Font Size
Ieremia 32:18
Nouă Traducere În Limba Română
Ieremia 32:18
Nouă Traducere În Limba Română
18 Tu arăţi îndurare la mii de generaţii, dar aduci pedeapsa pentru nelegiuirea părinţilor în sânul copiilor lor. Tu eşti Dumnezeul cel Mare şi Puternic, al Cărui Nume este Domnul Oştirilor.
Daniel 9:4
Nouă Traducere În Limba Română
Daniel 9:4
Nouă Traducere În Limba Română
4 M-am rugat Domnului, Dumnezeul meu, şi I-am mărturisit, zicând:
„O, Stăpâne, Dumnezeule mare şi înfricoşător, Cel Ce păstrezi legământul şi îndurarea[a] faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale,
Footnotes
- Daniel 9:4 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la relaţiile dintre oameni, cât şi, într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părţilor implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri, cuprinde toate implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de promisiunile legământului; peste tot în carte
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.