Add parallel Print Page Options

12 Dumnezeu a zis: „Eu voi(A) fi negreşit cu tine, şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”

Read full chapter

22 Când ceea ce(A) va spune prorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla(B), va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală(C): să n-ai teamă de el.

Read full chapter

Iată(A), Îmi ridic mâna împotriva lor, zice Domnul, şi ele vor fi prada celor ce le erau supuşi, ca să ştiţi(B) că Domnul oştirilor m-a trimis.

Read full chapter

11 Multe neamuri(A) se vor alipi de Domnul în ziua aceea(B) şi vor fi poporul(C) Meu. Eu voi locui în mijlocul tău şi vei şti(D) că Domnul oştirilor m-a trimis la tine.”

Read full chapter

„Mâinile lui Zorobabel au întemeiat(A) Casa aceasta şi tot mâinile lui o vor isprăvi(B), şi veţi(C) şti dacă Domnul(D) oştirilor m-a trimis la voi.

Read full chapter

36 Dar Eu(A) am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările(B) acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.

Read full chapter