1 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri^(A) şi în multe chipuri, Dumnezeu, ² la sfârşitul^(B) acestor zile, ne-a vorbit^(C) prin Fiul, pe^(D) care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin^(E) care a făcut şi veacurile. ³ El, care^(F) este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine^(G) toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut^(H) curăţirea păcatelor şi a şezut^(I) la dreapta Măririi, în locurile preaînalte, ⁴ ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a^(J) moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor. ⁵ Căci căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul^(K) Meu, astăzi Te-am născut?” şi iarăşi: „Eu^(L) Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?” ⁶ Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut^(M), zice: „Toţi^(N) îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” ⁷ Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face^(O) îngeri ai Lui, şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”, ⁸ pe când Fiului I-a zis: „Scaunul^(P) Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate. ⁹ Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a^(Q) uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.” ¹⁰ Şi iarăşi: „La^(R) început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. ¹¹ Ele^(S) vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; ¹² le vei face sul ca pe o manta şi vor fi schimbate, dar Tu eşti acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi.” ¹³ Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi^(T) la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale”? ¹⁴ Nu sunt oare^(U) toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni^(V) mântuirea?

2 De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. ² Căci, dacă Cuvântul vestit^(W) prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice^(X) abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, ³ cum^(Y) vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care^(Z), după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a^(AA) fost adeverită de cei ce au auzit-o, ⁴ în timp ce Dumnezeu întărea^(AB) mărturia lor cu^(AC) semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite^(AD) după^(AE) voia Sa! ⁵ În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea^(AF) viitoare despre care vorbim. ⁶ Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce^(AG) este omul ca să-Ţi aduci aminte de el sau fiul omului ca să-l cercetezi? ⁷ L-ai făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale, ⁸ toate^(AH) le-ai supus sub picioarele lui.”

În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu^(AI) vedem că toate îi sunt supuse. ⁹ Dar pe Acela^(AJ) care a fost făcut pentru „puţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat^(AK) cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru^(AL) toţi. ¹⁰ Se cuvenea, în adevăr^(AM), ca Acela pentru^(AN) care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească^(AO), prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii^(AP) lor. ¹¹ Căci Cel^(AQ) ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt^(AR) dintr-unul. De aceea, Lui nu-I^(AS) este ruşine să-i numească „fraţi”, ¹² când zice: „Voi vesti^(AT) Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda^(AU) în mijlocul adunării”. ¹³ Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El”. Şi în alt loc: „Iată-Mă^(AV), Eu şi copiii pe care^(AW) Mi i-a dat Dumnezeu!” ¹⁴ Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi^(AX) El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca^(AY), prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul, ¹⁵ şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii^(AZ), erau supuşi robiei toată viaţa lor. ¹⁶ Căci, negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. ¹⁷ Prin urmare, a trebuit să Se asemene^(BA) fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos^(BB) şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. ¹⁸ Şi^(BC) prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

3 De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea^(BD) cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul^(BE) şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, ² care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise^(BF) a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.” ³ Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce^(BG) a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. ⁴ Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce^(BH) a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. ⁵ Cât despre Moise^(BI), el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”, ca slugă^(BJ), ca să mărturisească^(BK) despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu. ⁶ Dar Hristos este credincios ca Fiu^(BL), peste^(BM) casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă^(BN) păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm. ⁷ De aceea, cum zice Duhul^(BO) Sfânt: „Astăzi^(BP), dacă auziţi glasul Lui, ⁸ nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, ⁹ unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! ¹⁰ De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: ‘Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!’ ¹¹ Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” ¹² Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. ¹³ Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. ¹⁴ Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos dacă^(BQ) păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, ¹⁵ câtă vreme se zice: „Astăzi^(BR), dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii”. ¹⁶ Cine^(BS) au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise? ¹⁷ Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale^(BT) căror trupuri moarte au căzut în pustie? ¹⁸ Şi cui^(BU) S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? ¹⁹ Vedem^(BV) dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.

4 Să^(BW) luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. ² Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor, dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. ³ Pe când noi^(BX), fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am^(BY) jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii. ⁴ Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a^(BZ) odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui”. ⁵ Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!” ⁶ Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta şi pentru că aceia^(CA) cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea din pricina neascultării lor, ⁷ El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi^(CB)”, zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” ⁸ Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. ⁹ Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. ¹⁰ Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. ¹¹ Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi^(CC) pildă de neascultare. ¹² Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu^(CD) şi lucrător, mai^(CE) tăietor decât orice sabie^(CF) cu două tăişuri: pătrunde^(CG) până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. ¹³ Nicio^(CH) făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit^(CI) înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face. ¹⁴ Astfel, fiindcă avem un Mare Preot^(CJ) însemnat, care^(CK) a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să^(CL) rămânem tari în mărturisirea noastră. ¹⁵ Căci n-avem^(CM) un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit^(CN) ca şi noi, dar^(CO) fără păcat. ¹⁶ Să^(CP) ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

5 În adevăr, orice mare preot luat din mijlocul oamenilor este pus^(CQ) pentru oameni în^(CR) lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca^(CS) să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. ² El^(CT) poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi^(CU) el este cuprins de slăbiciune. ³ Şi, din pricina^(CV) acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului. ⁴ Nimeni^(CW) nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron^(CX). ⁵ Tot aşa^(CY) şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul^(CZ) Meu, astăzi Te-am născut”. ⁶ Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu^(DA) eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. ⁷ El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând^(DB) rugăciuni şi cereri cu^(DC) strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce^(DD) putea să-L izbăvească de la^(DE) moarte şi fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, ⁸ măcar^(DF) că era Fiu, a învăţat să asculte^(DG) prin lucrurile pe care le-a suferit. ⁹ Şi, după ce a fost făcut desăvârşit^(DH), S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice, ¹⁰ căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după^(DI) rânduiala lui Melhisedec”. ¹¹ Asupra celor de mai sus, avem multe^(DJ) de zis şi lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-aţi făcut greoi^(DK) la pricepere. ¹² În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele^(DL) dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte^(DM), nu de hrană tare. ¹³ Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc^(DN). ¹⁴ Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească^(DO) binele şi răul.

6 De aceea, să lăsăm^(DP) adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte^(DQ) şi a credinţei în Dumnezeu, ² învăţătura despre^(DR) botezuri, despre^(DS) punerea mâinilor, despre învierea morţilor^(DT) şi despre^(DU) judecata veşnică. ³ Şi vom face lucrul acesta, dacă^(DV) va voi Dumnezeu. ⁴ Căci cei ce au fost luminaţi^(DW) odată, şi au gustat darul^(DX) ceresc, şi s-au făcut părtaşi^(DY) Duhului Sfânt, ⁵ şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor^(DZ), ⁶ şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi^(EA) şi aduşi la pocăinţă, fiindcă^(EB) ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit. ⁷ Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare^(EC) de la Dumnezeu. ⁸ Dar^(ED), dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc. ⁹ Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. ¹⁰ Căci^(EE) Dumnezeu^(EF) nu este nedrept ca să uite osteneala^(EG) voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat^(EH) şi ajutoraţi pe sfinţi. ¹¹ Dorim însă ca fiecare^(EI) din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o^(EJ) deplină nădejde, ¹² aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc^(EK) făgăduinţele. ¹³ Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a^(EL) jurat pe Sine Însuşi ¹⁴ şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa”. ¹⁵ Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. ¹⁶ Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul^(EM) este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. ¹⁷ De aceea, şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor^(EN) făgăduinţei nestrămutarea^(EO) hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, ¹⁸ pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă^(EP) înainte, ¹⁹ pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care^(EQ) pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, ²⁰ unde^(ER) Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut^(ES) „Mare Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec”.