Exodul 10-12

Nouă Traducere În Limba Română

A opta urgie: lăcustele

10 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima atât lui, cât şi slujitorilor săi, ca să descopăr aceste semne în mijlocul lor ² şi pentru ca voi să puteţi istorisi copiilor şi nepoţilor voştri cât de aspru m-am purtat cu egiptenii, ce semne am făcut în mijlocul lor; şi astfel să ştiţi că Eu sunt Domnul.“ ³ Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smereşti înaintea Mea? Lasă-Mi poporul să plece şi să Mi se închine. ⁴ Dacă nu-Mi vei lăsa poporul să plece, voi aduce mâine lăcuste în ţara ta. ⁵ Ele vor acoperi ţara şi nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor mânca ce v-a mai rămas după grindină, vor mânca orice copac care creşte pe câmp şi ⁶ îţi vor umple palatele tale, casele slujitorilor tăi şi ale tuturor egiptenilor; va fi ceva ce nici părinţii, nici părinţii părinţilor tăi n-au văzut de când sunt ei pe pământ şi până în ziua de azi.»“ Apoi ei s-au întors şi au ieşit de la Faraon. ⁷ Slujitorii lui Faraon i-au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o cursă pentru noi? Lasă poporul să plece ca să se închine Domnului, Dumnezeul lor; încă nu înţelegi că Egiptul este ruinat?“ ⁸ Moise şi Aaron au fost aduşi înapoi la Faraon şi el le-a zis:

– Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge?

⁹ Moise i-a răspuns:

–Vom merge cu tinerii şi cu bătrânii, cu fiii şi fiicele noastre, cu turmele şi cirezile noastre, pentru că avem de ţinut o sărbătoare în cinstea Domnului.

¹⁰ El le-a zis:

– Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi cu copiii voştri! Băgaţi de seamă, căci aveţi de gând să faceţi ceva rău^[a]. ¹¹ Nu, nu! Doar bărbaţii voştri pot merge să se închine Domnului, pentru că aceasta aţi cerut.

Şi au fost izgoniţi dinaintea lui Faraon.

¹² După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului şi o vor invada lăcustele care vor mânca orice plantă din ţara Egiptului, tot ce a mai rămas după urgia cu grindina.“ ¹³ Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului şi Domnul a adus vântul de răsărit peste ţară pe tot timpul zilei şi al nopţii; când s-a făcut dimineaţă, vântul de răsărit a adus lăcustele. ¹⁴ Lăcustele au venit peste toată ţara Egiptului şi s-au aşezat pe întreg teritoriul ei, un roi de lăcuste atât de numeros, cum n-a mai fost vreodată şi nu va mai fi. ¹⁵ Ele au acoperit întreaga ţară şi tot pământul s-a făcut negru; au mâncat toate plantele din ţară şi tot rodul pomilor care a mai rămas după urgia cu grindina. În toată ţara Egiptului n-a mai rămas nimic verde, nici copaci şi nici plante pe câmp. ¹⁶ Faraon i-a chemat repede pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, şi împotriva voastră. ¹⁷ Iartă-mi şi păcatul acesta şi roagă-te Domnului, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“ ¹⁸ Ei au ieşit de la Faraon şi Moise s-a rugat din nou Domnului. ¹⁹ Domnul a făcut să sufle dinspre apus un vânt puternic care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie^[b]. Nici o lăcustă n-a fost lăsată în Egipt. ²⁰ Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta nu i-a lăsat pe israeliţi să plece.

A noua urgie: întunericul

²¹ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer ca să se facă întuneric peste toată ţara Egiptului; atât de întuneric, încât să-l pipăi cu mâna.“ ²² Moise şi-a întins mâna spre cer şi s-a făcut un mare întuneric peste toată ţara Egiptului timp de trei zile. ²³ Oamenii nu se puteau vedea unii pe alţii şi timp de trei zile nu s-au putut mişca de unde erau; dar toţi israeliţii au avut lumină acolo unde locuiau. ²⁴ Faraon l-a chemat pe Moise şi i-a zis:

– Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului. Copiii voştri pot merge cu voi, însă turmele şi cirezile voastre vor rămâne.

²⁵ Moise i-a răspuns:

– Trebuie să ne laşi să aducem jertfe şi arderi-de-tot Domnului, Dumnezeul nostru. ²⁶ Vitele noastre trebuie să meargă cu noi; nici o copită nu va rămâne, pentru că trebuie să alegem dintre ele pentru a ne închina Domnului, Dumnezeul nostru, şi nu ştim ce vom folosi pentru a ne închina Domnului decât atunci când vom ajunge acolo.

²⁷ Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta n-a vrut să-i lase să plece.

²⁸ Apoi Faraon i-a zis:

– Ieşi de la mine! Fereşte-te să-mi mai vezi faţa, pentru că, în ziua în care-mi vei vedea faţa, vei muri.

²⁹ – Să fie precum ai zis! i-a răspuns Moise. Nu-ţi voi mai vedea faţa.

Vestirea celei de-a zecea urgii

11 Domnul îi zisese lui Moise: „Voi mai aduce încă o urgie peste Faraon şi peste Egipt. După aceasta, el vă va lăsa să plecaţi de acolo. Când vă va lăsa să ieşiţi, de fapt el vă va izgoni de tot. ² Spune poporului ca orice om să ceară vecinului său şi orice femeie să ceară vecinei ei lucruri de argint şi de aur.“ ³ Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoinţă la egipteni. Mai mult, Moise a devenit un om de seamă în Egipt; aşa îl considerau atât slujitorii lui Faraon, cât şi poporul egiptean.

⁴ Moise i-a mai zis lui Faraon:

– Aşa vorbeşte Domnul: „La miezul nopţii voi trece prin Egipt. ⁵ Toţi întâii născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon care stă pe tron, până la întâiul născut al sclavei care învârte la râşniţă şi până la toţi întâii născuţi ai vitelor. ⁶ Apoi va fi un mare strigăt în toată ţara Egiptului, aşa cum n-a mai fost şi nu va mai fi. ⁷ Dar între israeliţi nici măcar un câine nu va lătra, nici la animale, nici la oameni, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipt şi Israel.“ ⁸ Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi vor veni la mine şi se vor pleca până la pământ înaintea mea, zicând: „Pleacă, tu şi tot poporul care te urmează!“ După aceea voi pleca.

Şi plin de mânie Moise a ieşit de la Faraon. ⁹ Domnul îi zisese de la început lui Moise: „Faraon nu te va asculta, pentru ca minunile Mele să se înmulţească în ţara Egiptului.“ ¹⁰ Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon, dar Domnul i-a împietrit inima şi acesta n-a lăsat poporul să plece din ţara sa.

Mielul pascal şi azimile

12 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: ² „Această lună va marca începutul lunilor; ea va fi pentru voi prima lună din an. ³ Spune întregii adunări a lui Israel ca, în ziua a zecea a acestei luni, să ia un miel^[c] pentru fiecare familie, un miel pentru fiecare casă. ⁴ Dacă o familie este prea mică pentru un miel, ei vor trebui să-l împartă cu vecinul lor cel mai apropiat, după numărul persoanelor, iar mielul să fie împărţit după cât mănâncă fiecare om. ⁵ Mielul vostru să aibă un an şi să nu aibă meteahnă. Puteţi lua un miel sau un ied. ⁶ Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii, apoi întreaga adunare să-l înjunghie între cele două seri^[d]. ⁷ Să ia din sângele lui şi să ungă cei doi uşori şi pragul de sus al caselor în care vor mânca. ⁸ Să mănânce mielul în aceeaşi noapte; să-l mănânce fript la foc, cu azime şi cu ierburi amare. ⁹ Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă, ci fript la foc – capul, picioarele şi măruntaiele. ¹⁰ Să nu lăsaţi nimic din el până dimineaţă;^[e] orice va rămâne din el până dimineaţa să fie ars. ¹¹ Când îl veţi mânca să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână. Să-l mâncaţi în grabă căci este mielul de Paşte al Domnului. ¹² Pentru că în noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lua viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, atât ai oamenilor, cât şi ai animalelor şi îi voi judeca pe toţi zeii Egiptului. Eu sunt Domnul. ¹³ Sângele de pe casele în care locuiţi va fi un semn pentru voi: când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi şi urgia nu vă va distruge atunci când voi lovi ţara Egiptului. ¹⁴ Această zi va fi pentru voi o zi de aducere-aminte: să o comemoraţi ca pe o sărbătoare pentru Domnul; să o comemoraţi de-a lungul generaţiilor ca pe o sărbătoare dată printr-o poruncă veşnică. ¹⁵ Timp de şapte zile să mâncaţi azime. Chiar din prima zi să scoateţi aluatul din casele voastre, pentru că oricine mănâncă pâine dospită din prima până în a şaptea zi va fi nimicit din Israel. ¹⁶ În prima zi să aveţi o adunare sfântă; în ziua a şaptea să aveţi, de asemenea, o adunare sfântă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; doar ceea ce trebuie să mănânce fiecare, aceea să fie pregătit de voi. ¹⁷ Să ţineţi Sărbătoarea Azimelor, pentru că în aceeaşi zi am scos oştirile voastre din ţara Egiptului. Să ţineţi această zi în toate generaţiile, ca o poruncă veşnică. ¹⁸ În prima lună, din seara celei de-a paisprezecea zi până în seara celei de-a douăzeci şi una zi, să mâncaţi azime. ¹⁹ Timp de şapte zile să nu fie aluat în casele voastre, pentru că oricine mănâncă ce este dospit va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie că este străin, fie că este băştinaş. ²⁰ Să nu mâncaţi nimic dospit; numai azime să se mănânce în toate locuinţele voastre.“

²¹ Moise a convocat sfatul bătrânilor lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă să vă alegeţi miei pentru clanurile voastre şi înjunghiaţi mielul de Paşte. ²² Luaţi un mănunchi de isop, înmuiaţi-l în sângele dintr-un vas şi ungeţi cu el pragul de sus şi cei doi uşori ai casei voastre. Nimeni să nu iasă în afara uşii casei până dimineaţa, ²³ pentru că Domnul va trece să-i lovească pe egipteni. Când va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi uşori, Domnul va trece pe lângă acea uşă şi nu va lăsa pe nimicitorul să intre în casele voastre şi să vă ia viaţa. ²⁴ Să ţineţi acest lucru ca pe o poruncă veşnică pentru voi şi pentru copiii voştri. ²⁵ Când veţi ajunge în ţara pe care Domnul v-o va da, aşa cum a promis, să păziţi această poruncă. ²⁶ Când copiii voştri vă vor întreba: «Ce înseamnă acest lucru?», ²⁷ voi să le răspundeţi: «Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, pentru că El a trecut pe lângă^[f] casele noastre în Egipt, atunci când i-a lovit pe egipteni şi a scăpat familiile noastre.»“ Poporul s-a plecat la pământ şi s-a închinat. ²⁸ Apoi israeliţii au plecat şi au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul lui Moise şi lui Aaron.

Moartea întâilor născuţi şi ieşirea din Egipt

²⁹ La miezul nopţii Domnul a lovit toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul său, până la întâiul născut al prizonierului, care era în temniţă, şi întâiul născut al tuturor vitelor. ³⁰ Când Faraon, slujitorii săi şi toţi egiptenii s-au sculat noaptea, au fost mari ţipete în Egipt, pentru că nu era casă unde să nu fie cineva mort. ³¹ În aceeaşi noapte, el i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le­a zis: „Plecaţi! Ieşiţi în grabă din mijlocul poporului meu, voi şi toţi israeliţii. Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, aşa cum aţi zis. ³² Luaţi-vă turmele şi cirezile, aşa cum aţi cerut, plecaţi şi binecuvântaţi­mă.“

³³ Egiptenii zoreau poporul ca să-l scoată cât mai repede afară din ţară, căci îşi ziceau: „Vom muri cu toţii!“ ³⁴ Poporul şi-a luat aluatul înainte ca el să dospească, împreună cu vasele de frământat. Le-au înfăşurat în haine şi le-au pus pe umeri. ³⁵ Israeliţii au făcut aşa cum le-a spus Moise; au cerut egiptenilor lucruri de argint şi de aur, precum şi îmbrăcăminte. ³⁶ Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoinţă la egipteni şi aceştia le-au dat ce-au cerut. Şi astfel i-au prădat pe egipteni. ³⁷ Israeliţii au călătorit pe jos, din Ramses spre Sucot; ei erau în jur de şase sute de mii de bărbaţi care mergeau pe jos, în afară de copii^[g]. ³⁸ O mulţime amestecată de oameni a plecat împreună cu ei, precum şi foarte multe cirezi de vite şi turme de oi. ³⁹ Au făcut turte din aluatul nedospit pe care l-au adus din Egipt; aluatul nu era dospit, pentru că atunci când au fost izgoniţi n-au mai avut timp să-şi ia provizii.

⁴⁰ Israeliţii au stat în Egipt^[h] patru sute treizeci de ani. ⁴¹ La sfârşitul celor patru sute treizeci de ani, chiar în ziua aceea, toate oştirile Domnului au ieşit din ţara Egiptului. ⁴² Pentru că, în noaptea aceea, Domnul a vegheat ca să-i scoată din ţara Egiptului, toţi israeliţii şi toţi urmaşii lor trebuie să ţină aceeaşi noapte de veghe în cinstea Domnului.

Porunci privind Paştele

⁴³ Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Aceasta este porunca cu privire la Paşte: nici un străin să nu mănânce mielul de Paşte, ⁴⁴ dar orice sclav cumpărat poate mânca din el după ce a fost circumcis; ⁴⁵ peregrinul sau slujitorul plătit să nu mănânce. ⁴⁶ Să fie mâncat într-o singură casă; să nu scoateţi carnea afară din casă şi să nu-i zdrobiţi nici unul din oase. ⁴⁷ Paştele să fie ţinut de întreaga adunare a lui Israel. ⁴⁸ Dacă vreun străin care locuieşte la tine va dori să sărbătorească Paştele Domnului, toţi bărbaţii din familia lui să fie circumcişi; doar după aceea se poate apropia să sărbătorească. El va fi privit ca un băştinaş. Nici unul care este necircumcis să nu mănânce. ⁴⁹ Va fi o singură lege atât pentru băştinaş, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul vostru.“ ⁵⁰ Toţi israeliţii au făcut aşa cum le poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron. ⁵¹ În ziua aceea Domnul i-a scos pe israeliţi din ţara Egiptului, după oştirile lor.