A A A A A
Bible Book List

Geneza 16Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Agar şi Ismael

16 Sarai, soţia lui Avram, nu-i născuse acestuia copii. Dar ea avea o sclavă egipteancă, pe care o chema Agar, aşa că i-a spus lui Avram: „Domnul m-a oprit să am copii. Intră[a], te rog, la sclava mea; poate voi primi copii prin ea.“ Avram a ascultat-o pe Sarai. Astfel, după ce Avram a locuit zece ani în Canaan, soţia sa, Sarai, a luat-o pe egipteanca Agar, sclava sa, şi i-a dat-o soţului ei, Avram, ca să-i fie soţie. El a intrat la Agar, iar aceasta a rămas însărcinată; când a văzut că a rămas însărcinată, Agar a privit-o cu dispreţ pe stăpâna sa. Atunci Sarai i-a spus lui Avram:

– Fie ca răul care mi se face să cadă peste tine! Ţi-am dat-o în braţe pe sclava mea, iar când a descoperit că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreţ. Domnul să judece între mine şi tine!

Avram i-a răspuns lui Sarai:

– Sclava ta este sub autoritatea ta; trateaz-o aşa cum crezi că este bine!

Sarai a asuprit-o pe Agar, iar aceasta a fugit de la ea. Îngerul Domnului a găsit-o în pustie, lângă un izvor de apă – izvorul de lângă drumul care duce la Şur – şi a întrebat-o:

– Agar, sclava lui Sarai, de unde vii şi unde mergi?

– Fug de stăpâna mea, Sarai, a răspuns ea.

Îngerul Domnului i-a zis:

– Întoarce-te la stăpâna ta şi supune-i-te. 10 Îi voi înmulţi atât de mult pe urmaşii tăi, încât acea mulţime nu va putea fi numărată, a adăugat Îngerul Domnului.

11 Îngerul Domnului i-a mai spus:

– Iată că eşti însărcinată
    şi vei naşte un fiu.
Îi vei pune numele Ismael[b],
    pentru că Domnul a auzit despre asuprirea ta.
12 El va fi ca un măgar sălbatic;
    va fi împotriva tuturor oamenilor,
        şi toţi oamenii vor fi împotriva lui;
va locui separat[c]
    de toţi fraţii săi.

13 Agar L-a numit pe Domnul Care i-a vorbit: „Dumnezeul Care mă vede“[d], zicându-şi: „L-am văzut

într-adevăr aici pe Cel Care mă vede.“[e] 14 De aceea fântâna a fost numită Beer Lahai-Roi[f]; ea se află între Kadeş şi Bered. 15 Agar i-a născut lui Avram un fiu, iar Avram i-a pus numele Ismael. 16 Avram avea optzeci şi şase de ani când Agar i l-a născut pe Ismael.

Footnotes:

  1. Geneza 16:2 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relaţii sexuale; în multe locuri din carte
  2. Geneza 16:11 Ismael înseamnă Dumnezeu aude
  3. Geneza 16:12 Sau: la răsărit de; sau: în ostilitate cu (vezi 25:18)
  4. Geneza 16:13 Ebr.: El-Roi
  5. Geneza 16:13 Sensul textului ebraic este nesigur; posibil şi: am văzut spatele Celui Care mă vede. Atitudinea Agarei poate fi şi una de uimire, în ideea că L-a văzut pe Dumnezeu şi încă este în viaţă. Unele traduceri redau acest sens
  6. Geneza 16:14 Beer Lahai-Roi înseamnă Fântâna Celui Viu Care mă vede
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes