² „Viu este Dumnezeu, care^(A) nu-mi dă dreptate!
Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,
³ că, atâta vreme cât voi avea suflet
şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
⁴ buzele mele nu vor rosti nimic nedrept,
limba mea nu va spune nimic neadevărat.
⁵ Departe de mine gândul să vă dau dreptate!
Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra^(B) nevinovăţia.
⁶ Ţin^(C) să-mi scot dreptatea
şi nu voi slăbi; inima^(D) nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.
⁷ Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău
şi potrivnicul meu, ca cel nelegiuit!
⁸ Ce^(E) nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit
când îi taie Dumnezeu firul vieţii, când îi ia sufletul?
⁹ Îi ascultă^(F) Dumnezeu strigătele
când vine strâmtorarea peste el?
¹⁰ Este^(G) Cel Atotputernic desfătarea lui?
Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
¹¹ Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu,
nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
¹² Dar voi le cunoaşteţi şi sunteţi de acelaşi gând;
pentru ce dar vorbiţi aşa de prosteşte?
¹³ Iată^(H) soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău,
moştenirea pe care o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.
¹⁴ Dacă^(I) are mulţi fii, îi are pentru sabie
şi odraslele lui duc lipsă de pâine.
¹⁵ Cei ce scapă din ai lui sunt îngropaţi de ciumă,
şi văduvele^(J) lor nu-i plâng.
¹⁶ Dacă strânge argint ca ţărâna,
dacă îngrămădeşte haine ca noroiul,
¹⁷ el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele
şi de argintul lui omul fără prihană^(K) are parte.
¹⁸ Casa lui este ca aceea^(L) pe care o zideşte molia,
ca o colibă pe care şi-o face un străjer.
¹⁹ Se culcă bogat şi moare despuiat;
deschide ochii şi totul a pierit.
²⁰ Îl apucă groaza ca nişte^(M) ape
şi noaptea îl ia vârtejul.
²¹ Vântul de răsărit îl ia şi se duce;
îl smulge cu putere din locuinţa lui.
²² Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui,
şi cel rău ar vrea să fugă, să scape de ele.
²³ Oamenii bat din palme la căderea lui
şi-l fluieră la plecarea din locul lui.