10 În timp ce Ezra se ruga şi se destăinuia plângând şi stând cu capul plecat înaintea Casei lui Dumnezeu, s-a strâns la el o mare mulţime de bărbaţi, de femei şi de copii din Israel. Şi poporul a început astfel să plângă şi el cu amar. Atunci Şecania, fiul lui Iehiel, dintre urmaşii lui Elam, a luat cuvântul şi i-a zis lui Ezra: „I-am fost necredincioşi Dumnezeului nostru, căsătorindu-ne cu femei străine, care fac parte din popoarele ţării! Dar, în ciuda acestui lucru, încă mai există speranţă pentru Israel! Să încheiem acum un legământ cu Dumnezeul nostru, angajându-ne să izgonim toate femeile acestea şi pe cei ce li s-au născut, potrivit cu sfatul stăpânului meu şi a celor ce se tem de porunca Dumnezeului nostru. Să se facă după Lege!

Read full chapter