Iov 4:1-13:27

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

² „Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
³ De multe ori tu ai învăţat pe alţii
şi ai întărit mâinile^(A) slăbite.
⁴ Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau
şi ai întărit genunchii^(B) care se îndoiau.
⁵ Şi acum, când este vorba de tine, eşti slab!
Acum, când eşti atins tu, te tulburi!
Nu este frica^(C) ta de Dumnezeu sprijinul tău?
⁶ Nădejdea^(D) ta nu-i neprihănirea ta?
⁷ Adu-ţi aminte, te rog! Care nevinovat^(E) a pierit?
Care oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?
⁸ După câte am văzut eu, numai cei ce ară^(F) fărădelegea
şi seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
⁹ Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu,
nimiciţi de vântul mâniei Lui.
¹⁰ Mugetul leilor încetează,
dinţii^(G) puilor de lei sunt zdrobiţi!
¹¹ Leul^(H) bătrân piere din lipsă de pradă
şi puii leoaicei se risipesc.

¹² Un cuvânt s-a furişat până la mine,
şi urechea mea i-a prins sunetele uşoare.
¹³ În clipa când^(I) vedeniile de noapte frământă gândul,
când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc,
¹⁴ m-a apucat groaza^(J) şi spaima,
şi toate oasele mi-au tremurat.
¹⁵ Un duh a trecut pe lângă mine…
Tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…
¹⁶ Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei.
Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:
¹⁷ ‘Fi-va omul^(K) fără vină înaintea lui Dumnezeu?
Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?’
¹⁸ Dacă n-are încredere Dumnezeu^(L) nici în slujitorii Săi,
dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,
¹⁹ cu cât^(M) mai mult la cei ce locuiesc în case^(N) de lut,
care îşi trag obârşia din ţărână
şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!
²⁰ De dimineaţă până seara sunt^(O) zdrobiţi,
pier pentru totdeauna şi nimeni nu ţine seama de ei.
²¹ Li se^(P) taie firul vieţii:
mor şi tot n-au căpătat înţelepciunea!^(Q)

5 Strigă acum! Cine îţi va răspunde?
Căruia dintre sfinţi îi vei vorbi?
² Nebunul piere ucis de mânia lui,
prostul moare ucis de aprinderea lui.
³ Am^(R) văzut pe un nebun prinzând rădăcină;
apoi, deodată, i-am blestemat locuinţa.
⁴ Fiii^(S) lui n-au noroc,
sunt călcaţi în picioare la poartă,
şi nimeni^(T) nu-i scapă!
⁵ Secerişul lui este mâncat de cei flămânzi,
care vin să-l ia chiar şi din spini,
şi averile lui sunt înghiţite de oameni^(U) însetaţi.
⁶ Nenorocirea nu răsare din ţărână,
şi suferinţa nu încolţeşte din pământ.
⁷ Omul se naşte^(V) ca să sufere,
după cum scânteia se naşte ca să zboare.

⁸ Eu aş alerga la Dumnezeu,
lui Dumnezeu I-aş spune necazul meu.
⁹ El face lucruri^(W) mari şi nepătrunse,
minuni fără număr.
¹⁰ El varsă ploaia^(X) pe pământ
şi trimite apă pe câmpii.
¹¹ El înalţă^(Y) pe cei smeriţi
şi izbăveşte pe cei necăjiţi.
¹² El nimiceşte^(Z) planurile oamenilor vicleni,
şi mâinile lor nu pot să le împlinească.
¹³ El prinde^(AA) pe cei înţelepţi în viclenia lor,
şi planurile oamenilor înşelători sunt răsturnate:
¹⁴ dau peste întuneric în mijlocul^(AB) zilei,
bâjbâie ziua nămiaza mare ca noaptea.
¹⁵ Astfel, Dumnezeu ocroteşte pe cel slab împotriva ameninţărilor lor
şi-l scapă^(AC) din mâna celor puternici.
¹⁶ Aşa^(AD) încât nădejdea sprijină pe cel nenorocit,
iar fărădelegea îşi închide gura.

¹⁷ Ferice^(AE) de omul pe care-l ceartă Dumnezeu!
Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.
¹⁸ El face^(AF) rana şi tot El o leagă;
El răneşte şi mâna Lui tămăduieşte.
¹⁹ De şase^(AG) ori te va izbăvi din necaz
şi de şapte^(AH) ori nu te va atinge răul.
²⁰ El te va scăpa de moarte în vreme de foamete^(AI)
şi de loviturile sabiei în vreme de război.
²¹ Vei fi la adăpost de biciul^(AJ) limbii,
vei fi fără teamă când va veni pustiirea.
²² Vei râde de pustiire, ca şi de foamete,
şi nu vei avea să te temi de fiarele^(AK) pământului.
²³ Căci vei face legământ până şi cu pietrele^(AL) câmpului,
şi fiarele pământului vor fi în pace cu tine.
²⁴ Vei avea fericire în cortul tău,
îţi vei găsi turmele întregi,
²⁵ îţi vei vedea sămânţa^(AM) crescându-ţi
şi odraslele înmulţindu-se ca iarba de pe câmp.
²⁶ Vei intra în mormânt la bătrâneţe^(AN), ca snopul strâns la vremea lui.
²⁷ Iată ce am cercetat^(AO), şi aşa este!
Ascultă, că sunt spre folosul tău!”

² „Oh, de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea
şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
³ ar fi mai grele decât nisipul^(AP) mării, de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie!
⁴ Căci^(AQ) săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns,
sufletul meu le suge otrava
şi groaza^(AR) Domnului bagă fiori în mine!
⁵ Zbiară măgarul sălbatic când are verdeaţă?
Mugeşte boul când are de mâncare?
⁶ Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare?
Are vreun gust albuşul unui ou?
⁷ Orice lucru de care aş vrea să nu m-ating,
acela-i hrana mea, fie cât de greţoasă!
⁸ O, de mi s-ar asculta dorinţa
şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
⁹ De^(AS) ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească,
întindă-Şi mâna şi să mă prăpădească!
¹⁰ Îmi va rămâne măcar această mângâiere,
această bucurie în durerile cu care mă copleşeşte:
că^(AT) niciodată n-am călcat poruncile^(AU) Celui Sfânt.
¹¹ La ce să mai nădăjduiesc, când nu mai pot?
La ce să mai aştept, când sfârşitul se ştie?
¹² Tăria mea oare este o tărie de piatră?
Trupul meu e de aramă?
¹³ Nu sunt eu lipsit de ajutor,
şi n-a fugit mântuirea de mine?

¹⁴ Cel ce suferă^(AV) are drept la mila prietenului,
chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic.
¹⁵ Fraţii^(AW) mei s-au arătat înşelători ca un pârâu,
ca albia pâraielor^(AX) care trec.
¹⁶ Un sloi le tulbură cursul,
zăpada se îngrămădeşte pe ele;
¹⁷ vine arşiţa vremii şi seacă,
vine căldura soarelui şi li se usucă albia.
¹⁸ Cete de călători se abat din drumul lor,
se cufundă în pustie şi pier.
¹⁹ Cetele celor din Tema^(AY) se uită ţintă la ele,
călătorii din Seba^(AZ) sunt plini de nădejde când le văd.
²⁰ Dar rămân înşelaţi^(BA) în nădejdea lor,
rămân uimiţi când ajung la ele.
²¹ Aşa sunteţi^(BB) şi voi acum pentru mine.
Voi îmi vedeţi necazul şi vă îngroziţi^(BC)!
²² V-am zis eu oare: ‘Daţi-mi ceva,
cheltuiţi din averile voastre pentru mine,
²³ scăpaţi-mă din mâna vrăjmaşului,
răscumpăraţi-mă din mâna celor răi!’?
²⁴ Învăţaţi-mă, şi voi tăcea;
faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.
²⁵ O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului!
Dar ce dovedesc mustrările voastre?
²⁶ Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis
şi să nu vedeţi decât vânt în cuvintele unui deznădăjduit?
²⁷ Voi năpăstuiţi pe orfan,
prigoniţi^(BD) pe prietenul vostru.
²⁸ Uitaţi-vă la mine, vă rog!
Doar nu voi minţi în faţă!
²⁹ Întoarceţi-vă^(BE), nu fiţi nedrepţi;
întoarceţi-vă şi mărturisiţi că sunt nevinovat!
³⁰ Este vreo nelegiuire pe limba mea
şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?

7 Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş^(BF)
şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
² Cum suspină robul după umbră,
cum îşi aşteaptă muncitorul plata,
³ aşa am eu parte de luni de durere^(BG),
şi partea mea sunt nopţi de suferinţă.
⁴ Mă culc şi zic:
‘Când mă voi scula^(BH)?
Când se va sfârşi noaptea?’
Şi mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
⁵ Trupul mi se acoperă^(BI) cu viermi şi cu o coajă pământoasă,
pielea-mi crapă şi se desface.
⁶ Zilele mele^(BJ) zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului,
se duc şi nu mai am nicio nădejde!
⁷ Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea^(BK) este doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
⁸ Ochiul^(BL) care mă priveşte nu mă va mai privi;
ochiul tău mă va căuta şi nu voi mai fi.
⁹ Cum se risipeşte norul şi trece,
aşa nu se va mai ridica cel ce se^(BM) pogoară în Locuinţa morţilor!
¹⁰ Nu se va mai întoarce în casa lui
şi nu-şi va mai cunoaşte locul^(BN) în care locuia.
¹¹ De aceea nu-mi^(BO) voi ţine gura,
ci voi vorbi în neliniştea inimii mele,
mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
¹² Oare o mare sunt eu sau un balaur de mare,
de-ai pus strajă în jurul meu?
¹³ Când^(BP) zic: ‘Patul mă va uşura,
culcuşul îmi va alina durerile’,
¹⁴ atunci mă înspăimânţi prin vise,
mă îngrozeşti prin vedenii.
¹⁵ Ah, aş vrea mai bine gâtuirea,
mai bine moartea decât aceste oase!
¹⁶ Le dispreţuiesc^(BQ)!… Nu voi trăi în veci…
Lasă-mă^(BR), căci doar o suflare mi-i viaţa^(BS)!
¹⁷ Ce este^(BT) omul ca să-Ţi pese atât de mult de el,
ca să iei seama la el,
¹⁸ să-l cercetezi în toate dimineţile
şi să-l încerci în toate clipele?
¹⁹ Când vei înceta odată să mă priveşti?
Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
²⁰ Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul^(BU) oamenilor?
Pentru ce m-ai pus^(BV) ţintă săgeţilor Tale,
de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
²¹ Pentru ce nu-mi ierţi păcatul
şi pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea?
Căci voi adormi în ţărână
şi, când mă vei căuta, nu voi mai fi!”

² „Până când vrei să vorbeşti astfel
şi până când vor fi cuvintele gurii tale ca un vânt puternic?
³ Oare va răsturna^(BW) Dumnezeu dreptul?
Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea?
⁴ Dacă fiii tăi au păcătuit^(BX) împotriva Lui,
i-a dat pe mâna păcatului.
⁵ Dar tu, dacă^(BY) alergi la Dumnezeu,
dacă rogi pe Cel Atotputernic,
⁶ dacă eşti curat şi fără prihană,
atunci, negreşit, El va veghea asupra ta
şi va da înapoi fericirea locuinţei tale nevinovate.
⁷ Vechea ta propăşire va fi mică
faţă de cea de mai târziu.

⁸ Întreabă^(BZ) pe cei din neamurile trecute
şi ia aminte la păţania părinţilor lor.
⁹ Căci noi^(CA) suntem de ieri şi nu ştim nimic,
zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră.
¹⁰ Ei te vor învăţa, îţi vor vorbi
şi vor scoate din inima lor aceste cuvinte:
¹¹ ‘Creşte papura fără baltă?
Creşte trestia fără umezeală?’
¹² Fiind încă^(CB) verde şi fără să se taie,
ea se usucă mai repede decât toate ierburile.
¹³ Aşa se întâmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu,
şi nădejdea^(CC) celui nelegiuit va pieri.
¹⁴ Încrederea lui este zdrobită,
şi sprijinul lui este o pânză de păianjen.
¹⁵ Se bizuie^(CD) pe casa lui, dar nu este tare;
se prinde de ea, dar nu ţine.
¹⁶ Cum dă soarele, înverzeşte,
îşi întinde ramurile peste grădina sa,
¹⁷ îşi împleteşte rădăcinile printre pietre,
pătrunde până în ziduri.
¹⁸ Dar, dacă-l smulgi^(CE) din locul în care stă,
locul acesta se leapădă de el şi zice:
‘Nu ştiu să te fi cunoscut vreodată!’
¹⁹ Iată, aşa sunt desfătările pe care i le aduc căile vieţii lui;
apoi din^(CF) acelaşi pământ răsar alţii după el.
²⁰ Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană
şi nu ocroteşte pe cei răi.
²¹ Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie
şi buzele cu cântări de veselie.
²² Vrăjmaşii tăi vor fi acoperiţi^(CG) de ruşine,
iar cortul celor răi va pieri.”

² „Ştiu bine că este aşa.
Şi cum ar putea omul să-şi scoată^(CH) dreptate înaintea lui Dumnezeu?
³ Dacă ar voi să se certe cu El,
din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.
⁴ Ale Lui^(CI) sunt înţelepciunea şi atotputernicia:
Cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?
⁵ El mută deodată munţii
şi-i răstoarnă în mânia Sa.
⁶ Zguduie^(CJ) pământul din temelia^(CK) lui,
de i se clatină stâlpii.
⁷ Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare
şi ţine stelele sub pecetea Lui.
⁸ Numai El^(CL) întinde cerurile
şi umblă pe înălţimile mării.
⁹ El a făcut^(CM) Ursul-Mare, Luceafărul de seară şi Raliţele,
şi stelele din ţinuturile de miazăzi.
¹⁰ El face^(CN) lucruri mari şi nepătrunse,
minuni fără număr.
¹¹ Iată^(CO), El trece pe lângă mine şi nu-L văd,
se duce şi nu-L zăresc.
¹² Dacă^(CP) apucă El, cine-L va opri?
Cine-I va zice: ‘Ce faci?’
¹³ Dumnezeu nu-Şi întoarce mânia;
sub El se pleacă toţi sprijinitorii mândriei^(CQ).
¹⁴ Şi eu cum să-I răspund?
Ce cuvinte să aleg?
¹⁵ Chiar dacă aş^(CR) avea dreptate, nu I-aş răspunde.
Nu pot decât să mă rog judecătorului.
¹⁶ Şi chiar dacă m-ar asculta când Îl chem,
tot n-aş putea crede că mi-a ascultat glasul –
¹⁷ El, care mă izbeşte ca într-o furtună,
care îmi înmulţeşte fără pricină^(CS) rănile,
¹⁸ care nu mă lasă să răsuflu,
mă satură de amărăciune.
¹⁹ Să alerg la putere? El este atotputernic.
La dreptate? Cine mă va apăra?
²⁰ Oricâtă dreptate aş avea, gura mea mă va osândi
şi oricât de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.
²¹ Nevinovat! Sunt, dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.
²² Ce-mi pasă la urma urmei?
Căci îndrăznesc s-o spun:
El nimiceşte pe cel nevinovat^(CT) ca şi pe cel vinovat.
²³ Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea…!
Dar El râde de încercările celui nevinovat.
²⁴ Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit;
El acoperă^(CU) ochii judecătorilor – de nu El, apoi cine altul?
²⁵ Zilele^(CV) mele aleargă mai iuţi decât un alergător;
fug fără să fi văzut fericirea;
²⁶ trec ca şi corăbiile cele iuţi,
ca vulturul^(CW) care se repede asupra prăzii.
²⁷ Dacă^(CX) zic: ‘Vreau să-mi uit suferinţele,
să-mi las întristarea şi să fiu voios’,
²⁸ sunt îngrozit^(CY) de toate durerile mele.
Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat^(CZ).
²⁹ Şi dacă voi fi judecat vinovat,
pentru ce să mă mai trudesc degeaba?
³⁰ Chiar dacă^(DA) m-aş spăla cu zăpadă,
chiar dacă mi-aş curăţi mâinile cu leşie,
³¹ Tu tot m-ai cufunda în mocirlă,
de s-ar scârbi până şi hainele de mine!
³² Căci El nu^(DB) este un om ca mine, ca să-I pot răspunde
şi să mergem împreună la judecată.
³³ Nici nu^(DC) este vreun mijlocitor între noi,
care să-şi pună mâna peste noi amândoi.
³⁴ Să-Şi tragă^(DD) însă varga deasupra mea
şi să nu mă mai tulbure spaima Lui.
³⁵ Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El.
Altfel, nu sunt stăpân pe mine.

10 M-am dezgustat^(DE) de viaţă! Voi da drum slobod plângerii mele,
voi vorbi^(DF) în amărăciunea sufletului meu.
² Eu zic lui Dumnezeu: ‘Nu mă osândi!
Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!
³ Îţi place să chinuieşti,
să dispreţuieşti făptura mâinilor Tale,
în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?
⁴ Oare ai ochi de carne,
sau vezi^(DG) cum vede un om?
⁵ Zilele Tale sunt ca zilele omului şi anii Tăi ca anii lui,
⁶ ca să cercetezi fărădelegea mea
şi să cauţi păcatul meu,
⁷ când^(DH) ştii bine că nu sunt vinovat
şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
⁸ Mâinile^(DI) Tale m-au făcut şi m-au zidit,
ele m-au întocmit în întregime…
Şi Tu să mă nimiceşti!
⁹ Adu-Ţi aminte^(DJ) că Tu m-ai lucrat ca lutul!
Şi vrei din nou să mă prefaci în ţărână?
¹⁰ Nu m-ai^(DK) muls ca laptele?
Nu m-ai închegat ca brânza?
¹¹ M-ai îmbrăcat cu piele şi carne,
m-ai ţesut cu oase şi vine;
¹² mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa,
m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.
¹³ Iată totuşi ce ascundeai în inima Ta,
iată, ştiu acum ce aveai de gând:
¹⁴ că, dacă păcătuiesc, să mă^(DL) pândeşti
şi să nu-mi ierţi fărădelegea.
¹⁵ Dacă sunt vinovat, vai^(DM) de mine!
Dacă sunt nevinovat^(DN), nu îndrăznesc să-mi ridic capul,
sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.
¹⁶ Şi dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmăreşti^(DO) ca un leu,
mă loveşti cu lucruri de mirat,
¹⁷ Îmi pui înainte noi martori împotrivă,
Îţi creşte mânia împotriva mea
şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.
¹⁸ Pentru ce^(DP) m-ai scos din pântecele mamei mele?
O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!
¹⁹ Aş fi ca şi cum n-aş fi fost,
şi din pântecele mamei mele aş fi trecut în mormânt!
²⁰ Nu sunt^(DQ) zilele mele destul de puţine?
Să mă lase^(DR) dar, să plece^(DS) de la mine şi să răsuflu puţin
²¹ înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,
²² în ţara^(DT) întunericului şi a umbrei^(DU) morţii,
în ţara negurii adânci,
unde domnesc umbra morţii şi neorânduiala
şi unde lumina este ca întunericul!’ ”

² „Să rămână această năvală de cuvinte fără răspuns
şi să creadă limbutul că are dreptate?
³ Vor face vorbele tale deşarte pe oameni să tacă?
Şi-ţi vei bate joc de alţii, fără să te facă cineva de ruşine?
⁴ Tu zici^(DV): ‘Felul meu de a vedea este drept
şi sunt curat în ochii Tăi.’
⁵ Ah, de ar vrea Dumnezeu să vorbească,
de Şi-ar deschide buzele să-ţi răspundă
⁶ şi de ţi-ar descoperi tainele înţelepciunii Lui,
ale înţelepciunii Lui nemărginite,
ai vedea atunci că nu-ţi^(DW) răsplăteşte totuşi după fărădelegea ta!
⁷ Poţi spune tu că poţi pătrunde^(DX) adâncimile lui Dumnezeu,
că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic?
⁸ Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face?
Mai adâncă decât Locuinţa morţilor: ce poţi şti?
⁹ Întinderea ei este mai lungă decât pământul
şi mai lată decât marea.
¹⁰ Dacă^(DY) apucă, dacă închide şi cheamă El la judecată, cine-L poate opri?
¹¹ Căci El^(DZ) cunoaşte pe făcătorii de rele,
vede uşor pe vinovaţi.
¹² Omul^(EA), dimpotrivă, are minte de nebun
şi s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!
¹³ Tu, îndreaptă-ţi^(EB) inima^(EC) spre Dumnezeu,
întinde-ţi^(ED) mâinile spre El.
¹⁴ Depărtează-te de fărădelege
şi nu lăsa nedreptatea^(EE) să locuiască în cortul tău.
¹⁵ Şi atunci^(EF), îţi vei ridica fruntea fără teamă,
vei fi tare şi fără frică;
¹⁶ îţi vei uita^(EG) suferinţele
şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs.
¹⁷ Zilele tale vor străluci mai tare^(EH) decât soarele la amiază,
întunericul tău va fi ca lumina dimineţii.
¹⁸ Vei fi plin de încredere şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică.
Te vei uita în jurul tău şi vei vedea că te poţi odihni^(EI) liniştit.
¹⁹ Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura,
şi mulţi vor umbla după bunăvoinţa ta.
²⁰ Dar ochii^(EJ) celor răi se vor topi;
ei n-au loc de scăpare:
moartea, iată nădejdea lor!”

² „S-ar putea zice, în adevăr, că neamul omenesc sunteţi voi
şi că odată cu voi va muri şi înţelepciunea!
³ Am^(EK) şi eu minte ca voi, nu sunt mai prejos decât voi.
Şi cine nu ştie lucrurile pe care le spuneţi voi?
⁴ Eu sunt de batjocura^(EL) prietenilor mei
când^(EM) cer ajutorul lui Dumnezeu:
dreptul, nevinovatul, de batjocură!
⁵ ‘Dispreţ în nenorocire!’ – iată zicerea celor fericiţi:
dă brânci cui alunecă cu piciorul!
⁶ Jefuitorilor li se lasă corturile în pace^(EN),
celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine,
măcar că Dumnezeul lor este în pumn.
⁷ Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa;
păsările cerului, şi îţi vor spune;
⁸ vorbeşte pământului, şi te va învăţa
şi peştii mării îţi vor povesti.
⁹ Cine nu vede în toate acestea
dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?
¹⁰ El ţine în mână^(EO) sufletul a tot ce trăieşte,
suflarea oricărui trup omenesc.
¹¹ Nu deosebeşte^(EP) urechea cuvintele,
cum gustă cerul gurii mâncărurile?
¹² La bătrâni^(EQ) se găseşte înţelepciunea
şi într-o viaţă lungă e priceperea.
¹³ La Dumnezeu^(ER) este înţelepciunea şi puterea;
sfatul şi priceperea ale Lui sunt.
¹⁴ Ce dărâmă^(ES) El nu va fi zidit din nou;
pe cine-l închide^(ET) El, nimeni nu-l va scăpa.
¹⁵ El opreşte^(EU) apele, şi totul se usucă;
El le dă^(EV) drumul, şi pustiesc pământul.
¹⁶ El^(EW) are puterea şi înţelepciunea;
El stăpâneşte pe cel ce se rătăceşte sau rătăceşte pe alţii.
¹⁷ El ia robi pe sfetnici
şi tulbură^(EX) mintea judecătorilor.
¹⁸ El dezleagă legătura împăraţilor
şi le pune o frânghie în jurul coapselor.
¹⁹ El ia robi pe preoţi;
El răstoarnă pe cei puternici.
²⁰ El taie^(EY) vorba celor meşteri la vorbă;
El ia mintea celor bătrâni.
²¹ El varsă^(EZ) dispreţul asupra celor mari;
El dezleagă brâul celor tari.
²² El descoperă^(FA) ce este ascuns în întuneric,
El aduce la lumină umbra morţii.
²³ El face^(FB) pe neamuri să crească şi El le nimiceşte;
El le întinde până departe şi El le aduce înapoi în hotarele lor.
²⁴ El ia mintea căpeteniilor poporului,
El îi face^(FC) să rătăcească în pustiuri fără drum,
²⁵ unde^(FD) bâjbâie prin întuneric şi nu văd desluşit;
El îi face să se clatine^(FE) ca nişte oameni beţi.

13 Iată, ochiul meu a văzut toate acestea,
urechea mea a auzit şi a luat seama.
² Ce^(FF) ştiţi voi, ştiu şi eu,
nu sunt mai prejos decât voi.
³ Dar^(FG) vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic,
vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu.
⁴ Căci voi sunteţi nişte făuritori de minciuni,
sunteţi cu toţii nişte doctori^(FH) de nimic.
⁵ O, de aţi fi tăcut,
ce înţelepciune^(FI) aţi fi arătat!
⁶ Acum, ascultaţi, vă rog, apărarea mea
şi luaţi aminte la răspunsul buzelor mele!
⁷ Vreţi să vorbiţi lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu
şi să spuneţi minciuni ca să-L apăraţi?
⁸ Vreţi să ţineţi cu El
şi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu?
⁹ Dacă vă va cerceta, El vă va găsi bine oare?
Sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi pe un om?
¹⁰ Nu, nu; ci El vă va osândi
dacă în ascuns nu lucraţi decât părtinindu-L pe El.
¹¹ Nu vă înfricoşează măreţia Lui?
Şi nu cade groaza Lui peste voi?
¹² Părerile voastre sunt păreri de cenuşă,
întăriturile voastre sunt întărituri de lut.
¹³ Tăceţi, lăsaţi-mă, vreau să vorbesc!
Întâmplă-mi-se ce mi s-ar întâmpla.
¹⁴ Îmi voi lua carnea^(FJ) în dinţi
şi îmi voi pune viaţa^(FK) în joc.
¹⁵ Da, mă va ucide^(FL): n-am nimic de nădăjduit;
dar îmi^(FM) voi apăra purtarea în faţa Lui.
¹⁶ Chiar şi lucrul acesta poate sluji la scăparea mea,
căci un nelegiuit nu îndrăzneşte să vină înaintea Lui.
¹⁷ Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele,
luaţi aminte la cele ce voi spune.
¹⁸ Iată-mă sunt gata să-mi apăr pricina,
căci ştiu că am dreptate.
¹⁹ Are cineva^(FN) ceva de spus împotriva mea?
Atunci tac şi vreau să mor.
²⁰ Numai^(FO) două lucruri fă-mi
şi nu mă voi ascunde de Faţa Ta:
²¹ Trage-Ţi^(FP) mâna de pe mine şi
nu mă mai tulbura cu groaza Ta.
²² Apoi, cheamă-mă, şi-Ţi voi răspunde
sau lasă-mă să vorbesc eu şi răspunde-mi Tu!
²³ Câte fărădelegi şi păcate am făcut?
Arată-mi călcările de Lege şi păcatele mele.
²⁴ Pentru ce Îţi^(FQ) ascunzi Faţa
şi mă iei drept^(FR) vrăjmaş?
²⁵ Vrei să^(FS) loveşti o frunză suflată de vânt?
Vrei să urmăreşti un pai uscat?
²⁶ Pentru ce să mă loveşti cu suferinţe amare
şi să mă pedepseşti^(FT) pentru greşeli din tinereţe?
²⁷ Pentru ce să-mi pui^(FU) picioarele în butuci,
să-mi pândeşti toate mişcările,
să pui hotar paşilor mei,