A A A A A
Bible Book List

Ezechiel 3Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

El mi-a zis: „Fiul omului, mănâncă ceea ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta, apoi du-te şi vorbeşte-i Casei lui Israel!“ Mi-am deschis gura şi El mi-a dat să mănânc sulul acela. El mi-a mai zis: „Fiul omului, hrăneşte-ţi stomacul şi umple-ţi măruntaiele cu sulul pe care ţi l-am dat!“ L-am mâncat şi, în gura mea, sulul a fost dulce ca mierea.

Apoi El mi-a zis: „Fiul omului, du-te la cei din Casa lui Israel şi spune-le cuvintele Mele! Căci nu eşti trimis la un popor cu o vorbire neînţeleasă şi cu o limbă greoaie, ci la Casa lui Israel. Nu te trimit la popoare multe, cu vorbirea neînţeleasă şi cu limba greoaie, ale căror cuvinte nu le poţi înţelege. Cu siguranţă, dacă te-aş trimite la ele, te-ar asculta. Cei din Casa lui Israel însă nu vor dori să te asculte, deoarece nu doresc să Mă asculte pe Mine. Căci toţi cei din Casa lui Israel au fruntea tare şi inima împietrită. Iată, voi face faţa ta la fel de tare ca feţele lor şi fruntea ta – la fel de tare ca frunţile lor. Voi face fruntea ta ca diamantul, mai tare decât cremenea. Nu te teme de ei şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci sunt o Casă răzvrătită!“

10 El a continuat: „Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe care ţi le spun. 11 Mergi de îndată la cei exilaţi din poporul tău! Vorbeşte-le şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: «Aşa vorbeşte Stăpânul Domn!»“

12 Duhul m-a ridicat şi am auzit înapoia mea un sunet ca vuietul unui mare cutremur: „Binecuvântată fie slava Domnului din Lăcaşul Lui!“[a] 13 Acest vuiet, ca cel al unui mare cutremur, era vuietul făcut de aripile fiinţelor atunci când se atingeau una de cealaltă şi vuietul roţilor din apropierea lor. 14 Când m-a ridicat Duhul şi m-a luat, mergeam amărât şi mânios în duhul meu, iar mâna Domnului apăsa tare asupra mea. 15 Am ajuns la exilaţii din Tel-Abib, la cei ce locuiau lângă râul Chebar. Acolo unde locuiau, am stat înmărmurit printre ei timp de şapte zile.

Ezechiel, străjer peste Israel

16 La sfârşitul celor şapte zile, Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: 17 „Fiul omului, te-am pus străjer peste cei din Casa lui Israel. Când vei auzi vreun cuvânt din gura Mea, să-i avertizezi din partea Mea! 18 Dacă îi voi zice celui nelegiuit: «Sigur vei muri!», iar tu nu-l vei avertiza şi nu-i vei vorbi ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi astfel viaţa, cel nelegiuit va muri datorită vinii lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 19 Dacă însă îl vei avertiza pe cel nelegiuit, iar el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea lui cea rea, atunci acesta va muri datorită vinii lui, iar tu îţi vei scăpa sufletul.

20 Dacă cel drept se va întoarce de la dreptatea lui şi va săvârşi nedreptate, voi pune înaintea lui o cursă şi el va muri. Dacă nu l-ai avertizat, atunci el va muri în păcatul lui şi nu-i vor fi amintite faptele drepte pe care le-a făcut, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 21 Dacă tu însă l-ai avertizat pe cel drept să nu păcătuiască, şi el nu a păcătuit, atunci acesta va trăi, datorită faptului că a fost avertizat, iar tu îţi vei scăpa sufletul.“

Muţenia lui Ezechiel

22 Mâna Domnului a fost peste mine acolo şi El mi-a zis: „Ridică-te, du-te în vale şi acolo îţi voi vorbi!“ 23 M-am ridicat şi m-am dus în vale. Şi iată că slava Domnului stătea acolo, întocmai ca slava pe care o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ. 24 Duhul a intrat în mine şi m-a ridicat în picioare. El a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Intră în casa ta şi închide-te înăuntru! 25 Cât despre tine, fiul omului, vor pune peste tine funii şi te vor lega ca să nu mai poţi ieşi în mijlocul lor. 26 Voi face ca limba ta să se lipească de cerul gurii tale şi vei fi mut, astfel încât nu vei mai putea să-i mustri, căci sunt o Casă răzvrătită. 27 Dar când îţi voi vorbi, îţi voi deschide gura, iar tu le vei spune: «Aşa vorbeşte Stăpânul Domn!» Şi cine va vrea să asculte, să asculte, iar cine va refuza să asculte, să nu asculte, căci sunt o Casă răzvrătită.“

Footnotes:

  1. Ezechiel 3:12 Sau: cutremur când slava Domnului s-a arătat din Lăcaşul Lui.
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes