A A A A A
Bible Book List

Exodul 36Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

36 Beţalel, Oholiab şi oricine era priceput, căruia Domnul îi dăduse îndemânare şi înţelepciune ca să cunoască cum să facă vreo lucrare în vederea construirii Lăcaşului, au lucrat potrivit cu tot ceea ce a poruncit Domnul.

Moise i-a chemat pe Beţalel, pe Oholiab, pe oricine era priceput, adică pe toţi cărora Domnul le dăduse îndemânare, şi pe toţi cei dornici să vină şi să înceapă lucrarea. Ei au luat de la Moise toate contribuţiile pe care israeliţii le aduseseră pentru lucrarea de la Lăcaş. Fiindcă ei continuau să aducă daruri de bunăvoie în fiecare dimineaţă, toţi meşterii care făceau lucrările la Lăcaş, au lăsat lucrul, au venit la Moise şi i-au zis: „Poporul aduce mai mult decât este nevoie pentru lucrarea pe care Domnul ne-a poruncit să o facem.“ Atunci Moise a poruncit să se anunţe prin toată tabăra ca nici un bărbat şi nici o femeie să nu mai aducă contribuţii pentru Lăcaş. Şi astfel, poporul a fost oprit să le mai aducă, căci adusese deja mai mult decât era nevoie pentru lucrare.

Tabernaculul

Toţi bărbaţii cu îndemânare, care erau printre lucrători, au făcut tabernaculul din zece draperii din fir de in subţire răsucit şi din fire de culoare albastră, purpurie şi cărămizie; ele erau brodate cu heruvimi, lucraţi cu măiestrie. Fiecare draperie era lungă de douăzeci şi opt de coţi şi lată de patru coţi[a]. Toate draperiile erau de aceeaşi mărime. 10 Ei au prins laolaltă cinci dintre aceste draperii, după care le-au prins laolaltă şi pe celelalte cinci. 11 La marginea draperiei exterioare din primul set, au făcut nişte cheotori din fir de culoare albastră; la fel au făcut şi la marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set. 12 Au făcut cincizeci de cheotori pe marginea draperiei din primul set şi cincizeci de cheotori pe marginea draperiei celui de-al doilea set, astfel încât cheotoriile să se potrivească unele cu celelalte. 13 Apoi au făcut cincizeci de cârlige de aur şi cu acestea au prins draperiile unele de altele, astfel încât tabernaculul alcătuia un întreg.

14 De asemenea, au făcut şi unsprezece draperii din păr de capră pentru acoperişul tabernaculului. 15 Fiecare draperie era lungă de treizeci de coţi şi lată de patru coţi[b]; toate cele unsprezece draperii erau de aceeaşi mărime. 16 Au prins laolaltă cele cinci draperii ca să alcătuiască un set, iar cu celelalte şase au făcut un alt set. 17 Au făcut cincizeci de cheotori pe marginea draperiei exterioare din primul set şi cincizeci de cheotori pe marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set. 18 Au făcut cincizeci de cârlige de bronz ca să îmbine părţile cortului, astfel încât acesta să alcătuiască un întreg. 19 Au făcut pentru cort o învelitoare din piei de berbeci vopsite în roşu şi o acoperitoare exterioară din piele de viţel de mare.

20 Apoi au făcut pentru tabernacul nişte scânduri drepte din lemn de salcâm. 21 Fiecare scândură era lungă de zece coţi şi lată de un cot şi jumătate[c]; 22 fiecare avea câte două cepuri prin care erau îmbinate. Au făcut la fel toate scândurile tabernaculului. 23 Au făcut douăzeci de scânduri pentru partea de sud a Tabernaculului. 24 Sub cele douăzeci de scânduri au făcut patruzeci de piedestale de argint, din care două sub prima scândură cu cele două cepuri ale ei şi două sub următoarea scândură cu cele două cepuri ale ei. 25 Pentru partea de nord a Tabernaculului au făcut douăzeci de scânduri 26 şi patruzeci de piedestale de argint, câte două sub fiecare scândură. 27 Pentru partea din spate a Tabernaculului, orientată spre apus, au făcut şase scânduri. 28 Apoi au făcut încă două scânduri pentru colţurile părţii din spate a Tabernaculului. 29 Fiecare era făcută din câte două bucăţi, unite de sus până jos, în partea de sus fiind prinse cu un inel de metal; au făcut la fel pentru scândurile din ambele colţuri. 30 Erau opt scânduri cu piedestalele lor de argint, în total şaisprezece piedestale, câte două sub fiecare scândură.

31 Au făcut apoi drugii din lemn de salcâm, cinci drugi pentru cadrul primei părţi a Tabernaculului, 32 cinci pentru cadrul celei de-a doua părţi a Tabernaculului şi cinci pentru cadrul din spate al Tabernaculului, orientat spre apus. 33 Drugul din centru trecea prin mijlocul cadrului, de la un capăt la celălalt. 34 Au poleit cadrul cu aur şi i-au făcut inele de aur, ca să ţină drugii poleiţi cu aur.

35 După aceea, au făcut draperia din fire de culoare albastră, purpurie şi cărămizie şi din fir de in subţire răsucit, cu heruvimi brodaţi pe ea cu măiestrie. 36 Au făcut pentru ea patru stâlpi din lemn de salcâm şi i-au poleit cu aur; cârligele stâlpilor erau din aur iar cele patru piedestale ale lor erau făcute din argint. 37 De asemenea, au făcut la gherghef o draperie pentru intrarea în cort, din fire de culoare albastră, purpurie şi cărămizie şi din fir de in subţire răsucit. 38 Au făcut pentru ea şi cinci stâlpi cu cârlige. Le-au acoperit vârfurile şi partea de jos cu aur, iar piedestalele le-au făcut din bronz.

Footnotes:

  1. Exodul 36:9 Vezi nota de la 25:10; aproximativ 14 m lungime şi 2 m lăţime
  2. Exodul 36:15 Aproximativ 15 m lungime şi 2 m lăţime
  3. Exodul 36:21 Aproximativ 5 m lungime şi 0,75 m lăţime
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes