10 Un râu curgea din Eden ca să ude grădina, iar de acolo se despărţea în patru braţe. 11 Numele primului braţ era Pişon; el curgea împrejurul[a] ţării Havila, unde era aur. 12 Aurul acelei ţări era bun; de asemenea, acolo se găseau bedelion[b] şi piatră de onix. 13 Numele celui de-al doilea braţ era Ghihon. El curgea împrejurul ţării Cuş[c]. 14 Numele celui de-al treilea braţ era Tigru; el curgea la răsăritul Asurului. Numele celui de-al patrulea braţ era Eufrat.

Read full chapter

Footnotes

  1. Geneza 2:11 Sau: străbătea
  2. Geneza 2:12 Răşină gălbui-transparentă şi aromată, uşor confundabilă cu o piatră preţioasă
  3. Geneza 2:13 Cel mai probabil identificată cu SE Mesopotamiei, patria cassiţilor, şi nu cu Etiopia