De aceea, lăsaţi aspectele elementare ale adevărului despre Cristos şi să ne îndreptăm spre maturitate! Să nu mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi credinţa în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, punerea mâinilor, învierea morţilor şi judecata veşnică. Vom face aceasta dacă va permite Dumnezeu. Căci este imposibil pentru cei ce odată au fost luminaţi, au gustat darul ceresc, au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului care va să vină, şi care totuşi au căzut, să fie aduşi înapoi la pocăinţă, întrucât ei Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de ocară. Când pământul absoarbe ploaia care, deseori, cade pe el şi dă plante care sunt folositoare celor pentru care este cultivat, el primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu. Dacă însă dă spini şi mărăcini, atunci nu este de nici un folos şi urmează să fie blestemat; sfârşitul lui va fi în foc.

Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiţilor, suntem convinşi, în ce vă priveşte, de lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, faptul că i-aţi slujit pe sfinţi şi continuaţi s-o faceţi. 11 Dorim mult ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi sârguinţă până la sfârşit, astfel încât să se împlinească ceea ce nădăjduiţi. 12 Să nu fiţi leneşi, ci fiţi imitatori ai celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile!

Garanţia promisiunii lui Dumnezeu

13 Când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuşi, 14 spunând: „Te voi binecuvânta cu adevărat şi-ţi voi înmulţi foarte mult urmaşii.“[a] 15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a obţinut promisiunea. 16 Oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar un jurământ, care face cunoscut faptul că un lucru este adevărat şi sigur, pune capăt oricăror dispute dintre ei. 17 În acelaşi fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moştenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, în care este imposibil ca Dumnezeu să fie găsit mincinos, noi să avem siguranţă şi astfel să fim puternic încurajaţi să punem mâna pe nădejdea care ne stă înainte. 19 Avem această nădejde ca pe o ancoră pentru suflet, fermă şi sigură, şi care pătrunde în partea dinăuntru, dincolo de draperie[b] 20 unde, pentru a ne arăta calea, Isus, Care a intrat înaintea noastră, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot pentru totdeauna, potrivit rânduielii lui Melhisedek.

Footnotes

  1. Evrei 6:14 Vezi Gen. 22:17
  2. Evrei 6:19 Gr.: katapetasma, cea care despărţea Locul Sfânt de Locul Preasfânt, peste tot în carte

De aceea, să lăsăm(A) adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte(B) şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre(C) botezuri, despre(D) punerea mâinilor, despre învierea morţilor(E) şi despre(F) judecata veşnică. Şi vom face lucrul acesta, dacă(G) va voi Dumnezeu. Căci cei ce au fost luminaţi(H) odată, şi au gustat darul(I) ceresc, şi s-au făcut părtaşi(J) Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor(K), şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi(L) şi aduşi la pocăinţă, fiindcă(M) ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit. Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare(N) de la Dumnezeu. Dar(O), dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc. Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. 10 Căci(P) Dumnezeu(Q) nu este nedrept ca să uite osteneala(R) voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat(S) şi ajutoraţi pe sfinţi. 11 Dorim însă ca fiecare(T) din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o(U) deplină nădejde, 12 aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc(V) făgăduinţele. 13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a(W) jurat pe Sine Însuşi 14 şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa”. 15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. 16 Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul(X) este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. 17 De aceea, şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor(Y) făgăduinţei nestrămutarea(Z) hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă(AA) înainte, 19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care(AB) pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, 20 unde(AC) Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut(AD) „Mare Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec”.