² „Dacă ar îndrăzni cineva să-ţi vorbească, te vei supăra?
    Dar cine ar putea să tacă?
³ Iată că tu i-ai învăţat pe mulţi,
    tu ai întărit mâinile slăbite.
⁴ Cuvintele tale i-au ridicat pe cei ce se clătinau
    şi au întărit genunchii care se îndoiau.
⁵ Dar acum necazul a venit asupra ta
    şi eşti descurajat;
        te atinge şi te laşi copleşit.
⁶ Nu este oare frica de Dumnezeu încrederea ta,
    iar curăţia căilor tale nu este ea nădejdea ta?

⁷ Gândeşte-te, te rog! A pierit vreodată un om nevinovat?
    Sau au fost vreodată cei drepţi nimiciţi?
⁸ Aşa cum am văzut eu, cei care ară răutatea
    şi seamănă necazul, le culeg roadele.
⁹ Suflarea lui Dumnezeu îi nimiceşte,
    iar izbucnirea mâniei Sale îi mistuie.
¹⁰ Urletul leului, răgetul leului fioros încetează
    şi colţii leilor tineri sunt zdrobiţi.
¹¹ Leul cel puternic piere din lipsă de pradă,
    iar puii leoaicei sunt risipiţi.

¹² Mi s-a spus un cuvânt pe ascuns,
    urechea mea a auzit o şoaptă.
¹³ În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor nopţii,
    când oamenii sunt cuprinşi de un somn adânc,
¹⁴ m-au năpădit frica şi cutremurul
    şi-au început să-mi tremure oasele.
¹⁵ Un duh a trecut uşor prin faţa mea;
    atunci părul de pe trup mi s-a zbârlit.
¹⁶ S-a oprit,
    dar nu i-am putut desluşi înfăţişarea;
conturul cuiva era înaintea ochilor mei.
    Şi am auzit un glas care şoptea:
¹⁷ «Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
    Poate el să fie curat înaintea Făcătorului său?^[a]
18 Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi
    şi găseşte greşeli chiar şi la îngerii Săi,
¹⁹ cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut,
    ale căror temelii sunt în ţărână
        şi care sunt striviţi mai uşor decât o molie.
²⁰ De dimineaţa până seara sunt nimiciţi;
    pier şi sunt daţi uitării pentru totdeauna.
²¹ Nu le este smulsă oare funia cortului lor?
    Ei mor însă fără să fi dobândit înţelepciune.»^[b]