22 De asemenea, să iei grăsimea berbecului: grăsimea cozii, grăsimea de pe măruntaie, membrana ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei şi spata dreaptă (pentru că este un berbec în vederea învestirii în slujire), 23 apoi să iei o turtă de pâine, o turtă făcută cu ulei şi o turtă subţire din coşul azimelor, care este înaintea Domnului 24 şi să le pui pe toate în mâinile lui Aaron şi în mâinile fiilor săi şi să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului.

Read full chapter