20 căci Domnul a îngăduit ca locuitorii acestora să-şi împietrească inimile şi să intre în război cu Israel pentru a fi omorâţi fără milă, nimiciţi potrivit poruncii date de Domnul lui Moise.

Read full chapter

15 Astfel regele nu a ascultat plângerea poporului, fiindcă această întorsătură a lucrurilor venea de la Domnul, pentru ca Domnul să-Şi împlinească cuvântul pe care îl rostise cu privire la Ieroboam, fiul lui Nebat, prin Ahia din Şilo.

Read full chapter

33 În timp ce le vorbea el încă, iată că mesagerul a ajuns la el. Şi el a zis:

– Acest dezastru vine de la Domnul. De ce să mai nădăjduiesc în Domnul?

Read full chapter

15 Astfel regele nu a ascultat plângerea poporului, fiindcă această întorsătură a lucrurilor venea de la Dumnezeu, pentru ca Domnul să-Şi împlinească cuvântul pe care îl rostise cu privire Ieroboam, fiul lui Nebat, prin Ahia din Şilo.

Read full chapter

Prin voia lui Dumnezeu şi spre pierzarea lui Ahazia a venit acesta la Ioram. Căci după ce a sosit la Ioram, el a ieşit împreună cu acesta ca să-l întâmpine pe Iehu, fiul lui Nimşi, cel care fusese uns de Domnul ca să nimicească familia lui Ahab.

Read full chapter

20 Amaţia însă nu a ascultat, fiindcă Dumnezeu hotărâse să-i dea pe cei din Iuda în mâna lui Iehoaş, deoarece căutaseră pe zeii Edomului.

Read full chapter