Petru şi Ioan la Sinedriu

4 Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii, ² foarte necăjiţi^(A) că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi. ³ Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi, căci se înserase. ⁴ Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea au crezut, şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii. ⁵ A doua zi, mai-marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim, ⁶ cu marele preot Ana^(B), Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi. ⁷ Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor şi i-au întrebat: „Cu^(C) ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” ⁸ Atunci^(D), Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai-mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel! ⁹ Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, ¹⁰ s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în^(E) Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe^(F) care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. ¹¹ El^(G) este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. ¹² În nimeni altul nu este mântuire, căci nu^(H) este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” ¹³ Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât^(I) ştiau că erau oameni necărturari şi de rând, şi au priceput că fuseseră cu Isus. ¹⁴ Dar, fiindcă vedeau lângă^(J) ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă. ¹⁵ Le-au poruncit doar să iasă din sobor, s-au sfătuit între ei ¹⁶ şi au zis: „Ce^(K) vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut^(L) de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui. ¹⁷ Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.” ¹⁸ Şi după ce i-au chemat^(M), le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus. ¹⁹ Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă^(N) este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, ²⁰ căci^(O) noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit”. ²¹ I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina^(P) norodului, fiindcă^(Q) toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. ²² Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.

Petru şi Ioan la ai lor

²³ După^(R) ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii. ²⁴ Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care^(S) ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele! ²⁵ Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: Pentru ce^(T) se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte? ²⁶ Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său. ²⁷ În^(U) adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt^(V), Isus, pe^(W) care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu neamurile şi cu noroadele lui Israel, ²⁸ ca^(X) să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău. ²⁹ Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să^(Y) vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala ³⁰ şi întinde-Ţi mâna, ca^(Z) să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin^(AA) Numele Robului^(AB) Tău celui sfânt, Isus.” ³¹ După ce s-au rugat ei, s-a^(AC) cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi^(AD) vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

Unirea şi dragostea credincioşilor

³² Mulţimea celor ce crezuseră era^(AE) o inimă şi un suflet. Niciunul^(AF) nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. ³³ Apostolii mărturiseau cu multă^(AG) putere despre^(AH) învierea Domnului Isus. Şi un mare^(AI) har era peste toţi. ³⁴ Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi^(AJ) cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute ³⁵ şi-l^(AK) puneau la picioarele apostolilor, apoi^(AL) se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. ³⁶ Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, „fiul mângâierii”, un levit, de neam din Cipru, ³⁷ a vândut un ogor pe care-l avea^(AM), a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.