Iov 30
Nouă Traducere În Limba Română
30 Dar acum ei mă batjocoresc,
ei, cei mai tineri decât mine,
pe ai căror părinţi nu i-am considerat vrednici
să-i pun printre câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
de vreme ce rămăseseră fără vigoare?
3 Epuizaţi de sărăcie şi de foame,
cutreierau pustia[a],
noaptea, prin locuri părăsite şi pustii,
4 smulgeau nalbă dintre arbuşti,
mâncau chiar şi[b] rădăcini de verigel.
5 Erau izgoniţi din mijlocul oamenilor,
striga lumea după ei ca după nişte hoţi.
6 Ei locuiau în văi uscate,
între stânci şi-n gropile pământului.
7 Urlau printre tufişuri,
se îngrămădeau în mărăcini.
8 Fii ai nebunilor şi ai celor fără nume,
ei au fost izgoniţi din ţară.
9 Dar acum ei cântă, râzând de mine;
am devenit de pomină printre ei.
10 Mă urăsc, se îndepărtează de mine,
nu se sfiesc să mă scuipe în faţă.
11 Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului[c] şi m-a smerit,
ei nu mai au frâu faţă de mine.
12 La dreapta mea se ridică o gloată.[d]
Ei întind curse picioarelor mele
şi ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
13 Îmi nimicesc cărările,
îmi măresc necazul
şi nimeni nu-i opreşte[e].
14 Ajung la mine ca printr-o spărtură largă.
Se rostogolesc printre dărâmături.
15 Spaimele mă copleşesc,
demnitatea mi-e smulsă ca de vânt,
siguranţa mea se risipeşte ca un nor.
16 Sufletul mi-e vărsat din mine,
m-au cuprins zilele suferinţei.
17 Noaptea îmi străpunge oasele,
iar durerile care mă rod n-au odihnă.
18 Cu o mare putere Dumnezeu îmi smulge haina,
mă strânge ca gulerul de la tunică.
19 El m-a aruncat în noroi
şi-am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
20 Strig către Tine, dar Tu nu răspunzi;
stau în picioare, dar Tu stai şi te uiţi la mine[f].
21 Ai devenit crud cu mine,
mă loveşti cu tăria mâinii Tale,
22 mă ridici deasupra vântului
şi mă arunci în furia furtunii.
23 Ştiu că mă duci la moarte,
în locul hotărât pentru toţi cei vii.
24 Nimeni nu întinde mâna unui om deznădăjduit,
când strigă după ajutor în necazul său.
25 N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?
N-a fost întristat sufletul meu pentru cel sărac?
26 Dar când aşteptam binele, a venit răul
şi când aşteptam lumina, a venit întunericul.
27 Măruntaiele îmi fierb fără încetare,
zile de suferinţă vin peste mine.
28 Umblu înnegrit, dar nu de soare.
Mă ridic în adunare şi strig după ajutor.
29 Am ajuns frate cu şacalii
şi tovarăş cu struţii.
30 Pielea mi se înnegreşte şi cade,
şi oasele îmi ard de febră.
31 Lira îmi este instrument de jale,
iar fluierul meu scoate sunete de plâns.
Iov 30
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
30 Şi acum… am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,
pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
3 Sfrijiţi de sărăcie şi foame,
fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei
şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsau.
5 Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor,
strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
6 Locuiesc în văi îngrozitoare,
în peşterile pământului şi în stânci.
7 Urlă printre tufişuri
şi se adună sub mărăcini.
8 Fiinţe mârşave şi dispreţuite,
sunt izgoniţi din ţară.
9 Şi acum(A), astfel de oameni mă pun în cântecele lor,
am ajuns de batjocura lor.
10 Mă urăsc, mă ocolesc,
mă scuipă(B) în faţă.
11 Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc,
nu mai au niciun frâu înaintea mea.
12 Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea
şi îmi împing picioarele,
şi îşi croiesc(C) cărări împotriva mea, ca să mă piardă.
13 Îmi nimicesc cărarea
şi lucrează ca să mă prăpădească,
ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,
se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
15 Mă apucă groaza.
Slava îmi este spulberată ca de vânt,
ca un nor a trecut fericirea mea.
16 Şi acum, mi se topeşte(D) sufletul în mine
şi m-au apucat zilele suferinţei.
17 Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele,
durerea care mă roade nu încetează.
18 De tăria suferinţei, haina îşi pierde faţa,
mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi
şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
20 Strig către Tine şi nu-mi răspunzi;
stau în picioare şi nu mă vezi.
21 Eşti fără milă împotriva mea,
lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt
şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
23 Căci ştiu că mă duci la moarte,
în locul unde(E) se întâlnesc toţi cei vii.
24 Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile?
Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25 Nu plângeam(F) eu pe cel amărât?
N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26 Mă aşteptam la fericire,
şi când colo, nenorocirea(G) a venit peste mine;
trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.
27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare,
m-au apucat zilele de durere.
28 Umblu înnegrit(H), dar nu de soare.
Mă scol în plină adunare şi strig după ajutor.
29 Am ajuns frate(I) cu şacalii,
tovarăş cu struţii.
30 Pielea(J) mi se înnegreşte şi cade,
iar oasele(K) îmi ard şi se usucă.
31 Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale
şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.
Job 30
Amplified Bible, Classic Edition
30 But now they who are younger than I have me in derision, whose fathers I disdained to set with the dogs of my flock.
2 Yes, how could the strength of their hands profit me? They were men whose ripe age and vigor had perished.
3 They are gaunt with want and famine; they gnaw the dry and barren ground or flee into the wilderness, into the gloom of wasteness and desolation.
4 They pluck saltwort or mallows among the bushes, and roots of the broom for their food or to warm them.
5 They are driven from among men, who shout after them as after a thief.
6 They must dwell in the clefts of frightful valleys (gullies made by torrents) and in holes of the earth and of the rocks.
7 Among the bushes they bray and howl [like wild animals]; beneath the prickly scrub they fling themselves and huddle together.
8 Sons of the worthless and nameless, they have been scourged and crushed out of the land.
9 And now I have become their song; yes, I am a byword to them.
10 They abhor me, they stand aloof from me, and do not refrain from spitting in my face or at the sight of me.
11 For God has loosed my bowstring and afflicted and humbled me; they have cast off the bridle [of restraint] before me.
12 On my right hand rises the rabble brood; they jostle me and push away my feet, and they cast up against me their ways of destruction [like an advancing army].
13 They break up and clutter my path [embarrassing my plans]; they urge on my calamity, even though they have no helper [and are themselves helpless].
14 As through a wide breach they come in; amid the crash [of falling walls] they roll themselves upon me.
15 Terrors are turned upon me; my honor and reputation they chase away like the wind, and my welfare has passed away as a cloud.
16 And now my life is poured out within me; the days of affliction have gripped me.
17 My bones are pierced [with aching] in the night season, and the pains that gnaw me take no rest.
18 By the great force [of my disease] my garment is disguised and disfigured; it binds me about like the collar of my coat.
19 [God] has cast me into the mire, and I have become like dust and ashes.
20 I cry to You, [Lord,] and You do not answer me; I stand up, but You [only] gaze [indifferently] at me.
21 You have become harsh and cruel to me; with the might of Your hand You [keep me alive only to] persecute me.
22 You lift me up on the wind; You cause me to ride upon it, and You toss me about in the tempest.
23 For I know that You will bring me to death and to the house [of meeting] appointed for all the living.
24 However, does not one falling in a heap of ruins stretch out his hand? Or in his calamity will he not therefore cry for help?
25 Did not I weep for him who was in trouble? Was not my heart grieved for the poor and needy?
26 But when I looked for good, then evil came to me; and when I waited for light, there came darkness.
27 My heart is troubled and does not rest; days of affliction come to meet me.
28 I go about blackened, but not by the sun; I stand up in the congregation and cry for help.
29 I am a brother to jackals [which howl], and a companion to ostriches [which scream dismally].
30 My skin falls from me in blackened flakes, and my bones are burned with heat.
31 Therefore my lyre is turned to mourning, and my pipe into the voice of those who weep.
Job 30
King James Version
30 But now they that are younger than I have me in derision, whose fathers I would have disdained to have set with the dogs of my flock.
2 Yea, whereto might the strength of their hands profit me, in whom old age was perished?
3 For want and famine they were solitary; fleeing into the wilderness in former time desolate and waste.
4 Who cut up mallows by the bushes, and juniper roots for their meat.
5 They were driven forth from among men, (they cried after them as after a thief;)
6 To dwell in the cliffs of the valleys, in caves of the earth, and in the rocks.
7 Among the bushes they brayed; under the nettles they were gathered together.
8 They were children of fools, yea, children of base men: they were viler than the earth.
9 And now am I their song, yea, I am their byword.
10 They abhor me, they flee far from me, and spare not to spit in my face.
11 Because he hath loosed my cord, and afflicted me, they have also let loose the bridle before me.
12 Upon my right hand rise the youth; they push away my feet, and they raise up against me the ways of their destruction.
13 They mar my path, they set forward my calamity, they have no helper.
14 They came upon me as a wide breaking in of waters: in the desolation they rolled themselves upon me.
15 Terrors are turned upon me: they pursue my soul as the wind: and my welfare passeth away as a cloud.
16 And now my soul is poured out upon me; the days of affliction have taken hold upon me.
17 My bones are pierced in me in the night season: and my sinews take no rest.
18 By the great force of my disease is my garment changed: it bindeth me about as the collar of my coat.
19 He hath cast me into the mire, and I am become like dust and ashes.
20 I cry unto thee, and thou dost not hear me: I stand up, and thou regardest me not.
21 Thou art become cruel to me: with thy strong hand thou opposest thyself against me.
22 Thou liftest me up to the wind; thou causest me to ride upon it, and dissolvest my substance.
23 For I know that thou wilt bring me to death, and to the house appointed for all living.
24 Howbeit he will not stretch out his hand to the grave, though they cry in his destruction.
25 Did not I weep for him that was in trouble? was not my soul grieved for the poor?
26 When I looked for good, then evil came unto me: and when I waited for light, there came darkness.
27 My bowels boiled, and rested not: the days of affliction prevented me.
28 I went mourning without the sun: I stood up, and I cried in the congregation.
29 I am a brother to dragons, and a companion to owls.
30 My skin is black upon me, and my bones are burned with heat.
31 My harp also is turned to mourning, and my organ into the voice of them that weep.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.
Copyright © 1954, 1958, 1962, 1964, 1965, 1987 by The Lockman Foundation
