Ah! Voi cere socoteală(AL) potrivnicilor Mei şi Mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei. 25 Îmi voi întinde mâna împotriva ta, îţi(AM) voi topi zgura cum o topeşte leşia, toate părticelele de plumb le voi depărta din tine. 26 Voi face iarăşi pe judecătorii tăi ca(AN) odinioară şi pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea, vei fi numită(AO) cetatea neprihănită, cetatea credincioasă.” 27 Sionul va fi mântuit prin judecată şi cei ce se vor întoarce la Dumnezeu în el vor fi mântuiţi prin dreptate. 28 Dar pieirea(AP) va atinge pe toţi cei răzvrătiţi şi păcătoşi, şi cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri. 29 Vă va fi ruşine de terebinţii(AQ) în care găseaţi plăcere şi(AR) veţi roşi din pricina grădinilor în care vă desfătaţi, 30 căci veţi fi ca un terebint cu frunzele ofilite, ca o grădină care n-are apă. 31 Omul(AS) tare va fi ca(AT) un câlţ şi lucrarea lui ca o scânteie; amândoi vor arde împreună şi nimeni nu-i va stinge.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.