Geneza 37-50

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

Iosif, vândut de fraţii săi

37 Iacov a locuit în ţara Canaan, unde^(A) locuise ca străin tatăl său. ² Iată istoria lui Iacov:

Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele^(B). ³ Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse^(C) la bătrâneţe, şi i-a făcut o haină pestriţă^[a]. ⁴ Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l^(D) urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească. ⁵ Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult. ⁶ El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat! ⁷ Noi^(E) eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare, iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.” ⁸ Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?” Şi l-au urât şi mai mult din pricina viselor lui şi din pricina cuvintelor lui. ⁹ Iosif a mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele^(F), Luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.” ¹⁰ L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta şi fraţii^(G) tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?” ¹¹ Fraţii^(H) săi au început să-l pizmuiască, dar tatăl^(I) său a ţinut minte lucrurile acestea. ¹² Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor. ¹³ Israel a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el. ¹⁴ Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă oile sunt bine şi adu-mi veşti.” L-a trimis astfel din Valea Hebronului^(J) şi Iosif a ajuns la Sihem. ¹⁵ Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauţi?” ¹⁶ „Caut pe fraţii mei”, a răspuns Iosif. „Spune-mi^(K), te rog, unde pasc ei oile?” ¹⁷ Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici, căci i-am auzit spunând: ‘Haidem la Dotan^(L)’.” Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan. ¹⁸ Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit^(M) să-l omoare. ¹⁹ Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise! ²⁰ Veniţi acum, să-l^(N) omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.” ²¹ Ruben^(O) a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!” ²² Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge, ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustie şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său. ²³ Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă pe care o avea pe el. ²⁴ L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. ²⁵ Apoi^(P) au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată^(Q) de ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător^(R) şi smirnă, pe care le duceau în Egipt. ²⁶ Atunci, Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem^(S) sângele? ²⁷ Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor şi să nu punem mâna^(T) pe el, căci este fratele^(U) nostru, carne^(V) din carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat. ²⁸ La trecerea negustorilor madianiţi^(W), au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut^(X) cu douăzeci^(Y) de sicli de argint ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.

Jalea lui Iacov

²⁹ Ruben s-a întors la groapă şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt^(Z) hainele, ³⁰ s-a întors la fraţii săi şi a zis: „Băiatul nu mai este^(AA)! Ce mă voi face eu?” ³¹ Ei au luat atunci haina^(AB) lui Iosif şi, junghiind un ţap, i-au muiat haina în sânge. ³² Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.” ³³ Iacov a cunoscut-o şi a zis: „Este haina fiului meu! O fiară^(AC) sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!” ³⁴ Şi şi-a rupt^(AD) hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi a jelit multă vreme pe fiul său. ³⁵ Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit^(AE) ca să-l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând^(AF) mă voi pogorî la fiul meu în Locuinţa morţilor.” Şi plângea astfel pe fiul său. ³⁶ Madianiţii^(AG) l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume căpetenia străjerilor.

Iuda şi Tamar

38 În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi şi a tras^(AH) la un om din Adulam, numit Hira. ² Acolo, Iuda a văzut^(AI) pe fata unui canaanit, numit Şua^(AJ). A luat-o de nevastă şi s-a culcat cu ea. ³ Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, pe care l-a numit Er^(AK). ⁴ A rămas iarăşi însărcinată şi a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan^(AL). ⁵ A mai născut iarăşi un fiu, căruia i-a pus numele Şela^(AM); Iuda era la Czib când a născut ea. ⁶ Iuda a luat^(AN) întâiului său născut, Er, o nevastă numită Tamar. ⁷ Er^(AO), întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului, şi^(AP) Domnul l-a omorât. ⁸ Atunci, Iuda a zis lui Onan: „Du-te la nevasta fratelui^(AQ) tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţă fratelui tău.” ⁹ Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a^(AR) lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său. ¹⁰ Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi^(AS) pe el. ¹¹ Atunci, Iuda a zis nurorii sale Tamar: „Rămâi^(AT) văduvă în^(AU) casa tatălui tău până va creşte fiul meu Şela.” Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui. Tamar s-a dus şi a locuit în casa tatălui ei.

Păcătuirea lui Iuda cu Tamar

¹² Au trecut multe zile şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut^(AV) zilele de jale, Iuda s-a suit^(AW) la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, Adulamitul. ¹³ Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta şi i-au zis: „Iată că socru-tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile.” ¹⁴ Atunci, ea şi-a lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine şi a şezut^(AX) jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna, căci vedea că Şela se făcuse mare^(AY), şi ea nu-i fusese dată de nevastă. ¹⁵ Iuda a văzut-o şi a luat-o drept curvă, pentru că îşi acoperise faţa. ¹⁶ S-a abătut la ea din drum şi a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era noru-sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?” ¹⁷ El a răspuns: „Am^(AZ) să-ţi trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un^(BA) zălog până îl vei trimite?” ¹⁸ El a răspuns: „Ce zălog să-ţi dau?” Ea a zis: „Inelul^(BB) tău, lanţul tău şi toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea, şi ea a rămas însărcinată de la el. ¹⁹ Ea s-a sculat şi a plecat; şi-a scos marama^(BC) şi s-a îmbrăcat iarăşi în hainele de văduvă. ²⁰ Iuda a trimis iedul prin prietenul său Adulamitul, ca să scoată zălogul din mâinile femeii. Dar acesta n-a găsit-o. ²¹ A întrebat pe oamenii locului şi a zis: „Unde este curva aceea care stătea aici la Enaim, pe drum?” Ei au răspuns: „N-a fost nicio curvă aici.” ²² Adulamitul s-a întors la Iuda şi i-a spus: „N-am găsit-o şi chiar oamenii de acolo au zis: ‘N-a fost nicio curvă aici’.” ²³ Iuda a zis: „Ţină ce a luat, numai să nu ne facem de râs. Iată, am trimis iedul acesta, şi n-ai găsit-o.” ²⁴ Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: „Tamar, noră-ta, a curvit^(BD) şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.” Şi Iuda a zis: „Scoateţi-o afară ca să fie^(BE) arsă.” ²⁵ După ce au scos-o afară, ea a trimis să spună socrului său: „De la omul acela ale cui sunt lucrurile acestea am rămas eu însărcinată; vezi^(BF), te rog, ale cui sunt inelul^(BG) acesta, lanţurile acestea şi toiagul acesta.” ²⁶ Iuda le-a cunoscut^(BH) şi a zis: „Ea este mai puţin vinovată^(BI) decât mine, fiindcă n-am dat-o^(BJ) de nevastă fiului meu Şela.” Şi nu s-a mai împreunat^(BK) cu ea de atunci. ²⁷ Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni. ²⁸ Şi, în timpul naşterii, unul a scos mâna înainte; moaşa i-a apucat mâna şi a legat-o cu un fir roşu, zicând: „Acesta a ieşit cel dintâi.” ²⁹ Dar el a tras mâna înapoi şi a ieşit frate-său. Atunci, moaşa a zis: „Ce spărtură ai făcut!” De aceea i-a pus numele Pereţ^(BL) (Spărtură). ³⁰ În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roşu la mână; de aceea i-au pus numele Zerah (Cărămiziu).

Iosif, în Egipt

39 Iosif a fost dus în Egipt, şi Potifar^(BM), dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat^(BN) de la ismaeliţii care-l aduseseră acolo. ² Domnul^(BO) a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul. ³ Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea^(BP) să-i meargă bine ori de ce se apuca. ⁴ Iosif^(BQ) a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai-mare peste^(BR) casa lui şi i-a încredinţat tot ce avea. ⁵ De îndată ce Potifar l-a pus mai-mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat^(BS) casa egipteanului din pricina lui Iosif, şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el: fie acasă, fie la câmp. ⁶ Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea şi n-avea altă grijă decât să mănânce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură^(BT) şi plăcut la chip.

Fecioria lui Iosif

⁷ După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: „Culcă-te^(BU) cu mine!” ⁸ El n-a voit şi a zis nevestei stăpânului său: „Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteală de nimic din casă şi mi-a dat pe mână tot ce are. ⁹ El nu este mai mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum^(BV) aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc^(BW) împotriva lui Dumnezeu?” ¹⁰ Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce şi să se împreune cu ea. ¹¹ Într-o zi, când intrase în casă ca să-şi facă lucrul şi când nu era acolo niciunul din oamenii casei, ¹² ea^(BX) l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă. ¹³ Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână şi fugise afară, ¹⁴ a chemat oamenii din casă şi le-a zis: „Vedeţi, ne-a adus un evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare. ¹⁵ Şi, când a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.” ¹⁶ Şi a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui. ¹⁷ Atunci i-a vorbit^(BY) astfel: „Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine. ¹⁸ Şi cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.” ¹⁹ După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat^(BZ) foarte tare. ²⁰ A luat pe Iosif şi l-a aruncat^(CA) în temniţă^(CB) în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului, şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.

Iosif, în temniţă

²¹ Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut^(CC) să capete trecere înaintea mai-marelui temniţei. ²² Şi mai-marele temniţei a pus^(CD) sub privegherea lui pe toţi întemniţaţii care erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el. ²³ Mai-marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul^(CE) era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.

Iosif tâlcuieşte visele în temniţă

40 După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul^(CF) şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului. ² Faraon s-a mâniat^(CG) pe cei doi dregători ai săi: pe mai-marele paharnicilor şi pe mai-marele pitarilor. ³ Şi^(CH) i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif. ⁴ Căpetenia străjerilor i-a pus sub supravegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei, şi au stat mai multă vreme în temniţă. ⁵ Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită. ⁶ Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei şi i-a văzut trişti. ⁷ Atunci a întrebat pe dregătorii lui Faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?” ⁸ Ei i-au răspuns: „Am^(CI) visat un vis şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile^(CJ) sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.” ⁹ Mai-marele paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul şi i-a zis: „În visul meu, se făcea că înaintea mea era o viţă. ¹⁰ Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Când a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea, şi ciorchinele au făcut struguri copţi. ¹¹ Paharul lui Faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui Faraon şi am pus paharul în mâna lui Faraon.” ¹² Iosif i-a zis: „Iată^(CK) tălmăcirea visului. Cele trei mlădiţe^(CL) sunt trei zile. ¹³ Peste trei zile, Faraon te^(CM) va scoate din temniţă, te va pune iarăşi în slujba ta şi vei pune iarăşi paharul în mâna lui Faraon, cum obişnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui. ¹⁴ Dar adu-ţi aminte^(CN) şi de mine când vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate^(CO) faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon şi scoate-mă din casa aceasta. ¹⁵ Căci am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici^(CP) n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.” ¹⁶ Mai-marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, şi în visul meu se făcea că port trei coşuri cu pâine albă pe capul meu. ¹⁷ În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru Faraon – prăjituri coapte în cuptor – şi păsările mâncau din coşul care era deasupra de tot, pe capul meu.” ¹⁸ Iosif a răspuns şi a zis: „Iată-i^(CQ) tălmăcirea. Cele trei coşuri sunt trei zile. ¹⁹ Peste trei zile^(CR), Faraon îţi va lua capul, te va spânzura de un lemn, şi carnea ţi-o vor mânca păsările.” ²⁰ A treia zi, era ziua naşterii^(CS) lui Faraon. El a dat un ospăţ^(CT) tuturor slujitorilor săi şi a scos afară^(CU) din temniţă pe mai-marele paharnicilor şi pe mai-marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi: ²¹ pe mai-marele paharnicilor l-a pus^(CV) iarăşi în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul^(CW) în mâna lui Faraon, ²² iar pe mai-marele pitarilor l-a spânzurat^(CX), după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif. ²³ Mai-marele paharnicilor nu^(CY) s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.

Iosif tâlcuieşte visele lui Faraon

41 După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu (Nil). ² Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini. ³ După ele s-au mai suit din râu alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi s-au aşezat lângă ele, pe marginea râului. ⁴ Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi Faraon s-a trezit. ⁵ A adormit din nou şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grâu grase şi frumoase au crescut pe acelaşi pai. ⁶ Şi după ele au răsărit alte şapte spice, slabe şi arse de vântul de răsărit. ⁷ Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s-a trezit. Iată visul. ⁸ Dimineaţa, Faraon s-a tulburat^(CZ) şi a trimis să cheme pe toţi magii^(DA) şi pe toţi înţelepţii^(DB) Egiptului. Le-a istorisit visele lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui Faraon. ⁹ Atunci, mai-marele paharnicilor a luat cuvântul şi a zis lui Faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greşeala mea. ¹⁰ Faraon se mâniase^(DC) pe slujitorii lui şi mă aruncase^(DD) în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai-marele pitarilor. ¹¹ Amândoi am^(DE) visat câte un vis în aceeaşi noapte, şi anume fiecare din noi a visat un vis, care a primit o tălmăcire deosebită. ¹² Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob^(DF) al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, şi el ni le-a tălmăcit^(DG) şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia. ¹³ Lucrurile s-au întâmplat întocmai după^(DH) tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine, Faraon m-a pus iarăşi în slujba mea, iar pe mai-marele pitarilor l-a spânzurat.” ¹⁴ Faraon^(DI) a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos^(DJ) în grabă din temniţă^(DK). Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele şi s-a dus la Faraon. ¹⁵ Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci şi am^(DL) aflat că tu tălmăceşti un vis îndată după ce l-ai auzit.” ¹⁶ Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu^(DM)! Dumnezeu^(DN) este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!” ¹⁷ Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu^(DO), se făcea că stăteam pe malul râului. ¹⁸ Şi deodată, şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini. ¹⁹ După ele, s-au suit alte şapte vaci slabe, foarte urâte la chip şi sfrijite: n-am mai văzut altele aşa de urâte în toată ţara Egiptului. ²⁰ Vacile cele sfrijite şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci dintâi, care erau grase. ²¹ Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pântecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urâtă ca mai înainte. Şi m-am deşteptat. ²² Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, care creşteau pe acelaşi pai. ²³ Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit. ²⁴ Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor^(DP), dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.” ²⁵ Iosif a zis lui Faraon: „Ce a visat Faraon înseamnă un singur lucru: Dumnezeu^(DQ) a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă. ²⁶ Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis. ²⁷ Cele şapte vaci sfrijite şi urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă şapte ani, şi cele şapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi şapte ani^(DR) de foamete. ²⁸ Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon ce are^(DS) să facă. ²⁹ Iată, vor fi şapte^(DT) ani de mare belşug în toată ţara Egiptului. ³⁰ După ei, vor veni^(DU) şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea^(DV) va topi ţara. ³¹ Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară. ³² Cât priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărât^(DW) din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu Se va grăbi să-l aducă la îndeplinire. ³³ Acum, Faraon să aleagă un om priceput şi înţelept şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului. ³⁴ Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice^(DX) o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug. ³⁵ Să se strângă^(DY) toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi şi să le păzească. ³⁶ Bucatele acestea vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită^(DZ) de foamete.”

Înălţarea lui Iosif

³⁷ Cuvintele^(EA) acestea au plăcut lui Faraon şi tuturor slujitorilor lui. ³⁸ Şi Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care^(EB) să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?” ³⁹ Şi Faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine. ⁴⁰ Te pun^(EC) mai-mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” ⁴¹ Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau^(ED) stăpânire peste toată ţara Egiptului.” ⁴² Faraon şi-a scos^(EE) inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat^(EF) cu haine de in subţire şi i-a pus^(EG) un lanţ de aur la gât. ⁴³ L-a suit în carul care venea după al lui şi strigau^(EH) înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului. ⁴⁴ Şi a mai zis lui Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul, în toată ţara Egiptului.” ⁴⁵ Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine) şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului. ⁴⁶ Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat^(EI) înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la Faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului. ⁴⁷ În timpul celor şapte ani de rod, pământul a dat bucate din belşug. ⁴⁸ Iosif a strâns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punând în fiecare cetate bucatele de pe câmpul de primprejur. ⁴⁹ Iosif a strâns grâu ca nisipul^(EJ) mării, atât de mult, că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură.

Iosif strânge bucate în Egipt

⁵⁰ Înaintea anilor de foamete, i s-au născut lui Iosif^(EK) doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. ⁵¹ Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.” ⁵² Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut^(EL) roditor în ţara întristării mele.” ⁵³ Cei şapte ani de belşug, care au fost în ţara Egiptului, au trecut ⁵⁴ şi au început^(EM) să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum^(EN) vestise Iosif. În toate ţările era foamete, dar în toată ţara Egiptului era pâine. ⁵⁵ Când a flămânzit, în sfârşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor egiptenilor: „Duceţi-vă la Iosif şi faceţi ce vă va spune el.” ⁵⁶ Foametea bântuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii şi a vândut^(EO) grâu egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului. ⁵⁷ Şi din toate ţările^(EP) venea lumea în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif, căci în toate ţările era foamete mare.

Fraţii lui Iosif

42 Când a auzit Iacov^(EQ) că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: „Pentru ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?” ² Şi a zis: „Iată, aud că este grâu în Egipt; pogorâţi-vă şi cumpăraţi-ne grâu de acolo, ca să trăim^(ER) şi să nu murim.” ³ Zece fraţi ai lui Iosif s-au pogorât în Egipt ca să cumpere grâu. ⁴ Iacov n-a trimis cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să^(ES) nu i se întâmple vreo nenorocire. ⁵ Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei grâu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaşi lucru, căci în Canaan^(ET) era foamete.

Întâia călătorie a fiilor lui Iacov în Egipt

⁶ Iosif era mai-mare în ţară; el vindea grâu la tot poporul din ţară^(EU). Fraţii lui Iosif au venit şi s-au aruncat^(EV) cu faţa la pământ înaintea lui. ⁷ Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut, dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru şi le-a zis: „De unde veniţi?” Ei au răspuns: „Venim din ţara Canaan ca să cumpărăm merinde.” ⁸ Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut. ⁹ Iosif şi-a adus aminte^(EW) de visele pe care le visase cu privire la ei şi le-a zis: „Voi sunteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.” ¹⁰ Ei i-au răspuns: „Nu, domnul meu, robii tăi au venit să cumpere hrană. ¹¹ Noi toţi suntem fiii aceluiaşi om; suntem oameni de treabă, robii tăi nu sunt iscoade.” ¹² El le-a zis: „Ba nu, aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării.” ¹³ Ei au răspuns: „Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi om, din ţara Canaan, şi, iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este^(EX) în viaţă.” ¹⁴ Iosif le-a zis: „V-am spus că sunteţi iscoade. ¹⁵ Iată cum veţi fi încercaţi. Pe viaţa^(EY) lui Faraon că nu veţi ieşi de aici până nu va veni fratele vostru cel tânăr! ¹⁶ Trimiteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru, iar voi rămâneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui Faraon că sunteţi nişte iscoade.” ¹⁷ Şi i-a aruncat pe toţi trei zile în temniţă. ¹⁸ A treia zi, Iosif le-a zis: „Faceţi lucrul acesta, şi veţi trăi. Eu^(EZ) mă tem de Dumnezeu! ¹⁹ Dacă sunteţi oameni de treabă, să rămână unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră, iar ceilalţi plecaţi, luaţi grâu ca să vă hrăniţi familiile ²⁰ şi aduceţi-mi^(FA) pe fratele vostru cel tânăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte.” Şi aşa au făcut. ²¹ Ei au zis atunci unul către altul: „Da, am fost vinovaţi^(FB) faţă de fratele nostru, căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea^(FC) vine peste noi necazul acesta.” ²² Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu vă spuneam^(FD) eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta? Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere^(FE) socoteală pentru sângele lui.” ²³ Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr-un tălmaci. ²⁴ Iosif a plecat la o parte de la ei ca să plângă. În urmă s-a întors şi le-a vorbit, apoi a luat dintre ei pe Simeon şi a pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor.

Întoarcerea fraţilor lui Iosif

²⁵ Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa^(FF) s-a făcut. ²⁶ Ei şi-au încărcat grâul pe măgari şi au plecat. ²⁷ Unul^(FG) dintre ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul unde au rămas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului ²⁸ şi a zis fraţilor săi: „Argintul meu mi s-a dat înapoi şi iată-l în sacul meu.” Atunci li s-a tăiat inima şi au zis unul altuia, tremurând: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?” ²⁹ S-au întors la tatăl lor Iacov, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase. Ei au zis: ³⁰ „Omul acela, care este domnul ţării, ne-a vorbit^(FH) aspru şi ne-a luat drept iscoade. ³¹ Noi i-am spus: ‘Suntem oameni de treabă, nu suntem iscoade. ³² Suntem doisprezece fraţi, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, şi cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru în ţara Canaan.’ ³³ Şi omul acela, care este domnul ţării, ne-a zis: ‘Iată cum^(FI) voi cunoaşte dacă sunteţi oameni de treabă. Lăsaţi la mine pe unul din fraţii voştri, luaţi merinde pentru familiile voastre, plecaţi ³⁴ şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr. Voi şti astfel că nu sunteţi iscoade, ci sunteţi oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru şi veţi putea să străbateţi^(FJ) ţara în voie’.” ³⁵ Când şi-au golit sacii, iată că legătura^(FK) cu argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei şi tatăl lor au văzut legăturile cu argintul şi s-au temut. ³⁶ Tatăl lor Iacov le-a zis: „Voi mă lipsiţi^(FL) de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!” ³⁷ Ruben a zis tatălui său: „Să-mi omori pe amândoi fiii mei dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea şi ţi-l voi aduce înapoi.” ³⁸ Iacov a zis: „Fiul meu nu se poate pogorî împreună cu voi; căci fratele^(FM) lui a murit şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire^(FN) în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi pogorî perii mei cei albi^(FO) în Locuinţa morţilor.”

A doua călătorie a fiilor lui Iacov în Egipt

43 Foametea bântuia greu în ţară. ² Când au isprăvit de mâncat grâul pe care-l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: „Duceţi-vă iarăşi şi cumpăraţi-ne ceva merinde.” ³ Iuda i-a răspuns: „Omul acela ne-a spus curat: ‘Să nu-mi mai vedeţi faţa dacă fratele vostru^(FP) nu va fi cu voi.’ ⁴ Dacă vrei deci să trimiţi pe fratele nostru cu noi, ne vom pogorî şi-ţi vom cumpăra merinde. ⁵ Dar, dacă nu vrei să-l trimiţi, nu ne vom pogorî, căci omul acela ne-a spus: ‘Să nu-mi mai vedeţi faţa dacă fratele vostru nu va fi cu voi!’ ” ⁶ Israel a zis atunci: „Pentru ce mi-aţi făcut un astfel de rău şi aţi spus omului aceluia că mai aveţi un frate?” ⁷ Ei au răspuns: „Omul acela ne-a întrebat despre noi şi familia noastră şi a zis: ‘Mai trăieşte tatăl vostru? Mai aveţi vreun frate?’ Şi noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să ştim că are să zică: ‘Aduceţi pe fratele vostru?’ ” ⁸ Iuda a zis tatălui său Israel: „Trimite copilul cu mine, ca să ne sculăm şi să plecăm, şi vom trăi şi nu vom muri, noi, tu şi copiii noştri. ⁹ Răspund eu pentru el; ai să-l ceri înapoi din mâna mea. Dacă^(FQ) nu-l voi aduce înapoi la tine şi dacă nu-l voi pune înaintea ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru totdeauna. ¹⁰ Căci, dacă n-am mai fi zăbovit, de două ori ne-am fi întors până acum.” ¹¹ Israel, tatăl lor, le-a zis: „Fiindcă trebuie, faceţi aşa. Luaţi-vă în saci ceva din cele mai bune roade ale ţării, ca să duceţi^(FR) un dar omului aceluia, şi anume: puţin leac alinător^(FS) şi puţină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri şi migdale. ¹² Luaţi cu voi argint îndoit şi duceţi înapoi argintul pe^(FT) care vi-l puseseră la gura sacilor: poate că a fost o greşeală. ¹³ Luaţi şi pe fratele vostru, sculaţi-vă şi întoarceţi-vă la omul acela. ¹⁴ Dumnezeul Cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă^(FU) trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!”

Venirea fraţilor lui Iosif în Egipt

¹⁵ Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin; s-au sculat, s-au pogorât în Egipt şi s-au înfăţişat înaintea lui Iosif. ¹⁶ Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului^(FV) său: „Bagă pe oamenii aceştia în casă, taie vite şi găteşte, căci oamenii aceştia au să mănânce cu mine la amiază.” ¹⁷ Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif şi a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif. ¹⁸ Ei s-au temut când au văzut că-i bagă în casa lui Iosif şi au zis: „Ne bagă înăuntru din pricina argintului pus în sacii noştri data trecută; vor să se năpustească peste noi ca să ne ia robi şi să pună mâna pe măgarii noştri.” ¹⁹ S-au apropiat de economul casei lui Iosif şi au intrat în vorbă cu el la uşa casei, ²⁰ şi au zis: „Domnule^(FW), noi ne-am mai pogorât odată aici, ca să cumpărăm merinde. ²¹ Apoi, când am ajuns^(FX) la locul unde trebuia să rămânem peste noapte, ne-am deschis sacii şi iată că argintul fiecăruia era la gura sacului său – argintul nostru, după greutatea lui – şi l-am adus înapoi cu noi. ²² Am adus şi alt argint, ca să cumpărăm merinde. Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri.” ²³ Economul a răspuns: „Fiţi pe pace! Nu vă temeţi de nimic. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v-a pus pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mâinile mele.” Şi le-a adus şi pe Simeon. ²⁴ Omul acesta i-a băgat în casa lui Iosif; le-a dat apă^(FY) de şi-au spălat picioarele; a dat şi nutreţ măgarilor lor. ²⁵ Ei şi-au pregătit darul până la venirea lui Iosif, la amiază, căci aflaseră că au să mănânce la el. ²⁶ Când a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul pe care i-l aduseseră şi s-au aruncat cu faţa la pământ^(FZ) înaintea lui. ²⁷ El i-a întrebat de sănătate şi a zis: „Bătrânul vostru tată, de care aţi vorbit^(GA), este sănătos? Mai trăieşte?” ²⁸ Ei au răspuns: „Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăieşte încă”. Şi s-au plecat^(GB) şi s-au aruncat cu faţa la pământ. ²⁹ Iosif a ridicat ochii şi, aruncând o privire spre frate-său Beniamin, fiul mamei^(GC) sale, a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr, despre care mi-aţi vorbit^(GD)?” Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!” ³⁰ Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima^(GE) pentru fratele său şi simţea nevoia să plângă; a intrat degrabă într-o odaie şi a plâns^(GF) acolo. ³¹ După ce s-a spălat pe faţă, a ieşit din odaie şi, silindu-se să se stăpânească, a zis: „Aduceţi^(GG) de mâncare!” ³² Au adus de mâncare lui Iosif deoparte şi fraţilor lui deoparte; egiptenilor care mâncau cu el le-au adus, de asemenea, mâncare deoparte, căci egiptenii nu puteau să mănânce cu evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urâciune^(GH). ³³ Fraţii lui Iosif s-au aşezat la masă în faţa lui: de la întâiul născut, după dreptul lui de întâi născut, şi până la cel mai tânăr, aşezaţi după vârstă; şi se uitau unii la alţii cu mirare. ³⁴ Iosif a pus să le dea din bucatele care erau înaintea lui, iar Beniamin a căpătat de cinci ori^(GI) mai mult decât ceilalţi. Şi au băut şi s-au veselit împreună cu el.

Spaima fraţilor lui Iosif

44 Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: „Umple cu merinde sacii oamenilor acestora, cât vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său. ² Să pui şi paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tânăr, împreună cu argintul cuvenit pentru preţul grâului lui.” Economul a făcut cum îi poruncise Iosif. ³ Dimineaţa, cum s-a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor. ⁴ Dar abia ieşiseră din cetate şi nu se depărtaseră deloc de ea, când Iosif a zis economului său: „Scoală-te, aleargă după oamenii aceia şi, când îi vei ajunge, să le spui: ‘Pentru ce aţi răsplătit binele cu rău? ⁵ De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău aţi făcut că v-aţi purtat astfel’.” ⁶ Economul i-a ajuns şi le-a spus aceste cuvinte. ⁷ Ei i-au răspuns: „Domnule, pentru ce vorbeşti astfel? Să ferească Dumnezeu pe robii tăi să fi săvârşit o asemenea faptă! ⁸ Iată, noi ţi-am adus din ţara Canaanului argintul^(GJ) pe care l-am găsit la gura sacilor noştri. Cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău? ⁹ Să moară acela^(GK) dintre robii tăi la care se va găsi paharul şi noi înşine să fim robi ai domnului nostru!” ¹⁰ El a zis: „Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul să fie robul meu, iar voi veţi fi nevinovaţi.” ¹¹ Îndată, şi-a pogorât fiecare sacul la pământ. Fiecare şi-a deschis sacul. ¹² Economul i-a scotocit, începând cu cel mai în vârstă şi sfârşind cu cel mai tânăr, şi paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin. ¹³ Ei şi-au rupt^(GL) hainele, şi-a încărcat fiecare măgarul şi s-au întors în cetate. ¹⁴ Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif pe când era el încă acolo şi s-au aruncat^(GM) cu faţa la pământ înaintea lui. ¹⁵ Iosif le-a zis: „Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?” ¹⁶ Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim? Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi^(GN) ai domnului nostru: noi şi acela la care s-a găsit paharul.” ¹⁷ Dar Iosif a zis: „Să mă^(GO) ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s-a găsit paharul va fi robul meu, dar voi suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.”

Iuda mijloceşte pentru Beniamin

¹⁸ Atunci, Iuda s-a apropiat de Iosif şi a zis: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu şi să nu te mânii^(GP) pe robul tău! Căci tu eşti ca Faraon. ¹⁹ Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicând: ‘Mai trăieşte tatăl vostru şi mai aveţi vreun frate?’ ²⁰ Noi am răspuns domnului meu: ‘Avem un tată bătrân şi un frate tânăr, copil^(GQ) făcut la bătrâneţea lui; băiatul acesta avea un frate care a murit şi care era de la aceeaşi mamă; el a rămas singur şi tatăl lui îl iubeşte.’ ²¹ Tu ai spus robilor tăi: ‘Aduceţi-l la mine^(GR) ca să-l văd cu ochii mei.’ ²² Noi am răspuns domnului meu: ‘Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă-l va părăsi, tatăl său are să moară.’ ²³ Tu ai spus robilor tăi: ‘Dacă^(GS) nu se va pogorî şi fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeţi faţa.’ ²⁴ Când ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu. ²⁵ Tatăl nostru^(GT) a zis: ‘Duceţi-vă iarăşi să ne cumpăraţi ceva merinde.’ ²⁶ Noi am răspuns: ‘Nu putem să ne ducem, dar, dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi, ne vom duce, căci nu putem vedea faţa omului aceluia decât dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi.’ ²⁷ Robul tău, tatăl nostru, ne-a zis: ‘Voi ştiţi că nevastă-mea^(GU) mi-a născut doi fii. ²⁸ Unul a ieşit de la mine şi cred că a fost sfâşiat, negreşit^(GV), de fiare, căci nu l-am mai văzut până astăzi. ²⁹ Dacă-mi mai luaţi şi pe acesta^(GW) şi i se va întâmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veţi pogorî bătrâneţile în Locuinţa morţilor.’ ³⁰ Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedezlipit^(GX) sufletul lui, ³¹ el are să moară când va vedea că băiatul nu este, şi robii tăi vor pogorî cu durere în Locuinţa morţilor bătrâneţile robului tău, tatăl nostru. ³² Căci robul tău s-a pus chezaş pentru copil şi a zis tatălui meu: ‘Dacă^(GY) nu-l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.’ ³³ Îngăduie^(GZ) dar, te rog, robului tău să rămână în locul băiatului, ca rob al domnului meu, iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi. ³⁴ Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mâhnirea tatălui meu!”

Iosif se face cunoscut fraţilor săi

45 Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. Şi a strigat: „Scoateţi afară pe toată lumea.” Şi n-a mai rămas nimeni cu Iosif când s-a făcut cunoscut fraţilor săi. ² A izbucnit într-un plâns aşa de tare, că l-au auzit egiptenii şi casa lui Faraon. ³ Iosif a zis fraţilor săi: „Eu^(HA) sunt Iosif! Mai trăieşte tatăl meu?” Dar fraţii lui nu i-au putut răspunde, aşa de încremeniţi rămăseseră înaintea lui. ⁴ Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care^(HB) l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. ⁵ Acum, nu vă întristaţi^(HC) şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. ⁶ Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş. ⁷ Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. ⁸ Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată^(HD) al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului. ⁹ Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu şi spuneţi-i: ‘Aşa a vorbit fiul tău Iosif: «Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; pogoară-te la mine şi nu zăbovi! ¹⁰ Vei locui^(HE) în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine, tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi şi tot ce este al tău. ¹¹ Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete, şi astfel nu vei pieri tu, casa ta şi tot ce este al tău».’ ¹² Voi vedeţi cu ochii voştri şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc^(HF). ¹³ Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt şi tot ce aţi văzut şi aduceţi^(HG) aici cât mai curând pe tatăl meu.” ¹⁴ El s-a aruncat de gâtul fratelui său Beniamin şi a plâns, şi Beniamin a plâns şi el de gâtul lui. ¹⁵ A îmbrăţişat, de asemenea, pe toţi fraţii lui, plângând. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el.

Întoarcerea fiilor lui Iacov la tatăl lor

¹⁶ S-a răspândit vestea în casa lui Faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui Faraon şi slujitorilor lui. ¹⁷ Faraon a zis lui Iosif: „Spune fraţilor tăi: ‘Iată ce să faceţi: Încărcaţi-vă dobitoacele şi plecaţi în ţara Canaanului, ¹⁸ luaţi pe tatăl vostru şi familiile voastre şi veniţi la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în ţara Egiptului şi veţi mânca grăsimea^(HH) ţării.’ ¹⁹ Ai poruncă să le spui: ‘Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului care pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru şi veniţi. ²⁰ Să nu vă pară rău de ceea ce veţi lăsa, căci tot ce este mai bun în ţara Egiptului va fi pentru voi’.” ²¹ Fiii lui Israel au făcut aşa. Iosif le-a dat care, după porunca lui Faraon; le-a dat şi merinde pentru drum. ²² Le-a dat la toţi haine de schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute de sicli de argint şi cinci haine de schimb^(HI). ²³ Tatălui său i-a trimis zece măgari încărcaţi cu ce era mai bun în Egipt şi zece măgăriţe încărcate cu grâu, pâine şi merinde, pentru ca să aibă pe drum. ²⁴ Apoi a dat drumul fraţilor săi, care au plecat, şi le-a zis: „Să nu vă certaţi pe drum.” ²⁵ Ei au ieşit din Egipt şi au ajuns în ţara Canaanului, la tatăl lor Iacov. ²⁶ Şi i-au spus: „Iosif tot mai trăieşte şi chiar el cârmuieşte toată ţara Egiptului.” Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea. ²⁷ Când i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif şi a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor Iacov s-a înviorat. ²⁸ Şi Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăieşte! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte.”

Sosirea şi aşezarea familiei lui Iacov în Egipt

46 Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba^(HJ) şi a adus jertfe Dumnezeului^(HK) tatălui său Isaac. ² Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie^(HL) noaptea şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!” ³ Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul^(HM) tatălui tău. Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face^(HN) să ajungi un neam mare. ⁴ Eu Însumi^(HO) Mă voi pogorî cu tine în Egipt şi Eu Însumi te voi scoate^(HP) iarăşi de acolo, iar Iosif^(HQ) îţi va închide ochii.” ⁵ Iacov^(HR) a părăsit Beer-Şeba şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele^(HS) pe care le trimisese Faraon ca să-l ducă. ⁶ Şi-au luat şi turmele, şi averile pe care le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s-a dus în Egipt^(HT) cu toată familia lui. ⁷ A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui şi pe toată familia lui.

Copiii lui Israel

⁸ Iată^(HU) numele fiilor lui Israel care au venit în Egipt.

Iacov şi fiii lui.

Întâiul născut al lui Iacov: Ruben^(HV). ⁹ Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. ¹⁰ Fiii^(HW) lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar, şi Saul, fiu dintr-o femeie canaanită. ¹¹ Fiii lui Levi^(HX): Gherşon, Chehat şi Merari. ¹² Fiii lui Iuda^(HY): Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zarah, dar Er^(HZ) şi Onan au murit în ţara Canaanului. Fiii lui Pereţ^(IA) au fost: Heţron şi Hamul. ¹³ Fiii lui^(IB) Isahar: Tola, Puva, Iov şi Şimron. ¹⁴ Fiii lui Zabulon: Sered, Elon şi Iahleel. ¹⁵ Aceştia sunt fiii pe care i-a născut lui Iacov Lea în Padan-Aram, împreună cu fiică-sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau în totul treizeci şi trei de inşi. ¹⁶ Fiii lui Gad: Ţifion^(IC), Haggi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areeli. ¹⁷ Fiii lui Aşer^(ID): Imna, Işva, Işvi şi Beria, şi Serah, sora lor. Şi fiii lui Beria: Heber şi Malchiel. ¹⁸ Aceştia sunt fiii Zilpei^(IE), pe care o dăduse^(IF) Laban fetei sale Lea; pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În total, şaisprezece inşi. ¹⁹ Fiii Rahelei, nevasta^(IG) lui Iacov: Iosif şi Beniamin. ²⁰ Lui Iosif^(IH) i s-au născut în ţara Egiptului: Manase şi Efraim, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. ²¹ Fiii^(II) lui Beniamin: Bela, Becher, Aşbel, Ghera, Naaman, Ehi^(IJ), Roş, Mupim^(IK), Hupim şi Ard. ²² Aceştia sunt fiii Rahelei, pe care i-a născut lui Iacov. În totul paisprezece inşi. ²³ Fiul^(IL) lui Dan: Huşim. ²⁴ Fiii^(IM) lui Neftali: Iahţeel, Guni, Ieţer şi Şilem. ²⁵ Aceştia^(IN) sunt fiii Bilhei, pe care^(IO) o dăduse Laban fetei sale Rahela; şi pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul, şapte inşi. ²⁶ Sufletele^(IP) care au venit cu Iacov în Egipt şi care ieşiseră din el erau în totul şaizeci şi şase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov. ²⁷ Şi Iosif avea doi fii, care i se născuseră în Egipt. Toate sufletele^(IQ) din familia lui Iacov care au venit în Egipt erau în număr de şaptezeci.

Primirea lui Iacov de către Iosif

²⁸ Iacov a trimis pe Iuda înainte la Iosif, ca să-i dea de ştire să-i iasă înainte în Gosen^(IR). ²⁹ Şi au venit în ţinutul^(IS) Gosen. Iosif şi-a pregătit carul şi s-a suit ca să se ducă în Gosen, în întâmpinarea tatălui său Israel. Cum l-a văzut, s-a aruncat^(IT) de gâtul lui şi a plâns multă vreme pe gâtul lui. ³⁰ Israel a zis lui Iosif: „Acum^(IU) pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa şi tu tot mai trăieşti.” ³¹ Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său: „Mă duc^(IV) să înştiinţez pe Faraon şi să-i spun: ‘Fraţii mei şi familia tatălui meu care erau în ţara Canaan au venit la mine. ³² Oamenii aceştia sunt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii şi tot ce este al lor.’ ³³ Şi, când vă va chema Faraon şi vă va întreba: ‘Cu ce vă îndeletniciţi^(IW)?’ ³⁴ voi să răspundeţi: ‘Robii^(IX) tăi au crescut vite din tinereţea^(IY) noastră până acum, atât noi, cât şi părinţii noştri. În felul acesta, veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sunt o urâciune^(IZ) pentru egipteni’.”

Gosen. Iacov înaintea lui Faraon

47 Iosif s-a dus^(JA) să înştiinţeze pe Faraon şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii şi cu tot avutul lor şi sunt în ţinutul Gosen^(JB).” ² A luat pe cinci din fraţii lui şi i-a adus înaintea^(JC) lui Faraon. ³ Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce^(JD) vă îndeletniciţi?” Ei au răspuns lui Faraon: „Robii^(JE) tăi sunt păstori, cum erau şi părinţii noştri.” ⁴ Şi au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim^(JF) o vreme aici în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru oile robilor tăi şi este o mare foamete^(JG) în ţara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ţinutul^(JH) Gosen.” ⁵ Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine. ⁶ Ţara Egiptului^(JI) este deschisă înaintea ta; aşază pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul^(JJ) Gosen şi, dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.” ⁷ Iosif a adus pe tatăl său Iacov şi l-a înfăţişat înaintea lui Faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe Faraon. ⁸ Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?” ⁹ Iacov a răspuns lui Faraon: „Zilele^(JK) anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine^(JL) la număr şi rele şi n-au^(JM) atins zilele anilor vieţii părinţilor mei în timpul călătoriei lor.” ¹⁰ Iacov a binecuvântat^(JN) iarăşi pe Faraon şi a plecat dinaintea lui Faraon. ¹¹ Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses^(JO), cum^(JP) poruncise Faraon. ¹² Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe fraţii săi şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.

Scumpetea în Egipt

¹³ Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului^(JQ) şi ţara Canaanului tânjeau din pricina foametei. ¹⁴ Iosif^(JR) a strâns tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon. ¹⁵ Când s-a sfârşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi egiptenii au venit la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce^(JS) să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.” ¹⁶ Iosif a zis: „Daţi vitele voastre, şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.” ¹⁷ Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi şi în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor. ¹⁸ După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor şi i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârşit şi turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile noastre. ¹⁹ Pentru ce să murim sub ochii tăi, noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pâinii, şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pământurile noastre. Dă-ne sămânţă să semănăm, ca să trăim şi să nu murim, şi să nu ne rămână pământurile pustii.” ²⁰ Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pământurile Egiptului; căci egiptenii şi-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpânirea lui Faraon. ²¹ Cât despre popor, l-a mutat în cetăţi, de la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă. ²² Numai^(JT) pământurile preoţilor nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui Faraon, dată în folosul preoţilor, care trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon: de aceea ei nu şi-au vândut pământurile. ²³ Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre pentru Faraon; iată, vă dau sămânţă, ca să puteţi semăna pământul. ²⁴ La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui Faraon, iar celelalte patru părţi vă vor rămâne vouă, ca să semănaţi ogoarele şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce sunt în casele voastre.” ²⁵ Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm^(JU) trecere înaintea domnului nostru şi vom fi robi ai lui Faraon.” ²⁶ Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare până în ziua de azi şi după care a cincea parte din venitul pământurilor Egiptului este a lui Faraon; numai^(JV) pământurile preoţilor nu sunt ale lui Faraon.

Sfârşitul lui Iacov se apropie

²⁷ Israel a locuit^(JW) în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut^(JX) şi s-au înmulţit foarte mult. ²⁸ Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani. ²⁹ Când s-a apropiat^(JY) Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune^(JZ), rogu-te, mâna sub coapsa mea şi poartă-te^(KA) cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi^(KB) în Egipt. ³⁰ Ci, când mă voi^(KC) culca lângă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt şi să mă îngropi^(KD) în mormântul lor.” Iosif a răspuns: „Voi face după cuvântul tău.” ³¹ Iacov a zis: „Jură-mi.” Şi Iosif i-a jurat. Apoi Israel^(KE) s-a plecat cu faţa pe căpătâiul patului.

Iacov înfiază pe fiii lui Iosif

48 După aceea, au venit şi au spus lui Iosif: „Tatăl tău este bolnav.” Şi Iosif a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim. ² Au dat de ştire lui Iacov şi i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif vine la tine.” Şi Israel şi-a adunat puterile şi s-a aşezat pe pat. ³ Iacov a zis lui Iosif: „Dumnezeul Cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz^(KF), în ţara Canaan, şi m-a binecuvântat. ⁴ El mi-a zis: ‘Te voi face să creşti, te voi înmulţi şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna^(KG).’ ⁵ Acum, cei doi fii care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei^(KH); Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon. ⁶ Dar copiii pe care i-ai născut după ei vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire. ⁷ La întoarcerea mea din Padan, Rahela^(KI) a murit pe drum lângă mine, în ţara Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata, şi am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.”

Binecuvântarea celor doi fii ai lui Iosif

⁸ Israel s-a uitat la fiii lui Iosif şi a zis: „Cine sunt aceştia?” ⁹ Iosif a răspuns tatălui său: „Sunt^(KJ) fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu aici.” Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine, ca să-i binecuvântez^(KK).” ¹⁰ Ochii^(KL) lui Israel erau îngreuiaţi de bătrâneţe, aşa că nu mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el, şi Israel i-a sărutat^(KM) şi i-a îmbrăţişat. ¹¹ Israel a zis lui Iosif: „Nu credeam^(KN) că am să-ţi mai văd faţa şi iată că Dumnezeu m-a făcut să-ţi văd şi sămânţa.” ¹² Iosif i-a dat la o parte de lângă genunchii tatălui său şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. ¹³ Apoi Iosif i-a luat pe amândoi: pe Efraim cu mâna dreaptă la stânga lui Israel şi pe Manase cu mâna stângă la dreapta lui Israel şi i-a adus aproape de el. ¹⁴ Israel şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase; înadins şi-a încrucişat^(KO) mâinile astfel, căci Manase era cel dintâi născut. ¹⁵ A binecuvântat^(KP) pe Iosif şi a zis: „Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinţii mei Avraam şi Isaac, Dumnezeul care m-a călăuzit de când m-am născut până în ziua aceasta, ¹⁶ Îngerul^(KQ) care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe copiii aceştia! Ei să poarte numele^(KR) meu şi numele părinţilor mei Avraam şi Isaac şi să se înmulţească foarte mult în mijlocul ţării!” ¹⁷ Lui Iosif nu i-a venit bine când a văzut că tatăl său îşi pune^(KS) mâna dreaptă pe capul lui Efraim, de aceea a apucat mâna tatălui său ca s-o ia de pe capul lui Efraim şi s-o îndrepte pe al lui Manase. ¹⁸ Şi Iosif a zis tatălui său: „Nu aşa, tată, căci acela este cel întâi născut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui.” ¹⁹ Tatăl său n-a vrut, ci a zis: „Ştiu^(KT), fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic^(KU) va fi mai mare decât el şi sămânţa lui va ajunge o ceată de neamuri.” ²⁰ El i-a binecuvântat în ziua aceea şi a zis: „Numele tău îl vor întrebuinţa israeliţii când vor binecuvânta^(KV), zicând: Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!” Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase. ²¹ Israel a zis lui Iosif: „Iată că în curând am să mor! Dar Dumnezeu^(KW) va fi cu voi şi vă va aduce înapoi în ţara părinţilor voştri. ²² Îţi^(KX) dau mai mult decât fraţilor tăi – o parte pe care am luat-o din mâna amoriţilor^(KY) cu sabia mea şi cu arcul meu.”

Binecuvântarea dată de Iacov fiilor săi

49 Iacov a chemat pe fiii săi şi a zis: „Strângeţi-vă şi vă voi vesti^(KZ) ce vi se va întâmpla în vremile^(LA) care vor veni.

² Strângeţi-vă şi ascultaţi, fii ai lui Iacov!

²⁸ Aceştia sunt toţi cei ce alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sunt lucrurile pe care li le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare deosebită.

Moartea lui Iacov

²⁹ Apoi le-a dat porunca următoare: „Eu am să fiu adăugat^(MV) la poporul meu, deci să mă îngropaţi^(MW) împreună cu părinţii mei, în peştera^(MX) care este în ogorul Hetitului Efron, ³⁰ în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul pe care^(MY) l-a cumpărat Avraam de la Hetitul Efron ca moşie de înmormântare. ³¹ Acolo^(MZ) au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat^(NA) pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui, şi acolo am îngropat eu pe Lea. ³² Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate de la fiii lui Het.” ³³ Când a isprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul şi a fost adăugat^(NB) la poporul său.

Îngroparea lui Iacov

50 Iosif s-a aruncat^(NC) pe faţa tatălui său, l-a plâns^(ND) şi l-a sărutat. ² A poruncit doctorilor care erau în slujba lui să îmbălsămeze^(NE) pe tatăl său, şi doctorii au îmbălsămat pe Israel. ³ Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi egiptenii l-au plâns^(NF) şaptezeci de zile. ⁴ După ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa^(NG) lui Faraon şi le-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui Faraon ce vă spun eu. ⁵ ‘Tatăl meu^(NH) m-a pus să jur, zicând: «Iată, în curând eu am să mor! Să mă îngropi în mormântul pe care^(NI) mi l-am săpat în ţara Canaan». Aş vrea dar să mă sui acolo, ca să îngrop pe tatăl meu, şi după aceea mă voi întoarce’.” ⁶ Faraon a răspuns: „Suie-te şi îngroapă pe tatăl tău, după jurământul pe care te-a pus să-l faci.” ⁷ Iosif s-a suit ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s-au suit toţi slujitorii lui Faraon, bătrânii casei lui, toţi bătrânii ţării Egiptului, ⁸ toată casa lui Iosif, fraţii săi şi casa tatălui său; n-au lăsat în ţinutul Gosen decât pruncii, oile şi boii. ⁹ Împreună cu Iosif mai erau care şi călăreţi, aşa că alaiul era foarte mare. ¹⁰ Când au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plângere^(NJ) mare şi jalnică, şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un bocet^(NK) de şapte zile. ¹¹ Locuitorii ţării, canaaniţii, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad şi au zis: „Iată un mare bocet printre egipteni!” De aceea s-a dat acestei arii numele Abel-Miţraim (Jalea Egiptenilor); ea este dincolo de Iordan. ¹² Astfel au împlinit fiii^(NL) lui Iacov poruncile tatălui lor. ¹³ L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care-l^(NM) cumpărase Avraam de la Hetitul Efron ca moşie de înmormântare şi care este faţă în faţă cu Mamre. ¹⁴ Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s-a întors în Egipt împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu el ca să îngroape pe tatăl său.

Bunătatea lui Iosif

¹⁵ Când au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au^(NN) zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi şi ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?” ¹⁶ Şi au trimis să spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte: ¹⁷ ‘Aşa să vorbiţi lui Iosif: «Oh, iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut^(NO) rău!»’ Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns când a auzit cuvintele acestea. ¹⁸ Fraţii lui au venit şi s-au aruncat^(NP) ei înşişi cu faţa la pământ înaintea lui şi i-au zis: „Suntem robii tăi.” ¹⁹ Iosif le-a zis: „Fiţi fără^(NQ) teamă, căci sunt^(NR) eu oare în locul lui Dumnezeu? ²⁰ Voi^(NS), negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu^(NT) a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume să scape viaţa unui popor în mare număr. ²¹ Fiţi dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni^(NU) pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.

Moartea lui Iosif

²² Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său, şi a trăit o sută zece ani. ²³ Iosif a văzut pe fiii lui Efraim până la al treilea^(NV) neam şi fiii^(NW) lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut^(NX) pe genunchii lui. ²⁴ Iosif a zis fraţilor săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu^(NY) vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat^(NZ) că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.” ²⁵ Iosif^(OA) a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.” ²⁶ Iosif a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat^(OB) şi l-au pus într-un sicriu în Egipt.