10 Sunt dezgustat de viaţa mea.
    De aceea voi da frâu liber plângerii mele,
        voi vorbi din amărăciunea sufletului meu.
² Îi voi spune lui Dumnezeu: «Nu mă condamna!
    Fă-mă să ştiu de ce te cerţi cu mine?
³ Îţi place să mă asupreşti,
    să dispreţuieşti lucrarea mâinilor Tale,
        în timp ce faci să strălucească sfaturile celui rău?
⁴ Ai Tu ochi de carne?
    Vezi Tu aşa cum văd oamenii?
⁵ Sunt zilele Tale ca zilele omului
    sau anii Tăi ca anii lui,
⁶ ca să-mi cauţi nedreptatea
    şi să-mi cercetezi păcatul,
⁷ deşi Tu ştii că sunt nevinovat
    şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
⁸ Mâinile Tale m-au modelat şi m-au făcut,
    iar acum te întorci să mă distrugi?
⁹ Adu-Ţi aminte că m-ai modelat ca pe lut!
    Vrei acum să mă faci din nou ţărână?
¹⁰ N-ai făcut Tu să fiu vărsat ca laptele
    şi închegat ca brânza?
¹¹ M-ai îmbrăcat cu piele şi cu carne
    şi m-ai împletit cu oase şi cu tendoane.
¹² Mi-ai dat viaţă şi mi-ai arătat îndurare^[a],
    iar purtarea Ta de grijă mi-a păzit sufletul.
¹³ Iată totuşi ce ai ascuns în inima Ta
    şi ce ştiu că aveai de gând:
¹⁴ ca, dacă păcătuiesc, să mă urmăreşti
    şi să nu-mi ierţi vina.
¹⁵ Dacă sunt rău, vai de mine!
    Dacă sunt drept, nu-mi pot înălţa capul,
        pentru că sunt plin de ruşine şi înecat în^[b] necaz.
¹⁶ Dacă mă ridic, mă vânezi ca pe un leu
    şi iarăşi Îţi arăţi marea Ta putere împotriva mea.
¹⁷ Aduci mai mulţi martori împotriva mea,
    mânia Ta creşte faţă de mine
        şi mă loveşti cu o mulţime de necazuri.
¹⁸ De ce m-ai scos din pântecele mamei mele?
    O! de aş fi murit înainte să mă vadă cineva!
¹⁹ Aş fi ca şi cum n-aş fi fost,
    purtat din pântece drept în mormânt.
²⁰ Oare nu-mi sunt puţine zilele?
    Opreşte-te şi lasă-mă singur, să pot afla puţină mângâiere
²¹ înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere,
    în ţara întunericului şi a umbrei morţii,
²² în ţara nopţii întunecate,
    a umbrei adânci^[c] şi a dezordinii,
        unde chiar şi lumina este precum întunericul!»“