A A A A A
Bible Book List

Iov 33Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

33 Aşadar, Iov, ascultă cuvintele mele,
    ia aminte la tot ce-ţi voi spune!
Sunt gata să-mi deschid gura;
    cuvintele îmi sunt pe vârful limbii.
Cuvintele mele vin dintr-o inimă dreaptă
    şi buzele mele spun sincer ceea ce ştiu.
Duhul lui Dumnezeu m-a făcut;
    Suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.
Răspunde-mi, dacă poţi,
    pregăteşte-te şi confruntă-mă!
Înaintea lui Dumnezeu şi eu sunt ca tine,
    şi eu am fost făcut din lut.
Nu-ţi fie teamă de mine,
    nu voi apăsa greu asupra ta.
Tu ai vorbit în auzul meu –
    am auzit sunetul cuvintelor tale.
Tu zici: «Sunt curat, fără greşeală;
    sunt curat, nu este nelegiuire în mine,
10 dar Dumnezeu caută să-mi stea împotrivă,
    mă consideră duşmanul Lui.
11 Îmi pune picioarele-n butuci
    şi îmi urmăreşte toate căile.»

12 Îţi spun că aici n-ai dreptate,
    pentru că Dumnezeu este mai mare decât omul.
13 De ce te cerţi cu El
    pentru că nu răspunde la nici unul din cuvintele Sale?[a]
14 Căci Dumnezeu vorbeşte când într-un fel,
    când în altul, dar omul nu ia seama.
15 Într-un vis, într-o vedenie de noapte,
    când oamenii sunt cuprinşi de un somn adânc,
        când ei dorm în paturile lor,
16 atunci El le deschide urechile
    şi îi înştiinţează prin învăţăturile Lui,
17 ca să-l întoarcă pe om de la faptele lui
    şi să-l ferească de mândrie,
18 să-i cruţe sufletul de groapă[b]
    şi viaţa de loviturile sabiei[c].
19 El este mustrat pe un pat al durerii,
    cu o luptă neîncetată în oase,
20 aşa că i se face greaţă de pâine
    şi chiar şi de cele mai alese bucate.
21 Carnea i se prăpădeşte şi piere
    şi oasele lui, care erau cândva ascunse, se pot vedea.
22 Sufletul i se apropie de groapă
    şi viaţa sa de cei ce aduc moartea.
23 Dar dacă se găseşte un înger pentru el, un mijlocitor,
    unul dintr-o mie, care să-l înştiinţeze pe om ce este drept,
24 care să fie bun cu el şi să zică:
    «Cruţă-l, ca să nu se coboare în groapă;
        am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!»,
25 atunci carnea lui devine fragedă ca cea din copilărie;
    el se întoarce la zilele tinereţii sale.
26 Se roagă lui Dumnezeu şi El îi arată bunăvoinţă;
    el vede faţa Lui strigând de bucurie,
        este adus din nou în starea sa cea dreaptă.
27 Apoi cântă înaintea oamenilor şi zice:
    «Am păcătuit şi am pervertit ce era drept,
        dar n-am primit ce meritam,
28 ci El mi-a răscumpărat sufletul de la groapă,
    iar viaţa mea va vedea lumina.»

29 Dumnezeu face toate aceste lucruri omului,
    de două, de trei ori,
30 pentru a-i aduce înapoi sufletul din groapă,
    ca să fie luminat cu lumina vieţii.
31 Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă!
    Taci şi voi vorbi!
32 Dacă ai ceva de zis, răspunde-mi!
    Vorbeşte, pentru că vreau să-ţi dau dreptate.
33 Dacă nu, ascultă-mă!
    Taci şi te voi învăţa înţelepciunea!“

Footnotes:

  1. Iov 33:13 Sau: pentru că nu răspunde la întrebările omului?
  2. Iov 33:18 Sau: de mormânt; şi în vs. 22, 24, 28, 30
  3. Iov 33:18 Sau: şi viaţa ca să nu treacă Râul, cu referire la un râu mitic care ar despărţi lumea celor vii de lumea celor morţi
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes