Pavel, în drum spre Ierusalim

21 După ce ne-am luat rămas bun de la ei, am plecat pe mare îndreptându-ne spre Cos. În ziua următoare, am ajuns în Rodos, iar de acolo în Patara. Am găsit o corabie care se îndrepta spre Fenicia, ne-am îmbarcat şi am plecat. Ne-a apărut în zare insula Cipru şi, lăsând-o în stânga, am navigat spre Siria; apoi am acostat în Tir, pentru că acolo urma să se descarce corabia. I-am găsit pe ucenici şi am rămas cu ei timp de şapte zile. Aceştia îl avertizau pe Pavel, prin Duhul, de ce anume se va întâmpla când va pune piciorul în Ierusalim.[a] Când zilele de stat alături de ei s-au încheiat, am plecat şi ne-am continuat călătoria. Toţi, împreună cu soţiile şi copiii, ne-au condus până afară din cetate. Acolo, pe ţărm, ne-am plecat pe genunchi şi ne-am rugat. Ne-am luat apoi rămas bun unii de la alţii, după care noi ne-am urcat în corabie, iar ei s-au întors la ale lor.

Din Tir am plecat mai departe, ajungând în Ptolemaida. I-am salutat pe fraţi şi am rămas cu ei timp de o zi. În ziua următoare am plecat şi ne-am dus în Cezareea. Am intrat în casa lui Filip, evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am rămas la el. Acesta avea patru fete fecioare, care profeţeau. 10 Fiindcă am rămas acolo mai multe zile, un profet, pe nume Agab, s-a coborât din Iudeea 11 şi a venit la noi. El a luat brâul lui Pavel şi şi-a legat picioarele şi mâinile, zicând: „Aşa vorbeşte Duhul Sfânt: «În felul acesta îl vor lega iudeii în Ierusalim pe omul căruia îi aparţine brâul acesta şi-l vor trăda în mâinile neamurilor!»“ 12 Când am auzit aceste lucruri, atât noi, cât şi localnicii l-am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim. 13 Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceţi de plângeţi aşa şi-mi rupeţi inima?! Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus!“ 14 Pentru că nu putea fi înduplecat, am tăcut, spunând doar: „Facă-se voia Domnului!“

15 După zilele acelea, ne-am pregătit şi ne-am suit la Ierusalim. 16 Au venit cu noi şi câţiva ucenici din Cezareea şi ne-au condus la Mnason, un vechi ucenic din Cipru, la care urma să găzduim.

Pavel în Ierusalim

17 Când am sosit în Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie. 18 A doua zi Pavel a mers împreună cu noi la Iacov, şi toţi bătrânii[b] au venit şi ei. 19 După ce i-a salutat, Pavel le-a istorisit, unul câte unul, lucrurile pe care le făcuse Dumnezeu printre neamuri prin slujba lui. 20 Când au auzit ei aceste lucruri, L-au slăvit pe Dumnezeu şi i-au zis lui Pavel: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege! 21 Lor însă li s-a spus despre tine că-i înveţi pe toţi iudeii dintre neamuri să se lepede de Legea lui Moise, că le zici să nu-şi circumcidă copiii şi să nu mai respecte obiceiurile. 22 Ce este de făcut? Cu siguranţă vor auzi că ai sosit. 23 Fă deci ce-ţi spunem noi: avem aici patru bărbaţi care au făcut un jurământ[c]. 24 Ia-i cu tine, curăţeşte-te împreună cu ei şi cheltuie[d] tu pentru ei ca să-şi radă capul. Şi astfel vor şti toţi că nimic din ceea ce li s-a spus despre tine nu este aşa, ci că şi tu trăieşti păzind Legea. 25 Cu privire la neamurile care au crezut, noi am hotărât şi le-am trimis să se ferească de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate[e] şi de adulter.“

26 Atunci Pavel i-a luat pe acei bărbaţi şi, a doua zi, după ce s-a curăţit împreună cu ei, a intrat în Templu şi a anunţat când va fi sfârşitul zilelor de curăţire, când urma să fie adusă o jertfă pentru fiecare dintre ei.

Arestarea lui Pavel

27 Când cele şapte zile erau pe sfârşite, iudeii din Asia l-au văzut pe Pavel în Templu; ei au stârnit toată mulţimea şi au pus mâinile pe el, 28 strigând: „Bărbaţi israeliţi, veniţi în ajutor! Acesta este omul care-i învaţă pe toţi, pretutindeni, împotriva poporului nostru, împotriva Legii şi împotriva acestui loc! Ba încă a adus şi nişte greci în Templu şi a pângărit acest loc sfânt!“ 29 Căci îl văzuseră mai înainte în cetate pe Trofim efeseanul împreună cu Pavel şi credeau că Pavel îl adusese în Templu. 30 Toată cetatea s-a pus în mişcare, şi poporul a venit alergând din toate părţile. L-au prins pe Pavel şi l-au târât afară din Templu; şi imediat uşile au fost încuiate. 31 În timp ce încercau să-l omoare, s-a dus vestea la tribunul cohortei[f] că tot Ierusalimul este în agitaţie. 32 Acesta a luat imediat nişte soldaţi şi nişte centurioni[g] şi a alergat la ei. Când l-au văzut pe tribun şi pe soldaţi, au încetat să-l mai bată pe Pavel. 33 Atunci tribunul s-a apropiat, l-a arestat pe Pavel şi a poruncit să fie legat cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine era şi ce făcuse. 34 Unii din mulţime strigau una, alţii alta, aşa că, din cauza zarvei, neputând să afle exact ce se întâmplase, a poruncit să fie dus în fort. 35 Când a ajuns la trepte, Pavel a trebuit să fie dus de către soldaţi, din pricina violenţei mulţimii. 36 Căci mulţimea poporului se ţinea după el, strigând: „La moarte cu el!“

Pavel se adresează mulţimii

37 Chiar când urma să fie băgat în fort, Pavel i-a zis tribunului:

– Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?

Tribunul l-a întrebat:

– Ştii greceşte? 38 Deci nu eşti tu egipteanul care, cu câtva timp în urmă, a pornit o răscoală şi a dus în pustie patru mii de asasini[h]?

39 Pavel i-a răspuns:

– Eu sunt iudeu, din Tarsul Ciliciei, cetăţean al unei cetăţi nu lipsită de importanţă[i]. Dă-mi voie, te rog, să vorbesc poporului!

40 Tribunul i-a dat voie, iar Pavel, stând în picioare pe trepte, a făcut poporului semn cu mâna. Când s-a făcut tăcere deplină, li s-a adresat în limba aramaică[j] astfel:

Footnotes

  1. Faptele Apostolilor 21:4 Lit.: zile. Aceştia îi spuneau lui Pavel, prin Duhul, să nu se îmbarce spre Ierusalim. Versetul a fost tradus în text, ţinându-se cont de afirmaţiile din cap. 20:22- 23, respectiv cap. 21:11
  2. Faptele Apostolilor 21:18 Sau: prezbiterii
  3. Faptele Apostolilor 21:23 Probabil jurământul de nazireat, pângărindu-se în timpul acestui jurământ (vezi Num. 6:2-12)
  4. Faptele Apostolilor 21:24 Vezi Num. 6:14-15
  5. Faptele Apostolilor 21:25 Vezi nota de la 15:20
  6. Faptele Apostolilor 21:31 Gr.: chiliarhos; lat.: tribunus militaris, funcţie militară importantă, punct de pornire într-o carieră politică; comandant peste 600-1000 de oameni, cohorta romană ce se afla cantonată în fortăreaţa Antonia; aici este vorba despre Claudius Lisias (vezi F.A. 23:26)
  7. Faptele Apostolilor 21:32 Ofiţeri romani subalterni, comandanţi peste aproximativ 100 de oameni
  8. Faptele Apostolilor 21:38 Sau: sicari, nume dat membrilor unei grupări naţionaliste fanatice, ostilă Romei, care îşi asasinau oponenţii politici; denumirea vine din lat. sicarii, termen ce se referă la arma folosită de aceşti asasini, un pumnal scurt, încovoiat (sicae)
  9. Faptele Apostolilor 21:39 Sursele istorice atestă importanţa şi privilegiile de care s-a bucurat acest oraş în timpul stăpânirii romane, mulţi locuitori, printre care şi iudei, primind cetăţenia romană pentru ei şi pentru urmaşii lor
  10. Faptele Apostolilor 21:40 Sau: în ebraică

Pavel îşi ia rămas-bun de la ucenicii din Tir

21 După ce ne-am smuls din braţele lor, am plecat pe apă şi ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos şi de-acolo la Patara. Am găsit o corabie care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea şi am plecat. Am trecut prin faţa insulei Cipru, am lăsat-o la stânga şi ne-am urmat drumul spre Siria, apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia. Acolo, am găsit pe ucenici şi am rămas şapte zile. Ucenicii(A), prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim. Dar când s-au împlinit zilele, am plecat şi ne-am văzut de drum, şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat(B) pe mal şi ne-am rugat. Apoi, ne-am luat ziua bună unii de la alţii şi noi ne-am suit în corabie, iar ei s-au întors acasă(C).

Pavel la Ptolemaida şi la Cezareea. Prorocia lui Agab

După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraţilor şi am stat la ei o zi. A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul(D), care(E) era unul din cei şapte, şi am găzduit la el. El avea patru fete fecioare care(F) proroceau. 10 Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc numit Agab(G) s-a pogorât din Iudeea 11 şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: ‘Aşa(H) vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta şi-l vor da în mâinile neamurilor’.” 12 Când am auzit lucrul acesta, atât noi, cât şi cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim. 13 Atunci, Pavel a răspuns: „Ce(I) faceţi de plângeţi aşa şi-mi rupeţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.” 14 Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit şi am zis: „Facă-se voia(J) Domnului!” 15 După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare şi ne-am suit la Ierusalim. 16 Câţiva ucenici din Cezareea au venit şi ei cu noi şi ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim.

Pavel la Ierusalim în Templu

17 Când(K) am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie. 18 A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov(L) şi toţi prezbiterii s-au adunat acolo. 19 După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit(M) cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul neamurilor prin(N) slujba lui. 20 Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi, i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de râvnă(O) pentru Lege. 21 Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii care trăiesc printre neamuri să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. 22 Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit. 23 Deci, fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi, care au făcut o juruinţă. 24 Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei şi cheltuieşte tu pentru ei, ca să-şi radă(P) capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială şi păzeşti Legea. 25 Cu privire la neamurile care au crezut, noi(Q) am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie.” 26 Atunci, Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţit şi a(R) intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească(S) sfârşitul zilelor curăţirii când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.

Prinderea lui Pavel

27 Către sfârşitul celor şapte zile, iudeii(T) din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au(U) pus mâinile pe el 28 şi au început să strige: „Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care(V) propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva locaşului acestuia, ba încă a vârât şi pe nişte greci în Templu şi a spurcat acest locaş sfânt.” 29 În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim(W) efeseanul, împreună cu el în cetate, şi credeau că Pavel îl băgase în Templu. 30 Toată cetatea s-a pus în mişcare(X) şi s-a strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel şi l-au scos din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată. 31 Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s-a tulburat. 32 Acesta(Y) a luat îndată ostaşi şi sutaşi şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel. 33 Atunci, căpitanul s-a apropiat, a(Z) pus mâna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut. 34 Dar unii strigau într-un fel, alţii într-alt fel prin mulţime. Fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetăţuie. 35 Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi din pricina îmbulzelii norodului întărâtat, 36 căci mulţimea norodului se ţinea după el şi striga: „La moarte(AA) cu el!”

Pavel cere voie să vorbească

37 Tocmai când era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Ştii greceşte? 38 Nu cumva(AB) eşti egipteanul acela care s-a răsculat acum în urmă şi a dus în pustie pe cei patru mii de tâlhari?” 39 „Eu(AC) sunt iudeu”, a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.” 40 După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a(AD) făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere, şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel: