1 Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate^[a] printre neamuri: salutări!

Încercări şi ispite

² Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie atunci când vă confruntaţi cu felurite încercări, ³ căci ştiţi că încercarea credinţei voastre produce răbdare. ⁴ Dar răbdarea trebuie să-şi ducă la desăvârşire lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, fără să vă lipsească nimic. ⁵ Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, Care dă tuturor cu generozitate şi fără să mustre, şi ea îi va fi dată. ⁶ Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască, căci cel ce se îndoieşte este ca valul mării, purtat de vânt şi dus încoace şi încolo. ⁷ Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, ⁸ fiindcă este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile lui.

⁹ Fratele care are o situaţie umilă să se laude cu înălţarea lui. ¹⁰ Cel bogat însă să se laude cu smerirea lui, pentru că va trece ca floarea ierbii. ¹¹ Soarele răsare cu căldura lui arzătoare şi usucă iarba; floarea ei cade şi frumuseţea ei piere. Aşa se va veşteji şi cel bogat în umbletele lui.

¹² Ferice de omul care rabdă încercarea! Căci, după ce a trecut încercarea, va primi cununa vieţii, pe care a promis-o Dumnezeu^[b] celor ce-L iubesc. ¹³ Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!“ Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău şi El nu ispiteşte pe nimeni. ¹⁴ Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă şi momit. ¹⁵ Atunci pofta concepe dând naştere la păcat, iar păcatul, o dată înfăptuit, dă naştere la moarte.

Mărturisirea de credinţă a lui Petru

¹⁸ Într-o zi, în timp ce se ruga singur deoparte, cu El fiind doar ucenicii, Isus i-a întrebat:

– Cine zic mulţimile că sunt Eu?

¹⁹ Ei au răspuns:

– Unii zic că eşti Ioan Botezătorul, alţii zic că eşti Ilie, iar alţii zic că un profet dintre cei din vechime a înviat.

²⁰ – Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? i-a mai întrebat El.

Petru a răspuns:

– Cristosul lui Dumnezeu!

Isus vorbeşte despre moartea şi învierea Sa

²¹ Însă Isus i-a avertizat şi le-a poruncit să nu spună nimănui acest lucru, ²² zicând:

– Fiul Omului trebuie să sufere mult şi să fie respins de către bătrâni^[a], de către conducătorii preoţilor şi de către cărturari, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat.

Preţul uceniciei

²³ Apoi le-a spus tuturor:

– Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze! ²⁴ Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa^[b] o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine, acela o va salva. ²⁵ Şi la ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă s-ar distruge sau s-ar pierde pe sine însuşi? ²⁶ Căci celui ce îi va fi ruşine de Mine şi de cuvintele Mele, de acela Îi va fi ruşine şi Fiului Omului când va veni în slava Sa, a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. ²⁷ Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea înainte de a vedea Împărăţia lui Dumnezeu.^[c]