Add parallel Print Page Options

59 Iată cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adan, din Imer şi care n-au putut să-şi arate casa lor părintească şi neamul ca să facă dovada că erau din Israel.

Read full chapter

59 Iată-i şi pe cei care au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub, din Adan şi din Imer, fără să fi putut dovedi dacă familia şi neamul lor erau din Israel sau nu:

Read full chapter

62 Şi-au căutat însemnarea în cărţile spiţelor de neam, dar n-au găsit-o. De aceea(A), au fost îndepărtaţi de la preoţie

Read full chapter

62 Ei şi-au căutat înscrierile lor genealogice, dar nu le-au găsit, astfel că au fost îndepărtaţi din preoţie ca fiind necuraţi.

Read full chapter

Dumnezeul meu mi-a pus în inimă gândul să adun pe mai-mari, pe dregători şi poporul ca să-i număr. Am găsit o carte cu spiţele de neam ale celor ce se suiseră întâi din robie şi am văzut scris în ea cele ce urmează.

Read full chapter

Dumnezeul meu mi-a pus pe inimă să-i adun pe nobili, pe dregători şi pe cei din popor ca să-i înscriu în genealogii. Am descoperit cartea cu genealogia primilor veniţi din captivitate, unde am găsit scrise următoarele:

Read full chapter

28 Să fie şterşi(A) din Cartea Vieţii
şi(B) să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!

Read full chapter

28 Şterge-i din Cartea celor vii
    şi nu-i scrie alături de cei drepţi!

Read full chapter