Ridicarea şi sfinţirea Tabernaculului

40 Domnul i-a vorbit lui Moise şi i-a zis: „În prima zi a lunii întâi să ridici Tabernaculul, Cortul Întâlnirii. Înăuntru, în spatele draperiei despărţitoare, să aşezi Chivotul Mărturiei. Să duci masa înăuntru şi să aranjezi pe ea lucrurile ei; să aduci sfeşnicul şi să-i pui candelele. Altarul de aur pentru tămâiere să-l pui înaintea Chivotului Mărturiei şi să atârni draperia de la intrarea în Tabernacul.

Să pui altarul arderilor de tot înaintea intrării în Tabernacul, în Cortul Întâlnirii, iar ligheanul să-l aşezi între Cortul Întâlnirii şi altar şi să pui apă în el. Să ridici curtea de jur împrejur şi să pui draperia la intrarea în curte.

Apoi să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi Tabernaculul cu tot ce este în el; să-l sfinţeşti cu toate uneltele lui şi el va fi sfânt. 10 Apoi să ungi altarul arderilor de tot şi toate uneltele lui; să sfinţeşti altarul şi acesta va fi preasfânt. 11 Să ungi ligheanul cu piedestalul lui şi să-l sfinţeşti.

12 După aceea, să-i aduci pe Aaron şi pe fiii săi la intrarea în Cortul Întâlnirii şi să-i speli cu apă; 13 să-l îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca el să-Mi îndeplinească slujba de preot. 14 Să-i aduci şi pe fiii lui, să-i îmbraci cu tunici 15 şi să-i ungi aşa cum l-ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi îndeplinească slujba de preoţi; ungerea lor va da urmaşilor lor dreptul unei preoţii veşnice.“

16 Moise a făcut totul aşa cum i-a poruncit Domnul. 17 În luna întâi, în anul al doilea, în prima zi a lunii, Tabernaculul a fost ridicat. 18 Moise a ridicat Tabernaculul; i-a pus piedestalele, a aşezat scândurile şi drugii, a ridicat stâlpii, 19 a întins acoperitoarea peste Tabernacul şi a aşezat acoperitoarea cortului deasupra lui, aşa cum îi poruncise Domnul.

20 A luat Mărturia şi a pus-o în Chivot, a aşezat drugii Chivotului şi a pus Capacul Ispăşirii deasupra Chivotului; 21 a adus Chivotul în Tabernacul, a agăţat draperia despărţitoare şi a acoperit astfel Chivotul Mărturiei, aşa cum îi poruncise Domnul.

22 A aşezat masa în Cortul Întâlnirii, în partea de nord, dincoace de draperie 23 şi a pus pe ea pâinea înaintea Domnului, aşa cum îi poruncise Domnul.

24 A pus sfeşnicul în Cortul Întâlnirii, faţă în faţă cu masa, în partea de sud a Tabernaculului 25 şi a aşezat candelele înaintea Domnului, aşa cum El îi poruncise.

26 A pus altarul de aur în Cortul Întâlnirii, înaintea draperiei 27 şi a ars tămâie mirositoare pe el, aşa cum îi poruncise Domnul. 28 A aşezat şi draperia de la intrarea în Tabernacul.

29 A pus altarul arderilor de tot la intrarea Tabernaculului, la intrarea Cortului Întâlnirii şi a adus pe el arderea de tot şi darul de mâncare, aşa cum îi poruncise Domnul.

30 A pus ligheanul între Cortul Întâlnirii şi altar şi a turnat în el apă pentru spălat, 31 apă cu care Moise, Aaron şi fiii săi trebuiau să se spele pe mâini şi pe picioare; 32 când intrau în Cortul Întâlnirii şi când se apropiau de altar, ei trebuiau să se spele, aşa cum îi poruncise Domnul lui Moise.

33 Apoi a ridicat curtea din jurul Tabernaculului şi a altarului şi a pus draperia de la intrarea curţii. Şi astfel, Moise a isprăvit lucrarea.

34 Atunci norul a acoperit Cortul Întâlnirii şi slava Domnului a umplut Tabernaculul. 35 Moise n-a putut să intre în Cortul Întâlnirii deoarece norul se aşezase deasupra lui şi slava Domnului umplea Tabernaculul. 36 În toate călătoriile lor, israeliţii porneau atunci când norul se ridica de deasupra Tabernaculului; 37 când norul nu se ridica, ei nu porneau, dar în ziua în care acesta se ridica, plecau şi ei. 38 Norul Domnului era deasupra Tabernaculului ziua, iar noaptea, în nor era un foc sub privirea celor din casa lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor.