Iov 29  Nouă Traducere În Limba Română

² „O! de-aş mai fi ca în lunile trecute,
    ca în zilele când mă păzea Dumnezeu!
³ Când candela Lui lumina peste capul meu
    şi prin lumina Lui umblam în întuneric!
⁴ Când eram în zilele puterii mele,
    când prietenia lui Dumnezeu era peste cortul meu,
⁵ când Cel Atotputernic era încă cu mine
    şi copiii mei erau în jurul meu,
⁶ când mi se scăldau paşii în smântână,
    iar stânca turna lângă mine pâraie de untdelemn.
⁷ Când mergeam la poarta cetăţii,
    când îmi pregăteam scaunul în piaţă,
⁸ cei tineri mă vedeau şi se trăgeau înapoi
    şi cei bătrâni se ridicau şi rămâneau în picioare,
⁹ conducătorii se opreau din vorbit
    şi-şi puneau mâna la gură,
¹⁰ glasul căpeteniilor amuţea
    şi li se lipea limba de cerul gurii.
¹¹ Oricine mă auzea mă vorbea de bine
    şi oricine mă vedea era de partea mea,
¹² pentru că scăpam pe săracul care cerea ajutor
    şi pe orfanul care nu avea sprijin.
¹³ Omul care murea mă binecuvânta;
    făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
¹⁴ Mă îmbrăcam cu dreptatea precum cu o haină,
    judecata dreaptă îmi era robă şi turban;
¹⁵ eram ochi pentru cel orb
    şi picior pentru cel olog;
¹⁶ eram tată pentru cel în nevoie
    şi cercetam cauza celui străin.
¹⁷ Zdrobeam colţii celui nedrept
    şi smulgeam prada din dinţii lui.
¹⁸ Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu
    şi zilele mele vor fi multe ca nisipul.
¹⁹ Rădăcinile mele vor ajunge la apă
    şi roua va sta toată noaptea pe ramurile mele;
²⁰ gloria mea va fi mereu proaspătă,
    iar în mână voi avea întotdeauna un arc nou.»

²¹ Toţi mă ascultau şi aşteptau,
    tăceau aşteptând sfatul meu.
²² După ce vorbeam, nu mai vorbea nimeni,
    şi cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
²³ Ei mă aşteptau cum se aşteaptă ploaia,
    îşi deschideau gura ca după o ploaia târzie^[a].
²⁴ Când îşi pierdeau încrederea, le zâmbeam,
    şi seninătatea feţei mele le era scumpă^[b].
²⁵ Le alegeam calea şi le eram conducător,
    locuiam ca un rege în mijlocul cetelor sale,
        eram ca unul care îi mângâie pe cei ce se jelesc.