Exodul 11
Nouă Traducere În Limba Română
Vestirea celei de-a zecea urgii
11 Domnul îi zisese lui Moise: „Voi mai aduce încă o urgie peste Faraon şi peste Egipt. După aceasta, el vă va lăsa să plecaţi de acolo. Când vă va lăsa să ieşiţi, de fapt el vă va izgoni de tot. 2 Spune poporului ca orice om să ceară vecinului său şi orice femeie să ceară vecinei ei lucruri de argint şi de aur.“ 3 Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoinţă la egipteni. Mai mult, Moise a devenit un om de seamă în Egipt; aşa îl considerau atât slujitorii lui Faraon, cât şi poporul egiptean.
4 Moise i-a mai zis lui Faraon:
– Aşa vorbeşte Domnul: „La miezul nopţii voi trece prin Egipt. 5 Toţi întâii născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon care stă pe tron, până la întâiul născut al sclavei care învârte la râşniţă şi până la toţi întâii născuţi ai vitelor. 6 Apoi va fi un mare strigăt în toată ţara Egiptului, aşa cum n-a mai fost şi nu va mai fi. 7 Dar între israeliţi nici măcar un câine nu va lătra, nici la animale, nici la oameni, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipt şi Israel.“ 8 Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi vor veni la mine şi se vor pleca până la pământ înaintea mea, zicând: „Pleacă, tu şi tot poporul care te urmează!“ După aceea voi pleca.
Şi plin de mânie Moise a ieşit de la Faraon. 9 Domnul îi zisese de la început lui Moise: „Faraon nu te va asculta, pentru ca minunile Mele să se înmulţească în ţara Egiptului.“ 10 Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon, dar Domnul i-a împietrit inima şi acesta n-a lăsat poporul să plece din ţara sa.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.