Iov 19-20

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

² „Până când îmi veţi întrista sufletul
şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre?
³ Iată că de zece ori m-aţi batjocorit^(A).
Nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?
⁴ Dacă am păcătuit cu adevărat,
numai eu sunt răspunzător de aceasta.
⁵ Credeţi că mă puteţi lua^(B) de sus?
Credeţi că mi-aţi dovedit că sunt vinovat?
⁶ Atunci, să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte
şi mă înveleşte cu laţul Lui.
⁷ Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde;
cer dreptate, şi dreptate nu este!
⁸ Mi-a tăiat orice ieşire^(C) şi nu pot trece;
a răspândit întuneric pe cărările mele.
⁹ M-a despuiat de slava^(D) mea,
mi-a luat cununa de pe cap,
¹⁰ m-a zdrobit din toate părţile şi pier,
mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.
¹¹ S-a aprins de mânie împotriva mea,
S-a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş^(E).
¹² Oştile Lui au pornit deodată înainte,
şi-au croit drum^(F) până la mine
şi au tăbărât în jurul cortului meu.
¹³ A depărtat pe fraţii mei^(G) de la mine,
şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine.
¹⁴ Rudele mele m-au părăsit,
şi cei mai de aproape ai mei m-au uitat.
¹⁵ Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin,
în ochii lor sunt un necunoscut.
¹⁶ Chem pe robul meu, şi nu răspunde;
îl rog cu gura mea, şi degeaba.
¹⁷ Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele
şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
¹⁸ Până şi copiii^(H) mă dispreţuiesc:
dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
¹⁹ Aceia^(I) în care mă încredeam mă urăsc,
aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
²⁰ Oasele mi se ţin de piele^(J) şi de carne;
nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinţi.
²¹ Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei!
Căci mâna^(K) lui Dumnezeu m-a lovit.
²² De ce mă urmăriţi^(L) ca Dumnezeu?
Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?
²³ Oh! Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise,
să fie scrise într-o carte;
²⁴ aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier
şi cu plumb în stâncă pe vecie…
²⁵ Dar ştiu că Răscumpărătorul^[a] meu este viu
şi că Se va ridica la urmă pe pământ.
²⁶ Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne^(M),
voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
²⁷ Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor;
ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia.
Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.
²⁸ Atunci veţi zice: ‘Pentru ce-l^(N) urmăream noi?’
Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
²⁹ Temeţi-vă de sabie,
căci pedepsele date cu sabia sunt grozave!
Şi să^(O) ştiţi că este o judecată.”

² „Gândurile mele mă silesc să răspund,
şi frământarea mea nu-mi dă pace.
³ Am auzit mustrări care mă umplu de ruşine
şi din adâncul minţii mele duhul mă face să răspund.
⁴ Nu ştii tu
că de mult de tot,
de când a fost aşezat omul pe pământ,
⁵ biruinţa celor răi a fost scurtă^(P)
şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
⁶ Chiar dacă s-ar înălţa^(Q) până la ceruri
şi capul i-ar ajunge până la nori,
⁷ va pieri pentru totdeauna, ca^(R) murdăria lui,
şi cei ce-l vedeau vor zice: ‘Unde este?’
⁸ Va zbura ca^(S) un vis şi nu-l vor mai găsi;
va pieri ca o vedenie de noapte.
⁹ Ochiul^(T) care-l privea nu-l va mai privi,
locul în care locuia nu-l va mai zări.
¹⁰ Peste fiii lui vor năvăli cei săraci,
şi mâinile lui^(U) vor da înapoi ce a răpit cu sila.
¹¹ Oasele lui, pline de^(V) vlaga tinereţii,
îşi vor avea culcuşul^(W) cu el în ţărână.
¹² Dulce era răul în gura lui.
Îl ascundea sub limbă,
¹³ îl mesteca întruna şi nu-l lăsa;
îl ţinea în cerul gurii,
¹⁴ dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui,
va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
¹⁵ Bogăţiile înghiţite le va vărsa,
Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.
¹⁶ Otravă de aspidă a supt,
şi de aceea limba năpârcii îl va ucide.
¹⁷ Nu-şi va mai plimba privirile peste pâraiele^(X)
şi râurile de miere şi de lapte,
¹⁸ va da înapoi^(Y) ce a câştigat
şi nu va mai trage folos din câştig;
va da înapoi tot ce a luat
şi nu se va mai bucura de el,
¹⁹ căci a asuprit pe săraci şi i-a lăsat să piară,
a dărâmat case şi nu le-a zidit la loc.
²⁰ Lăcomia lui n-a cunoscut^(Z) margini,
dar nu va scăpa ce are mai scump.
²¹ Nimic nu scapă de lăcomia lui,
dar bunăstarea lui nu va ţine.
²² În mijlocul belşugului va fi în nevoie;
mâna tuturor ticăloşilor se va ridica asupra lui.
²³ Şi iată, ca să-i umple pântecele,
Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui
şi-l va sătura^(AA) cu o ploaie de săgeţi.
²⁴ Dacă va scăpa^(AB) de armele de fier,
îl va străpunge arcul de aramă.
²⁵ Îşi smulge din trup săgeata, care scânteiază^(AC) la ieşirea din fierea lui,
şi îl apucă spaimele^(AD) morţii.
²⁶ Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui;
va fi mistuit de un foc^(AE) pe care nu-l va aprinde omul, şi ce va mai rămâne în cortul lui va fi ars de foc.
²⁷ Cerurile îi vor dezveli fărădelegea,
şi pământul se va ridica împotriva lui.
²⁸ Veniturile casei lui se vor pierde,
vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.
²⁹ Aceasta^(AF) este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău,
aceasta este moştenirea pe care i-o hotărăşte Dumnezeu.”