Ieremia profeţeşte în Templu

26 Acesta este Cuvântul care a venit din partea Domnului la începutul domniei lui Iehoiachim, regele lui Iuda: „Stai în curtea Casei Domnului şi spune-le celor ce vin să se închine în Casa Domnului din toate cetăţile lui Iuda, toate cuvintele pe care ţi le poruncesc; să nu omiţi nici un cuvânt. Poate că vor asculta şi se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea. Atunci mă voi căi de răul pe care plănuisem să li-l fac din pricina răutăţii faptelor lor. Să le spui: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă nu Mă ascultaţi când vă poruncesc să urmaţi Legea Mea pe care v-am pus-o înainte, dacă nu ascultaţi cuvintele slujitorilor Mei, profeţii, pe care vi i-am trimis iarăşi şi iarăşi şi de care nu aţi ascultat până acum, atunci voi face Casei acesteia ca lui Şilo şi voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului.’»“

Preoţii, profeţii şi întregul popor l-au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în Casa Domnului. De îndată ce Ieremia a terminat de spus tot ceea ce-i poruncise Domnul să spună, preoţii, profeţii şi întregul popor au pus mâna pe el şi i-au zis:

– Vei muri negreşit! De ce profeţeşti în Numele Domnului şi zici: „Casa acesta va ajunge ca Şilo şi cetatea aceasta va fi pustiită şi lipsită de locuitori?“

Tot poporul s-a adunat în jurul lui Ieremia, în Casa Domnului. 10 Când conducătorii lui Iuda au auzit aceste lucruri, au venit de la palat la Casa Domnului şi s-au aşezat la intrarea Porţii celei Noi a Casei Domnului.

11 Apoi preoţii şi profeţii au spus conducătorilor şi întregului popor:

– Acest om trebuie pedepsit cu moartea pentru că a profeţit împotriva acestei cetăţi. Voi înşivă l-aţi auzit cu urechile voastre.

12 Ieremia le-a zis conducătorilor şi întregului popor:

Domnul m-a trimis să profeţesc împotriva acestei Case şi împotriva acestei cetăţi toate cuvintele pe care le-aţi auzit. 13 Acum, îndreptaţi-vă căile şi faptele şi ascultaţi glasul Domnului, Dumnezeul vostru, iar Domnul se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră. 14 Cât despre mine, iată că sunt în mâinile voastre. Faceţi-mi ce vi se va părea a fi bine şi drept în ochii voştri. 15 Dar să ştiţi că dacă mă veţi omorî, vă veţi face vinovaţi de vărsare de sânge nevinovat, voi, cetatea aceasta şi locuitorii ei, căci, în adevăr, Domnul m-a trimis la voi să spun toate aceste cuvinte în auzul urechilor voastre.

16 Atunci conducătorii poporului şi întreg poporul le-au zis preoţilor şi profeţilor:

– Omul acesta nu trebuie pedepsit cu moartea, căci ne-a vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul nostru.

17 Dar unii din sfatul bătrânilor ţării s-au ridicat şi au zis întregii adunări:

18 – Mica din Moreşet, profeţea în zilele lui Ezechia, regele lui Iuda, şi spunea întregului popor al lui Iuda: „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:

«Sionul va fi arat ca un ogor,
    Ierusalimul va deveni un morman de ruine,
        iar muntele Casei va deveni o înălţime acoperită cu păduri.»“[a]

19 L-a omorât oare Ezechia, regele lui Iuda, sau cineva din Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul şi n-a căutat el faţa Domnului? Şi nu s-a căit Domnul atunci de răul pe care-l rostise împotriva lor? Iar noi să ne împovărăm sufletele cu un rău aşa de mare? 20 A mai fost însă un om care profeţea în Numele Domnului: Urie, fiul lui Şemaia, din Chiriat-Iearim. El a profeţit împotriva cetăţii acesteia şi împotriva ţării acesteia întocmai aceleaşi cuvinte ca Ieremia. 21 Regele Iehoiachim, toţi vitejii lui şi toţi conducătorii lui au auzit cuvintele lui şi regele a căutat să-l omoare. Dar Urie a fost înştiinţat de lucrul acesta, s-a temut şi a fugit în Egipt. 22 Regele Iehoiachim a trimis nişte oameni în Egipt: pe Elnatan, fiul lui Acbor, şi pe alţii împreună cu el. 23 Aceştia l-au scos pe Urie din Egipt şi l-au adus la regele Iehoiachim, care l-a ucis cu sabia şi i-a aruncat hoitul în mormântul fiilor poporului.

24 De asemenea şi Ahikam, fiul lui Şafan, l-a sprijinit pe Ieremia, nelăsând să fie dat pe mâna poporului ca să fie ucis.

Footnotes

  1. Ieremia 26:18 Vezi Mica 3:12

Prorocie despre dărâmarea Ierusalimului şi a Templului

26 La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost rostit următorul cuvânt din partea Domnului: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Stai în curtea(A) Casei Domnului şi spune acelora care vin din toate cetăţile lui Iuda să se închine în Casa Domnului, toate cuvintele(B) pe care-ţi poruncesc să li le spui; nu lăsa(C) niciun cuvânt din ele. Poate(D) că vor asculta, şi se va întoarce fiecare de la calea lui cea rea; atunci Mă voi căi(E) de răul pe care mă gândisem să li-l fac din pricina răutăţii faptelor lor.’ Să le spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Dacă nu(F) Mă ascultaţi când vă poruncesc să urmaţi Legea Mea, pe care v-am pus-o înainte; dacă nu ascultaţi cuvintele robilor Mei proroci pe care vi-i trimit, pe care vi i-am trimis(G) dis-de-dimineaţă şi pe care nu i-aţi ascultat, atunci voi face Casei acesteia ca lui Silo(H) şi voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem(I) pentru toate neamurile pământului»’.” Preoţii, prorocii şi tot poporul au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în Casa Domnului. Şi, când a isprăvit de spus Ieremia tot ce-i poruncise Domnul să spună întregului popor, preoţii, prorocii şi tot poporul au pus mâna pe el şi au zis: „Trebuie să mori negreşit! Pentru ce proroceşti în Numele Domnului şi zici: ‘Casa aceasta va ajunge ca Silo şi cetatea aceasta va fi pustiită şi lipsită de locuitori?’ ” Tot poporul s-a îngrămădit în jurul lui Ieremia în Casa Domnului. 10 Când au auzit căpeteniile lui Iuda aceste lucruri, s-au suit din casa împăratului la Casa Domnului şi au şezut la intrarea porţii celei noi a Casei Domnului. 11 Atunci, preoţii şi prorocii au vorbit căpeteniilor şi întregului popor: „Omul acesta este vinovat de pedeapsa cu moartea, căci(J) a prorocit împotriva cetăţii acesteia, cum aţi auzit voi înşivă cu urechile voastre!” 12 Ieremia a zis tuturor căpeteniilor şi întregului popor: „Domnul m-a trimis să prorocesc împotriva Casei acesteia şi împotriva cetăţii acesteia toate lucrurile pe care le-aţi auzit voi. 13 Acum îndreptaţi-vă(K) căile şi faptele, ascultaţi glasul Domnului, Dumnezeului vostru, şi Domnul Se va căi(L) de răul pe care l-a rostit împotriva voastră! 14 Cât despre mine, iată-mă(M) în mâinile voastre; faceţi-mi ce vi se va părea că este bine şi drept! 15 Numai să ştiţi că, dacă mă veţi omorî, vă veţi face vinovaţi de sânge nevinovat, voi, cetatea aceasta şi locuitorii ei; căci Domnul m-a trimis în adevăr la voi să rostesc în auzul vostru toate aceste cuvinte!” 16 Căpeteniile şi tot poporul au zis preoţilor şi prorocilor: „Omul acesta nu este vinovat de pedeapsa cu moartea, căci ne-a vorbit în Numele Domnului, Dumnezeului nostru!” 17 Şi unii din bătrânii ţării s-au sculat(N) şi au zis întregii adunări a poporului: 18 „Mica(O) din Moreşet prorocea pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi spunea întregului popor al lui Iuda: ‘Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Sionul(P) va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre şi muntele Casei Domnului, o înălţime acoperită cu păduri».’ 19 L-au omorât însă oare Ezechia, împăratul lui Iuda, şi tot Iuda? Nu s-a temut(Q) Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? Şi atunci, Domnul S-a căit(R) de răul pe care-l rostise împotriva lor. Şi noi(S) să ne împovărăm sufletul cu o nelegiuire aşa de mare?” 20 (A mai fost însă un om care prorocea în Numele Domnului: Urie, fiul lui Şemaia, din Chiriat-Iearim. El a prorocit împotriva cetăţii acesteia şi împotriva ţării acesteia tocmai aceleaşi lucruri ca Ieremia. 21 Împăratul Ioiachim, toţi vitejii lui şi toate căpeteniile lui au auzit cuvintele lui, şi împăratul a căutat să-l omoare. Dar Urie, care a fost înştiinţat de lucrul acesta, s-a temut, a fugit şi s-a dus în Egipt. 22 Împăratul Ioiachim a trimis nişte oameni în Egipt, şi anume: pe Elnatan, fiul lui Acbor, şi pe alţii împreună cu el în Egipt. 23 Aceştia au scos din Egipt pe Urie şi l-au adus la împăratul Ioiachim, care l-a omorât cu sabia şi i-a aruncat trupul mort în mormintele copiilor poporului.) 24 Totuşi mâna(T) lui Ahicam, fiul lui Şafan, a fost cu Ieremia, şi el n-a lăsat să fie dat pe mâna poporului ca să fie omorât.