Apa din stâncă şi victoria împotriva lui Amalek

17 Întreaga adunare a israeliţilor a plecat din pustia Sin, călătorind din loc în loc^[a], după cum le-a poruncit Domnul. Ei şi-au aşezat tabăra la Refidim; acolo nu era apă de băut pentru popor. ² Poporul s-a certat cu Moise şi i-a zis:

– Dă-ne apă să bem!

Moise le-a răspuns:

– De ce vă certaţi cu mine? De ce Îl ispitiţi pe Domnul?

³ Poporul stătea acolo însetat şi cârtea împotriva lui Moise, zicându-i:

– De ce ne-ai scos din Egipt? Ca să ne faci să murim aici de sete cu tot cu copii şi cu vite?

⁴ Moise a strigat către Domnul, zicându-I:

– Ce să fac cu acest popor? Sunt gata să mă omoare cu pietre!

⁵ Domnul i-a răspuns lui Moise:

– Du-te înaintea poporului şi ia cu tine pe câţiva din sfatul bătrânilor lui Israel; ia în mână toiagul cu care ai lovit Nilul şi du-te. ⁶ Eu voi sta acolo, înaintea ta, la stâncă, în Horeb. Loveşte stânca şi din ea va ieşi apă; astfel, poporul va putea să bea.

Moise a făcut întocmai înaintea sfatului bătrânilor lui Israel. ⁷ El a numit locul acela „Masa şi Meriba“^[b], pentru că acolo israeliţii s-au certat şi L­au testat pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul cu noi sau nu?“

⁸ După aceea a venit Amalek şi s-a luptat cu Israel la Refidim. ⁹ Moise i-a zis lui Iosua: „Alege câţiva oameni dintre noi şi du-te să te lupţi cu Amalek. Mâine voi sta pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.“ ¹⁰ Iosua a făcut precum i-a zis Moise şi s-a luptat cu Amalek, în timp ce Moise, Aaron şi Hur s-au urcat pe vârful dealului. ¹¹ Când Moise îşi ţinea mâinile sus, Israel era mai tare; când el îşi lăsa mâinile jos, era mai tare Amalek. ¹² La un moment dat mâinile lui Moise au obosit; atunci Aaron şi Hur au luat o piatră, l­au aşezat pe ea, după care au început să-i sprijine mâinile, unul de-o parte, iar altul de cealaltă parte. Mâinile lui au rămas întinse până la apusul soarelui. ¹³ Şi Iosua l-a biruit cu ajutorul sabiei pe Amalek şi pe poporul acestuia. ¹⁴ Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta într-un sul ca o aducere-aminte şi citeşte-l în auzul lui Iosua: «Voi şterge pomenirea lui Amalek de sub ceruri.»“ ¹⁵ Moise a zidit un altar şi l-a numit „Domnul este steagul meu“^[c], ¹⁶ zicând: „Pentru că o mână s-a ridicat spre tronul Domnului,^[d] Domnul va purta război împotriva lui Amalek din generaţie în generaţie.“

Vizita lui Ietro şi organizarea juridică a poporului

18 Ietro, preotul din Midian, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi pentru poporul Său, Israel; a aflat cum l-a scos Domnul pe Israel din Egipt. ² Ietro a adus-o înapoi pe Sefora, soţia lui Moise, care fusese trimisă acasă. ³ I-a adus şi pe cei doi fii ai Seforei. Unul se numea Gherşom^[e] (căci Moise zisese: „Locuiesc ca străin într-o ţară străină“), ⁴ iar celălalt se numea Eliezer^[f] (căci Moise zisese: „Dumnezeul tatălui meu a fost ajutorul meu şi m-a scăpat de sabia lui Faraon“). ⁵ Ietro, socrul lui Moise, a venit în pustia unde aşezase Moise tabăra, lângă muntele lui Dumnezeu, aducându-i cu el pe fiii lui Moise şi pe soţia acestuia. ⁶ Ietro i-a trimis vorbă lui Moise, zicându-i: „Eu, socrul tău, Ietro, vin la tine cu soţia şi cu fiii ei.“ ⁷ Moise a ieşit să-l întâlnească pe socrul său; s-a plecat înaintea lui şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe celălalt de sănătate şi împreună au intrat în cort. ⁸ Apoi Moise i-a istorisit socrului său tot ceea ce le-a făcut Domnul lui Faraon şi egiptenilor de dragul lui Israel, toate greutăţile care veniseră peste ei pe drum şi cum i-a eliberat Domnul. ⁹ Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care Domnul îl făcuse lui Israel, scăpându-l din mâna egiptenilor. ¹⁰ Ietro a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Care v-a scăpat din mâna egiptenilor şi a lui Faraon. ¹¹ Acum ştiu că Domnul este mai mare decât toţi zeii, căci în fiecare lucru în care ei s-au purtat cu trufie faţă de Israel, El a fost mai presus de ei.“^{[g] 12} Ietro, socrul lui Moise, a adus^[h] o ardere de tot şi jertfe lui Dumnezeu. Aaron a venit împreună cu toţi cei din sfatul bătrânilor lui Israel, ca să ia masa împreună cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu.

¹³ În ziua următoare, Moise s-a aşezat ca să judece poporul şi poporul a stat în jurul lui de dimineaţa până seara. ¹⁴ Când socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, l-a întrebat:

– Ce faci tu acolo pentru popor? De ce stai singur şi tot poporul stă în jurul tău de dimineaţa până seara?

¹⁵ Moise i-a răspuns socrului său:

– Pentru că poporul vine la mine să ceară sfatul lui Dumnezeu. ¹⁶ Când au vreo problemă, vin la mine ca să-i judec, iar eu le fac cunoscute poruncile şi legile lui Dumnezeu.

¹⁷ Socrul lui Moise i-a zis:

– Ceea ce faci tu nu este bine. ¹⁸ Te istoveşti singur şi istoveşti şi poporul care este cu tine. Sarcina este prea grea pentru tine, ca să o poţi purta singur. ¹⁹ Ascultă-mă: îţi voi da un sfat şi Dumnezeu va fi cu tine! Stai înaintea lui Dumnezeu pentru popor şi adu problemele înaintea Sa; ²⁰ învaţă-i poruncile şi legile şi arată-le calea pe care trebuie să meargă şi lucrurile pe care trebuie să le facă. ²¹ Caută oameni destoinici în popor, oameni care se tem de Dumnezeu, care sunt vrednici de încredere şi urăsc câştigul necinstit. Pune-i pe aceşti oameni conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci şi peste zece oameni. ²² Ei să slujească ca judecători ai poporului în orice vreme; să aducă înaintea ta orice caz greu, însă cazurile uşoare să le judece ei înşişi. În felul acesta va fi mai uşor pentru tine şi ei vor duce povara împreună cu tine. ²³ Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă sarcinilor şi tot poporul va merge la locul lui în pace.

²⁴ Moise a ascultat de socrul său şi a făcut tot ceea ce acesta i-a zis. ²⁵ A ales oameni destoinici din tot Israelul şi i-a pus conducători peste popor: conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci şi peste zece oameni. ²⁶ Ei judecau poporul tot timpul; cazurile grele i le aduceau lui Moise, iar cele uşoare le judecau ei înşişi. ²⁷ Apoi Moise şi-a lăsat socrul să plece în ţara lui.

Israel în pustia Sinai

19 Chiar în ziua în care se împlineau trei luni de la ieşirea israeliţilor din ţara Egiptului, ei au ajuns în pustia Sinai. ² După ce părăsiseră Refidimul, au intrat în pustia Sinai şi şi-au aşezat tabăra în pustie, înaintea muntelui. ³ Acolo Moise s-a suit la Dumnezeu. Domnul l-a chemat de pe munte şi i-a zis: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov; iată ce să le spui israeliţilor: ⁴ «Aţi văzut ce le-am făcut egiptenilor, cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus la Mine. ⁵ De aceea, acum, dacă veţi asculta de glasul Meu şi veţi păzi legământul Meu, veţi fi comoara Mea^[i] dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu. ⁶ Voi^[j] Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi^[k] şi un neam sfânt.» Acestea sunt cuvintele pe care să le spui israeliţilor.“ ⁷ Moise s-a întors, a convocat sfatul bătrânilor şi le-a zis toate cuvintele pe care Domnul i le-a poruncit. ⁸ Şi tot poporul i-a răspuns într-un singur glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.“ Moise I-a spus Domnului răspunsul poporului.

Sfinţirea poporului

⁹ Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca poporul să audă când îţi vorbesc şi să aibă întotdeauna încredere în tine.“ Tot atunci, când Moise I-a spus Domnului răspunsul poporului, ¹⁰ Domnul i-a mai zis: „Du-te la popor şi sfinţeşte-l azi şi mâine. Să-şi spele hainele ¹¹ şi să se pregătească pentru a treia zi, pentru că atunci Domnul Se va coborî pe muntele Sinai în faţa întregului popor. ¹² Să pui de jur împrejur limite pentru popor şi să-i zici: «Aveţi grijă să nu vă urcaţi pe munte, nici să nu-i atingeţi poalele, pentru că, oricine se va atinge de munte, va fi pedepsit cu moartea.» ¹³ Nici măcar o mână să nu-l atingă; dacă-l va atinge cineva, să fie omorât cu pietre sau străpuns cu săgeţi; indiferent ce va fi, om sau animal, să nu trăiască! Când trâmbiţa va suna, poporul să se apropie de munte.“ ¹⁴ Moise s-a coborât de pe munte la popor. A sfinţit poporul şi acesta şi-a spălat hainele. ¹⁵ Moise le-a zis celor din popor: „Fiecare din voi să fie pregătit pentru a treia zi; până atunci nimeni să nu se apropie de soţia lui!“

¹⁶ În dimineaţa celei de-a treia zi au fost tunete şi fulgere; un nor gros acoperea muntele şi un sunet de trâmbiţă se auzea foarte puternic. Tot poporul din tabără tremura. ¹⁷ Moise a scos poporul din tabără ca să-L întâlnească pe Dumnezeu. Oamenii au stat la poalele muntelui. ¹⁸ Muntele Sinai era acoperit cu fum, pentru că Domnul S-a coborât pe el în foc. Fumul se înălţa ca fumul unui cuptor şi tot muntele^[l] se cutremura cu putere. ¹⁹ În timp ce trâmbiţa suna din ce în ce mai tare, Moise vorbea, şi glasul lui Dumnezeu îi răspundea^[m]. ²⁰ Când Domnul S-a coborât pe vârful muntelui Sinai, El l-a chemat pe Moise pe vârful muntelui, iar Moise s-a suit acolo. ²¹ Apoi Domnul i-a zis:

– Coboară şi avertizează poporul să nu se apropie să se uite la Domnul, pentru ca nu cumva să piară mulţi dintre ei. ²² Chiar şi preoţii care se apropie de Domnul trebuie să se sfinţească, căci doar aşa Domnul nu-i va nimici^[n].

²³ Moise I-a răspuns Domnului:

– Poporul nu are voie să se apropie de muntele Sinai, pentru că Tu Însuţi ne-ai avertizat zicând: „Pune limite în jurul muntelui şi păstrează-l sfânt.“

²⁴ Domnul i-a zis:

– Coboară şi adu-l cu tine pe Aaron, dar nu lăsa nici preoţii, nici poporul să se apropie şi să se suie la Domnul, ca să nu-i nimicească^[o].

²⁵ Moise s-a coborât la popor şi a vorbit cu ei.

Cele Zece Porunci

20 Apoi Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte:

¹⁸ Tot poporul vedea tunetele şi fulgerele care aveau loc, vedea muntele fumegând şi auzea sunetul trâmbiţei; poporul tremura de frică şi stătea la depărtare. ¹⁹ Ei i-au zis lui Moise:

– Vorbeşte-ne tu însuţi şi vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu căci vom muri!

²⁰ Moise a răspuns poporului:

– Nu vă temeţi, pentru că Dumnezeu a venit doar ca să vă pună la încercare şi să aveţi în voi frica de El, pentru ca să nu păcătuiţi.

²¹ Poporul stătea la depărtare, iar Moise s-a apropiat de negura unde se afla Dumnezeu. ²² Domnul i-a zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti israeliţilor: «Voi înşivă aţi văzut că v-am vorbit din ceruri. ²³ Să nu vă faceţi zei de argint şi nici zei de aur pe care să-i puneţi alături de Mine. ²⁴ Să-Mi faceţi un altar de pământ şi să aduceţi pe el arderile voastre de tot şi jertfele de pace^[r], oile şi boii. Oriunde voi face ca Numele Meu să fie pomenit, voi veni şi vă voi binecuvânta. ²⁵ Dacă-Mi veţi face un altar de piatră, să nu-l zidiţi din pietre cioplite, pentru că, atunci când veţi pune dalta pe piatră, o veţi pângări.^{[s] 26} Să nu vă urcaţi la altarul Meu pe trepte, pentru ca să nu vi se descopere goliciunea înaintea lui.»“

Vindecarea schilodului de la poarta Templului

3 Petru şi Ioan se duceau împreună la Templu, la ceasul de rugăciune; era ceasul al nouălea^[a]. ² Un om schilod încă din pântecele mamei lui era adus şi aşezat în fiecare zi la poarta Templului, cea numită „Frumoasă“, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în Templu^[b]. ³ Când acesta i-a văzut pe Petru şi pe Ioan că urmau să intre în Templu, a cerut şi de la ei, ca să primească milostenie. ⁴ Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!“ ⁵ El şi-a aţintit privirea la ei, aşteptând să primească ceva de la aceştia. ⁶ Dar Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am, însă ceea ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, ridică-te şi umblă!“ ⁷ Şi, apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Imediat picioarele şi gleznele i s-au întărit, ⁸ a sărit în picioare şi a început să umble. Apoi a intrat în Templu împreună cu ei şi umbla, sărea şi-L lăuda pe Dumnezeu. ⁹ Tot poporul l-a văzut umblând şi lăudându-L pe Dumnezeu. ¹⁰ Ei l-au recunoscut ca fiind cel ce stătea şi cerea milostenie la Poarta Frumoasă a Templului şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru ceea ce i se întâmplase.

Petru vorbeşte mulţimii

¹¹ În timp ce el se ţinea după Petru şi Ioan, tot poporul, uimit, a alergat la ei în porticul numit „al lui Solomon“. ¹² Când a văzut Petru acest lucru, a zis poporului: „Bărbaţi israeliţi, de ce vă miraţi de acest lucru şi de ce vă uitaţi la noi de parcă prin propria noastră putere sau evlavie l-am făcut să umble?! ¹³ Dumnezeul lui Avraam, (Dumnezeul lui) Isaac şi (Dumnezeul lui)^[c] Iacov, Dumnezeul strămoşilor noştri, L-a proslăvit pe Slujitorul Său Isus, pe Care voi L-aţi dat pe mâna lui Pilat şi v-aţi lepădat de El în prezenţa acestuia, măcar că el hotărâse să-L elibereze. ¹⁴ Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Drept şi aţi cerut să vi se elibereze un ucigaş. ¹⁵ L-aţi ucis pe Autorul vieţii, pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi şi ai Cărui martori suntem noi. ¹⁶ Pe baza credinţei în Numele Lui, a întărit Numele Lui pe omul acesta pe care-l vedeţi şi pe care-l cunoaşteţi; şi credinţa care este prin Isus i-a dat această vindecare deplină înaintea voastră, a tuturor!

¹⁷ Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi conducătorii voştri. ¹⁸ Dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce prevestise prin gura tuturor profeţilor, şi anume că Cristosul Său urma să sufere. ¹⁹ Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ²⁰ ca să vină din prezenţa Domnului vremuri de înviorare^[d], şi El să-L trimită pe Cel pe Care L-a rânduit pentru voi, pe Cristos Isus, ²¹ pe Care cerul trebuie să-L primească până la vremurile restaurării tuturor lucrurilor, fapt despre care Dumnezeu a vorbit încă din vechime prin gura sfinţilor Săi profeţi. ²² Căci Moise a zis: «Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un Profet asemenea mie. De El să ascultaţi în tot ce vă va spune! ²³ Dacă cineva nu va asculta de Acel Profet va fi nimicit din popor.»^{[e] 24} De asemenea, toţi profeţii, de la Samuel şi până la toţi ceilalţi care au vorbit după el, au vestit zilele acestea. ²⁵ Voi sunteţi fiii profeţilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu strămoşii voştri, când i-a spus lui Avraam: «Prin sămânţa ta^[f] vor fi binecuvântate toate neamurile^[g] pământului!»^{[h] 26} Când Dumnezeu L-a ridicat pe Slujitorul Său, L-a trimis mai întâi la voi ca să vă binecuvânteze, întorcându-vă pe fiecare de la nelegiuirile voastre.“