Apoi a intrat în sinagogă. Timp de trei luni a vorbit cu îndrăzneală, purtând discuţii şi încercând să convingă cu privire la lucrurile despre Împărăţia lui Dumnezeu. Dar fiindcă unii rămâneau încăpăţânaţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea înaintea mulţimii, Pavel s-a îndepărtat de ei, luându-i cu el şi pe ucenici. Şi în fiecare zi purta discuţii în sala de prelegeri[a] a lui Tiranus. 10 Lucrul acesta a ţinut timp de doi ani, astfel că toţi cei ce locuiau în Asia, atât iudei, cât şi greci, au auzit Cuvântul Domnului.

Read full chapter

Footnotes

  1. Faptele Apostolilor 19:9 O încăpere unde învăţătorii se întâlneau cu cei pe care îi învăţau