Evrei 2-4

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

2 De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. ² Căci, dacă Cuvântul vestit^(A) prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice^(B) abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, ³ cum^(C) vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care^(D), după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a^(E) fost adeverită de cei ce au auzit-o, ⁴ în timp ce Dumnezeu întărea^(F) mărturia lor cu^(G) semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite^(H) după^(I) voia Sa! ⁵ În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea^(J) viitoare despre care vorbim. ⁶ Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce^(K) este omul ca să-Ţi aduci aminte de el sau fiul omului ca să-l cercetezi? ⁷ L-ai făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale, ⁸ toate^(L) le-ai supus sub picioarele lui.”

În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu^(M) vedem că toate îi sunt supuse. ⁹ Dar pe Acela^(N) care a fost făcut pentru „puţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat^(O) cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru^(P) toţi. ¹⁰ Se cuvenea, în adevăr^(Q), ca Acela pentru^(R) care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească^(S), prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii^(T) lor. ¹¹ Căci Cel^(U) ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt^(V) dintr-unul. De aceea, Lui nu-I^(W) este ruşine să-i numească „fraţi”, ¹² când zice: „Voi vesti^(X) Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda^(Y) în mijlocul adunării”. ¹³ Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El”. Şi în alt loc: „Iată-Mă^(Z), Eu şi copiii pe care^(AA) Mi i-a dat Dumnezeu!” ¹⁴ Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi^(AB) El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca^(AC), prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul, ¹⁵ şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii^(AD), erau supuşi robiei toată viaţa lor. ¹⁶ Căci, negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. ¹⁷ Prin urmare, a trebuit să Se asemene^(AE) fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos^(AF) şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. ¹⁸ Şi^(AG) prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

3 De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea^(AH) cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul^(AI) şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, ² care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise^(AJ) a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.” ³ Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce^(AK) a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. ⁴ Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce^(AL) a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. ⁵ Cât despre Moise^(AM), el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”, ca slugă^(AN), ca să mărturisească^(AO) despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu. ⁶ Dar Hristos este credincios ca Fiu^(AP), peste^(AQ) casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă^(AR) păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm. ⁷ De aceea, cum zice Duhul^(AS) Sfânt: „Astăzi^(AT), dacă auziţi glasul Lui, ⁸ nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, ⁹ unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! ¹⁰ De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: ‘Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!’ ¹¹ Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” ¹² Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. ¹³ Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. ¹⁴ Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos dacă^(AU) păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, ¹⁵ câtă vreme se zice: „Astăzi^(AV), dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii”. ¹⁶ Cine^(AW) au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise? ¹⁷ Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale^(AX) căror trupuri moarte au căzut în pustie? ¹⁸ Şi cui^(AY) S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? ¹⁹ Vedem^(AZ) dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.

4 Să^(BA) luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. ² Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor, dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. ³ Pe când noi^(BB), fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am^(BC) jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii. ⁴ Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a^(BD) odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui”. ⁵ Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!” ⁶ Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta şi pentru că aceia^(BE) cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea din pricina neascultării lor, ⁷ El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi^(BF)”, zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” ⁸ Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. ⁹ Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. ¹⁰ Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. ¹¹ Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi^(BG) pildă de neascultare. ¹² Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu^(BH) şi lucrător, mai^(BI) tăietor decât orice sabie^(BJ) cu două tăişuri: pătrunde^(BK) până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. ¹³ Nicio^(BL) făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit^(BM) înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face. ¹⁴ Astfel, fiindcă avem un Mare Preot^(BN) însemnat, care^(BO) a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să^(BP) rămânem tari în mărturisirea noastră. ¹⁵ Căci n-avem^(BQ) un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit^(BR) ca şi noi, dar^(BS) fără păcat. ¹⁶ Să^(BT) ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.