12 Le-am mai dat şi Sabatele Mele, ca semn între Mine şi ei, ca să se ştie că Eu sunt Domnul Care îi sfinţeşte.

13 Dar cei din Casa lui Israel s-au răzvrătit împotriva Mea în pustie. Nu au urmat hotărârile Mele, au respins rânduielile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, şi au pângărit mult Sabatele Mele. Am zis atunci că-Mi voi revărsa furia peste ei şi-i voi nimici în pustie. 14 Dar nu le-am făcut astfel de dragul Numelui Meu, pentru ca acesta să nu fie pângărit în faţa neamurilor dinaintea cărora i-am scos.

Read full chapter