Secetă, foamete şi sabie

14 Cuvântul Domnului spus lui Ieremia cu prilejul secetei:

„Iuda jeleşte
    iar porţile îi sunt slăbite;
ele se vaită pentru ţară,
    iar strigătul Ierusalimului se înalţă în văzduh.
Cei măreţi îi trimit pe cei neînsemnaţi[a] să aducă apă;
    ei se duc la fântâni,
        dar nu găsesc apă.
Se întorc cu vasele goale;
    ruşinaţi şi dezamăgiţi
        îşi acoperă capul.
Pământul este crăpat
    pentru că nu este ploaie în ţară.
Plugarii sunt dezamăgiţi
    şi îşi acoperă capul.
Chiar şi cerboaica de pe câmp
    naşte şi îşi părăseşte puii,
        pentru că nu găseşte iarbă.
Măgarii sălbatici stau pe înălţimi
    şi gâfâie ca şacalii;
li se topesc ochii
    căci nu este iarbă.

Chiar dacă păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră,
    lucrează, Doamne, pentru Numele Tău!
Căci răzvrătirile noastre sunt multe;
    am păcătuit împotriva Ta.
O, Nădejde a lui Israel,
    Izbăvitorul lui în vreme de necaz,
de ce eşti ca un străin în ţară
    şi ca un trecător care se opreşte pentru o noapte?
De ce eşti ca un om înmărmurit,
    ca un viteaz care nu poate izbăvi?
Tu eşti în mijlocul nostru, Doamne,
    şi Numele Tău este chemat peste noi!
        Nu ne părăsi!“

10 Iată ce spune Domnul despre poporul acesta:

„Pentru că le place să hoinărească
    şi nu îşi ţin în frâu picioarele,
Domnul nu-Şi găseşte plăcerea în ei;
    acum El Îşi aduce aminte de fărădelegea lor
        şi îi pedepseşte pentru păcatele lor.“

11 Domnul mi-a zis:

– Nu mijloci pentru binele acestui popor, 12 căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta strigătul. Chiar dacă vor aduce arderi de tot şi jertfe de mâncare, nu le voi primi. În schimb, îi voi nimici cu sabia, cu foametea şi cu molima.

13 Eu am răspuns:

– Ah! Stăpâne Doamne! Iată, profeţii lor le zic: „Nu veţi vedea sabie şi nu veţi avea parte de foamete, ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică.“

14 Dar Domnul mi-a zis:

– Profeţii lor profeţesc minciuni în Numele Meu. Nu Eu i-am trimis, nu Eu i-am împuternicit şi nu Eu le-am vorbit. Ei vă profeţesc viziuni mincinoase, ghiciri, lucruri de nimic[b] şi înşelăciunile propriei lor inimi. 15 De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre profeţii care profeţesc în Numele Meu: „Nu Eu i-am trimis să vă spună că sabia şi foametea nu vor fi în ţara aceasta. Profeţii aceştia vor pieri ucişi de sabie şi de foamete, 16 iar aceia cărora ei le profeţesc vor fi scoşi afară şi întinşi pe străzile Ierusalimului din cauza foametei şi a sabiei. Nu va fi nimeni să-i înmormânteze, nici pe ei, nici pe soţiile lor, nici pe fiii lor, nici pe fiicele lor. Voi turna astfel răutatea lor asupra capetelor lor.“

17 Spune-le cuvântul acesta:

„Ochii mei să verse lacrimi zi şi noapte
    şi să nu se oprească,
căci fecioara – fiica poporului meu –
    a suferit o rană cumplită,
        o lovitură dureroasă.
18 Dacă ies pe câmp,
    îi văd pe cei străpunşi de sabie.
Dacă intru în cetate,
    văd ravagiile făcute de foamete.
Chiar şi profetul şi preotul
        cutreieră ţara fără să ştie încotro merg[c].“

19 – Ai lepădat Tu de tot pe Iuda
    şi a urât sufletul Tău atât de mult Sionul?
De ce ne-ai lovit
    în aşa fel încât nu mai avem vindecare?
Noi aşteptam pacea,
    dar nimic bun nu a venit;
aşteptam un timp de vindecare,
    dar iată că a venit numai groaza!
20 Doamne, recunoaştem atât ticăloşia noastră,
    cât şi vina strămoşilor noştri,
        căci am păcătuit împotriva Ta.
21 Pentru Numele Tău, nu dispreţui
    şi nu necinsti tronul slavei Tale!
Aminteşte-Ţi de legământul pe care l-ai făcut cu noi
    şi nu-l rupe!
22 Este oare printre idolii de nimic ai neamurilor vreunul care să aducă ploaie?
    Sau poate cerul să dea averse?
Nu, ci Tu dai ploaie, Doamne, Dumnezeul nostru!
    De aceea, nădejdea noastră este în Tine,
        căci Tu eşti Cel Ce faci toate aceste lucruri.

Footnotes

  1. Ieremia 14:3 Sau: Nobilii lui îi trimit pe servitorii lor
  2. Ieremia 14:14 Sau: ghiciri de nimic
  3. Ieremia 14:18 Sau: fără a avea cunoaştere; sau: preotul / merg într-o ţară pe care nu o cunosc

14 Cuvântul Domnului spus lui Ieremia cu prilejul secetei: „Iuda jeleşte, cetăţile(A) lui sunt pustiite, triste, posomorâte(B) şi strigătele Ierusalimului se(C) înalţă. Cei mari trimit pe cei mici să aducă apă, dar cei mici, când se duc la fântâni, nu găsesc apă şi se întorc cu vasele goale: ruşinaţi(D) şi roşiţi, îşi(E) acoperă capul. Pământul crapă, pentru că nu cade ploaie în ţară, şi plugarii, înşelaţi în nădejdea lor, îşi acoperă capul. Chiar şi cerboaica de pe câmp naşte şi îşi părăseşte puii, pentru că nu găseşte verdeaţă. Măgarii sălbatici(F) stau pe locuri înalte şi pleşuve, trăgând aer ca nişte şerpi; li se topesc ochii, pentru că nu este iarbă.” „Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru(G) Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta. Tu, care eşti nădejdea(H) lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de nevoie, pentru ce să fii ca un străin în ţară, ca un călător care intră doar să petreacă noaptea în ea? De ce să fii ca un om încremenit, ca un viteaz care(I) nu ne poate ajuta? Şi totuşi Tu eşti în mijlocul(J) nostru, Doamne, şi Numele Tău este chemat peste noi. De aceea nu ne părăsi!” 10 Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: „Le place(K) să alerge încoace şi încolo. Nu-şi cruţă picioarele, de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum Îşi aduce(L) aminte de nelegiuirile lor şi le pedepseşte păcatele!” 11 Şi Domnul mi-a zis: „Nu mijloci(M) pentru poporul acesta! 12 Căci, chiar dacă vor(N) posti, tot nu le voi asculta rugăciunile şi chiar dacă vor aduce(O) arderi-de-tot şi jertfe de mâncare, nu le voi primi, ci vreau să-i nimicesc(P) cu sabia, cu foametea şi cu ciuma.” 13 Eu am(Q) răspuns: „Ah, Doamne Dumnezeule! Iată că prorocii lor le zic: ‘Nu veţi vedea sabie şi nu veţi avea foamete, ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică’.” 14 Dar Domnul mi-a răspuns: „Prorocii lor prorocesc(R) minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am(S) trimis, nu le-am dat poruncă şi nu le-am vorbit, ci ei vă prorocesc nişte vedenii mincinoase, prorociri deşarte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor. 15 De aceea aşa vorbeşte Domnul despre prorocii care, măcar că nu i-am trimis Eu, prorocesc totuşi în Numele Meu şi(T) zic: ‘Nu va fi nici sabie, nici foamete în ţara aceasta’. Prorocii aceştia vor pieri ucişi de sabie şi de foamete! 16 Iar aceia cărora le prorocesc ei vor fi întinşi pe uliţele Ierusalimului de foamete şi sabie; nu va avea cine să-i îngroape(U), nici pe ei, nici pe nevestele lor, nici pe fiii lor, nici pe fiicele lor; voi turna astfel răutatea lor asupra lor.” 17 „Spune-le lucrul acesta: ‘Îmi varsă lacrimi(V) ochii zi şi noapte şi nu se opresc. Căci fecioara(W), fiica poporului meu, este greu lovită cu o rană foarte usturătoare. 18 Dacă ies la câmp(X), dau peste oameni străpunşi de sabie. Dacă intru în cetate, dau peste nişte fiinţe sleite de foamete; chiar şi prorocul şi preotul cutreieră ţara, fără să ştie unde merg.’” 19 „Ai lepădat(Y) Tu de tot pe Iuda şi a urât sufletul Tău atât de mult Sionul? Pentru ce ne loveşti aşa, că(Z) nu mai este nicio vindecare pentru noi? Trăgeam(AA) nădejde de pace, şi nu vine nimic bun; aşteptam o vreme de vindecare, şi nu-i decât groază! 20 Doamne, ne recunoaştem răutatea noastră şi nelegiuirea părinţilor noştri, căci am păcătuit(AB) împotriva Ta. 21 Pentru Numele Tău, nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita(AC), nu rupe legământul Tău cu noi! 22 Este(AD) oare printre idolii(AE) neamurilor vreunul care să aducă ploaie? Sau poate cerul să dea ploaie? Nu dai(AF) Tu ploaie, Doamne, Dumnezeul nostru? Noi nădăjduim în Tine, căci Tu ai făcut toate aceste lucruri!”