39 Apoi Faraon i-a zis lui Iosif:

– Pentru că Dumnezeu ţi-a descoperit toate acestea, nu este nimeni la fel de priceput şi de înţelept ca tine. 40 De aceea tu vei fi conducător peste curtea mea şi tot poporul meu va asculta de cuvântul tău; doar în ce priveşte tronul, eu voi fi mai mare decât tine. 41 Aşadar, te-am pus conducător peste toată ţara Egiptului.

42 Faraon şi-a scos inelul cu sigiliu din deget şi l-a pus pe degetul lui Iosif. L-a îmbrăcat în haine de in subţire, iar în jurul gâtului i-a pus un lanţ de aur. 43 Apoi l-a pus în carul care venea după al său[a] şi înaintea lui se striga: „Plecaţi genunchiul!“[b] Astfel, Faraon l-a pus pe Iosif conducător peste tot Egiptul. 44 De asemenea, el i-a mai spus lui Iosif:

– Eu sunt Faraon, dar fără consimţământul tău nimeni nu va face nimic în toată ţara Egiptului.“

Read full chapter

Footnotes

  1. Geneza 41:43 Sau: în cel de-al doilea car al său; ori: în carul celui de-al doilea în rang după el
  2. Geneza 41:43 Sau: Atenţiune!. Sensul şi originea termenului original este nesigură