Demersul Esterei pentru izbăvirea evreilor

A treia zi împărăteasa Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în curtea interioară a palatului împăratului, chiar în faţa palatului împăratului. Împăratul şedea pe tronul imperial, în palatul lui, cu faţa înspre intrarea palatului. Împăratul a văzut-o pe împărăteasa Estera stând în curte. Ea a găsit bunăvoinţă înaintea lui şi el i-a întins Esterei sceptrul de aur pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat şi a atins vârful sceptrului. Împăratul a întrebat-o:

– Ce este, împărăteasă Estera? Care-ţi este cererea? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, ţi se va da!

Estera a răspuns:

– Dacă împăratul găseşte că este bine, să vină astăzi împreună cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit!

Împăratul a zis:

– Grăbiţi-l pe Haman să facă după dorinţa Esterei!

Împăratul şi Haman au venit la ospăţul pregătit de Estera. În timp ce petreceau bând vin, împăratul i-a spus Esterei:

– Care-ţi este dorinţa? Îţi va fi împlinită! Oricare-ţi este cererea, chiar şi jumătate din împărăţie de ar fi, ţi se va face după voie!

Estera i-a răspuns:

– Voi spune care este dorinţa şi cererea mea. Acum însă, dacă am găsit bunăvoinţă înaintea împăratului şi dacă împăratul găseşte că este bine să-mi accepte dorinţa şi să-mi îndeplinească cererea, să vină împăratul împreună cu Haman şi la ospăţul pe care l-am pregătit mâine. Atunci voi face aşa cum a zis împăratul.

Ura lui Haman faţă de Mardoheu

În acea zi Haman a ieşit de la ospăţ vesel şi cu inima mulţumită. Dar când Haman l-a văzut pe Mardoheu la poarta împăratului şi a observat că nu se ridică şi nici nu tremură înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva acestuia. 10 Haman s-a stăpânit totuşi şi s-a dus acasă. Apoi a trimis după prietenii lui şi după Zereş, soţia sa. 11 Haman le-a vorbit despre splendoarea bogăţiilor sale, despre mulţimea fiilor săi şi despre tot ce făcuse împăratul ca să-l înalţe, punându-l deasupra demnitarilor şi a slujitorilor împăratului.

12 – Mai mult, a continuat apoi Haman, împărăteasa Estera nu a invitat pe nimeni, alături de împărat, la ospăţul pe care l-a pregătit, decât pe mine, iar mâine m-a chemat din nou împreună cu împăratul. 13 Toate acestea însă nu au valoare pentru mine câtă vreme îl văd pe iudeul Mardoheu stând la poarta împăratului.

14 Atunci Zereş, soţia lui, şi toţi prietenii săi i-au zis:

– Să se pregătească o spânzurătoare înaltă de cincizeci de coţi[a], iar în zori cere-i împăratului să-l spânzure pe Mardoheu pe ea. Apoi du-te împreună cu împăratul la ospăţ şi fii vesel!

Sfatul i-a plăcut lui Haman şi el a pregătit spânzurătoarea.

Reabilitarea providenţială a lui Mardoheu

În acea noapte împăratul nu a putut să doarmă. A cerut să-i fie adusă „Cartea cronicilor“, adică analele, şi i s-a citit împăratului din ea. S-a găsit scris ce descoperise Mardoheu cu privire la Bigtana şi Tereş, doi dintre eunucii împăratului, responsabili cu paza porţii, care încercaseră să ridice mâna împotriva împăratului Ahaşveroş. Împăratul a întrebat:

– Ce onoare şi ce răsplată i s-au dat lui Mardoheu pentru această faptă?

– Nu i s-a dat nimic, i-au răspuns împăratului cei care îl slujeau.

– Cine este în curte? a mai întrebat împăratul.

Haman tocmai intrase în curtea exterioară a palatului împăratului, cu gând să-i ceară împăratului să-l spânzure pe Mardoheu pe spânzurătoarea pe care i-o pregătise. Slujitorii împăratului i-au răspuns:

– Haman este în curte!

– Să intre! a spus împăratul.

De îndată ce Haman a intrat, împăratul l-a şi întrebat:

– Ce trebuie făcut pentru omul pe care împăratul doreşte să-l onoreze?

Haman şi-a zis atunci în gând: „Pe cine altul ar dori împăratul să-l onoreze mai mult, dacă nu pe mine?“ Haman i-a răspuns împăratului:

– Omului pe care împăratul doreşte să-l onoreze trebuie să i se aducă mantia imperială cu care se îmbracă împăratul, calul pe care călăreşte împăratul şi să i se pună pe cap coroana împărătească. Calul şi haina să fie date celui mai nobil dintre demnitarii împăratului, iar el să-l îmbrace pe omul pe care împăratul doreşte să-l onoreze, să-l plimbe călare pe cal prin piaţeta cetăţii şi să strige înaintea lui: „Aşa se cuvine să se facă omului pe care împăratul doreşte să-l onoreze!“

10 Împăratul i-a zis apoi lui Haman:

– Grăbeşte-te de ia mantia şi calul, aşa cum ai spus, şi fă-i întocmai lui Mardoheu, iudeul care stă la poarta împăratului. Să nu laşi nimic nefăcut din ce ai zis!

11 Haman a luat mantia şi calul, l-a îmbrăcat pe Mardoheu şi l-a plimbat călare pe cal prin piaţeta cetăţii, strigând înaintea lui: „Aşa se cuvine să se facă omului pe care împăratul doreşte să-l onoreze!“

12 După aceea, Mardoheu s-a întors la poarta împăratului, iar Haman s-a grăbit să plece acasă, mâhnit şi cu capul acoperit. 13 Haman a povestit soţiei sale, Zereş, şi tuturor prietenilor săi tot ce i s-a întâmplat. Atunci prietenii lui înţelepţi şi soţia sa Zereş i-au zis: „Dacă Mardoheu, înaintea căruia ai început să cazi, este din neamul iudeilor, nu vei putea face nimic, ci cu siguranţă vei cădea înaintea lui!“ 14 În timp ce vorbeau cu el, au sosit eunucii împăratului şi s-au grăbit să-l trimită pe Haman la ospăţul pregătit de Estera.

Dezvăluirea conspiraţiei

Astfel, împăratul şi Haman au venit să petreacă împreună cu împărăteasa Estera. În timp ce beau vin, împăratul a întrebat-o pe Estera şi în cea de-a doua zi:

– Care-ţi este dorinţa, împărăteasă Estera? Îţi va fi împlinită! Oricare îţi este cererea, chiar şi jumătate din împărăţie de ar fi, ţi se va face după voie!

Împărăteasa Estera a răspuns astfel:

– Dacă am găsit bunăvoinţă înaintea ta, împărate, şi dacă împăratul găseşte că este bine, cruţă-mi viaţa! Aceasta este dorinţa mea. De asemenea, cruţă-mi şi poporul, căci atât eu, cât şi poporul meu am fost vânduţi, ca să fim nimiciţi, ucişi şi stârpiţi. Dacă am fi fost vânduţi ca sclavi şi ca sclave, aş fi tăcut, căci un astfel de necaz nu ar fi meritat atenţia împăratului[b].

Atunci împăratul Ahaşveroş a întrebat-o pe împărăteasa Estera:

– Cine şi unde este acela care a plănuit să facă aşa ceva?

– Asupritorul şi duşmanul este Haman, nelegiuitul acesta, a răspuns Estera.

Atunci Haman a rămas îngrozit în faţa împăratului şi a împărătesei. Plin de mânie, împăratul şi-a lăsat paharul de vin şi a ieşit în grădina palatului. Haman însă a rămas să mijlocească pentru viaţa sa înaintea împărătesei Estera, căci înţelesese că pierzarea lui era pe cale să fie hotărâtă de către împărat. Când s-a întors împăratul din grădina palatului în sala ospăţului, a văzut că Haman se aruncase pe patul pe care şedea Estera. Împăratul a zis atunci:

– Cum?! Vrei să o mai şi constrângi pe împărăteasă chiar în palat, de faţă cu mine?

De îndată ce împăratul a spus aceste cuvinte, i-au şi acoperit faţa lui Haman. Harbona, unul dintre eunucii care îi slujeau împăratului, a zis:

– Mai mult, iată şi spânzurătoarea înaltă de cincizeci de coţi[c], pe care a făcut-o Haman pentru Mardoheu, cel ce a vorbit spre binele împăratului, în curtea casei lui Haman.

– Spânzuraţi-l pe ea! a zis împăratul.

10 Ei l-au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea ridicată chiar de el pentru Mardoheu, iar mânia împăratului s-a potolit.

Remedierea crizei

În acea zi împăratul Ahaşveroş i-a dat împărătesei Estera proprietatea lui Haman, duşmanul iudeilor, iar Mardoheu a ajuns înaintea împăratului, căci Estera îi spusese că erau rude. Împăratul şi-a scos de pe deget inelul cu sigiliul imperial, pe care-l luase înapoi de la Haman, şi i l-a dat lui Mardoheu. Iar Estera l-a pus pe Mardoheu stăpân peste proprietatea lui Haman.

Apoi Estera s-a dus din nou înaintea împăratului şi i-a vorbit. A căzut la picioarele lui, a plâns şi a implorat mila lui, pentru a opri răul adus de agaghitul Haman şi planul acestuia cu privire la iudei. Împăratul i-a întins Esterei sceptrul de aur. Estera s-a ridicat şi a stat înaintea împăratului. Ea a zis atunci:

– Dacă împăratul găseşte că este bine şi dacă am găsit bunăvoinţă înaintea lui, dacă sfatul acesta i se pare potrivit împăratului, iar eu sunt plăcută înaintea lui, să fie scris să se anuleze scrisorile gândite de Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, pe care le-a scris ca să-i stârpească pe iudeii din toate provinciile împăratului. Cum aş putea să văd eu nenorocirea care va veni peste poporul meu şi cum aş putea să văd nimicirea neamului meu?

Împăratul Ahaşveroş i-a zis atunci împărătesei Estera şi iudeului Mardoheu:

– Iată, i-am dat Esterei proprietatea lui Haman, iar el a fost spânzurat pe spânzurătoare, deoarece ridicase mâna împotriva iudeilor. Scrieţi-le acum iudeilor după placul vostru, în numele împăratului, şi pecetluiţi cu inelul împăratului, căci o scrisoare care a fost scrisă în numele împăratului şi pecetluită cu inelul împăratului nu poate fi anulată.

Scribii împăratului au fost chemaţi atunci, în luna a treia, adică în luna Sivan[d], în a douăzeci şi treia zi, şi s-a scris fiecare poruncă a lui Mardoheu atât pentru iudei, cât şi pentru satrapi, pentru guvernatori şi pentru conducătorii celor o sută douăzeci şi şapte de provincii care se întindeau din India până în Cuş[e]. S-a scris fiecărei provincii în scrierea ei şi fiecărui popor în limba lui, iar iudeilor – în scrierea şi limba lor. 10 El a scris în numele împăratului Ahaşveroş, a pecetluit cu inelul împăratului şi a trimis scrisorile prin curieri călare, călărind armăsari crescuţi în herghelia imperială. 11 Potrivit acestui decret, împăratul dădea iudeilor din fiecare cetate dreptul de a se aduna şi de a-şi apăra vieţile, de a nimici, de a ucide şi de a stârpi orice oştire, popor sau provincie care s-ar ridica împotriva lor, a copiilor şi a femeilor lor, ca să le prade averile. 12 Lucrul acesta trebuia să aibă loc în toate provinciile împăratului Ahaşveroş, într-o singură zi, şi anume în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar. 13 O copie a scrisorii era dată ca lege în fiecare provincie, făcându-se cunoscut tuturor popoarelor că iudeii sunt gata ca în acea zi să se răzbune împotriva duşmanilor lor. 14 Curierii, călare pe armăsarii împăratului, au plecat în mare grabă, după porunca împăratului. Decretul a fost dat şi în citadela Susei.

15 Mardoheu a ieşit din prezenţa împăratului, purtând o mantie imperială alb-albăstruie, o coroană mare de aur şi o robă de in subţire şi de purpură. Cei din cetatea Susa strigau de bucurie. 16 Pentru iudei nu era decât fericire şi bucurie, veselie şi onoare. 17 În fiecare provincie şi în fiecare cetate, oriunde ajungea decretul împăratului, era bucurie şi veselie printre iudei, erau ospeţe şi zile de sărbătoare. Şi mulţi oameni din popoarele ţării s-au făcut iudei, căci îi apucase groaza de iudei.

Ziua de jale transformată în zi de triumf

În luna a douăsprezecea, adică în luna Adar, în ziua a treisprezecea a lunii, când avea să se ducă la îndeplinire porunca şi decretul împăratului, chiar în ziua în care duşmanii iudeilor se aşteptau să pună stăpânire peste ei, situaţia s-a schimbat, astfel că iudeii au pus stăpânire peste cei ce îi urau. Iudeii s-au adunat în cetăţile lor, în toate provinciile împăratului Ahaşveroş, ca să pună mâna pe cei ce căutau să le facă rău. Nimeni nu le-a putut sta împotrivă, căci groaza de iudei cuprinsese toate popoarele. Toţi conducătorii provinciilor, satrapii, guvernatorii şi slujbaşii împăratului îi sprijineau pe iudei, căci îi apucase groaza de Mardoheu, fiindcă Mardoheu era renumit la palatul împăratului şi-i mergea faima prin toate provinciile, deoarece el era un bărbat a cărui influenţă creştea tot mai mult.

Iudeii au lovit cu tăişul sabiei pe toţi duşmanii lor; i-au înjunghiat, i-au nimicit şi au făcut celor ce-i urau tot ce au vrut. În citadela Susei iudeii au ucis şi au nimicit cinci sute de oameni, printre care se numărau şi Parşandata, Dalfon, Aspata, Porata, Adalia, Aridata, Parmaşta, Arisai, Aridai şi Vaizata. 10 I-au ucis şi pe cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, duşmanul iudeilor, dar nu s-au atins de averile lor. 11 În ziua aceea, numărul celor ucişi în citadela Susei a ajuns la cunoştinţa împăratului. 12 Împăratul i-a zis împărătesei Estera:

– În citadela Susei iudeii au ucis şi au nimicit cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte provincii? Dacă mai ai vreo dorinţă, ţi se va împlini. Dacă mai ai vreo cerere, ţi se va răspunde.

13 – Dacă împăratul găseşte că este bine, a zis Estera, să se dea voie iudeilor din Susa să facă şi mâine după decretul de astăzi şi să-i spânzure pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.

14 – Aşa să se facă, a răspuns împăratul, să se dea un decret la Susa prin care să li se dea voie iudeilor să-i spânzure pe cei zece fii ai lui Haman.

15 Iudeii s-au strâns în Susa şi, în ziua a paisprezecea a lunii Adar, au ucis în Susa încă trei sute de oameni. De averile lor însă nu s-au atins. 16 Restul iudeilor din provinciile împăratului s-au strâns şi ei ca să-şi apere vieţile şi şi-au dobândit odihna, scăpând de duşmanii lor. Au ucis şaptezeci şi cinci de mii dintre cei ce îi urau, dar de averile lor nu s-au atins. 17 Aşa s-a întâmplat în ziua a treisprezecea a lunii Adar, iar în a paisprezecea zi s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.

Celebrarea Purimului

18 Iudeii din Susa s-au strâns şi în ziua a treisprezecea a lunii, şi în ziua a paisprezecea a lunii, iar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie. 19 De aceea iudeii de la sate au făcut din ziua a paisprezecea a lunii Adar o zi de bucurie şi de ospăţ, o zi de sărbătoare în care prietenii îşi trimit unii altora daruri.

20 Mardoheu a scris aceste lucruri şi a trimis scrisori tuturor iudeilor din provinciile împăratului Ahaşveroş, celor de aproape şi celor de departe, 21 ca să-i îndemne să sărbătorească în fiecare an ziua a paisprezecea a lunii Adar şi ziua a cincisprezecea a aceleiaşi luni, 22 ca zile în care iudeii au scăpat de duşmanii lor şi ca lună în care întristarea lor s-a transformat în bucurie, iar bocetul lor – în fericire. I-a îndemnat să facă din ele zile de ospăţ şi de bucurie şi să trimită daruri de mâncare prietenilor şi daruri celor săraci. 23 Iudeii au acceptat ceea ce începuseră deja să facă şi au făcut întocmai cum le scrisese Mardoheu. 24 Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, duşmanul tuturor iudeilor, plănuise stârpirea iudeilor, aruncând „Purul“, adică sorţul, pentru ca aceştia să fie zdrobiţi şi nimiciţi, 25 însă împăratul a prins de veste[f] şi a poruncit în scris să se întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care acesta l-a pus la cale împotriva iudeilor şi să fie spânzurat pe lemn atât el, cât şi fiii acestuia. 26 De aceea au numit aceste zile „Purim“, după cuvântul Pur. Astfel, din pricina tuturor celor scrise în acea scrisoare şi din pricina a ceea ce au văzut şi a ceea ce li s-a întâmplat, 27 iudeii au hotărât atât pentru ei, cât şi pentru urmaşii lor, dar şi pentru toţi cei care li se vor mai adăuga, să nu înceteze să sărbătorească aceste două zile, în fiecare an, după cum spunea scrisoarea, la vremea hotărâtă. 28 Zilele acestea trebuiau amintite şi sărbătorite în fiecare generaţie, de către fiecare clan în parte, în fiecare provincie şi în fiecare cetate. Zilele de Purim nu trebuiau să fie desfiinţate niciodată din mijlocul iudeilor, iar amintirea lor nu trebuia să înceteze printre urmaşii lor.

29 Împărăteasa Estera, fiica lui Abihail, şi iudeul Mardoheu au scris cu toată autoritatea, ca să întărească această a doua scrisoare cu privire la Purim. 30 Mardoheu a trimis scrisori tuturor iudeilor din cele o sută douăzeci şi şapte de provincii imperiale ale lui Ahaşveroş. Ele conţineau cuvinte de pace şi de încredere, 31 pentru a întări sărbătorirea acestor zile de Purim la vremea hotărâtă, aşa cum ceruse iudeul Mardoheu şi împărăteasa Estera şi totodată aşa cum ei înşişi îşi rânduiseră, pentru ei şi pentru urmaşii lor, reglementări cu privire la post şi la bocet. 32 Porunca Esterei a întărit aceste reglementări cu ocazia Purimului şi a fost scrisă într-o carte.

Epilog

10 Împăratul Ahaşveroş a rânduit un tribut asupra ţării şi asupra ostroavelor mării. Toate faptele privitoare la puterea şi isprăvile lui, precum şi amănunte despre măreţia lui Mardoheu, cel promovat de împărat, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor împăraţilor Mediei şi Persiei“? Iudeul Mardoheu era al doilea în rang după împăratul Ahaşveroş şi era renumit printre iudei, fiind preţuit de mulţimea fraţilor săi, pentru că a căutat binele poporului său şi a vorbit pentru pacea întregului său neam.

Footnotes

  1. Estera 5:14 Aproximativ 25 m
  2. Estera 7:4 Sau: tăcut, dar vrăjmaşul n-ar putea să înlocuiască pierderea făcută împăratului.
  3. Estera 7:9 Aproximativ 25 m
  4. Estera 8:9 Luna a treia în calendarul babilonian ce corespunde lunilor mai-iunie
  5. Estera 8:9 Regiunea Nilului Superior; Etiopia şi teritoriile învecinate
  6. Estera 9:25 Sau: când Estera s-a înfăţişat înaintea împăratului

Prolog

În ţara Uţ, trăia odată un om al cărui nume era Iov. Omul acesta era integru şi drept; el se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău. I s-au născut şapte fii şi trei fiice. El avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgari şi un număr mare de slujitori. Era cel mai însemnat om dintre toţi locuitorii Răsăritului. Fiii lui obişnuiau să meargă şi să ţină, pe rând, câte un ospăţ în casa fiecăruia în parte; ei le chemau şi pe cele trei surori ale lor ca să mănânce şi să bea împreună cu ei. Când se termina câte un şir de ospeţe, Iov îi chema şi îi sfinţea. El se trezea dimineaţa devreme şi aducea arderi-de-tot pentru fiecare dintre ei, zicând: „Poate fiii mei au păcătuit şi l-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor.“ Aşa obişnuia Iov să facă.

Prima încercare a lui Iov

Într-o zi, fiii[a] lui Dumnezeu au venit pentru a se înfăţişa înaintea Domnului. Satan[b] a venit şi el în mijlocul lor. Domnul l-a întrebat pe Satan:

– De unde vii?

Satan i-a răspuns Domnului:

– De la cutreieratul pământului şi de la plimbarea ce am făcut-o pe el.

Domnul l-a întrebat pe Satan:

– L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai e nimeni ca el pe pământ, un om curat la suflet, drept, care se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău.

Atunci Satan I-a răspuns Domnului:

– Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? 10 Nu l-ai împrejmuit Tu pe el, casa lui şi tot ceea ce are cu ocrotirea Ta? Tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui i s-au înmulţit în ţară. 11 Dar ia întinde-Ţi mâna acum şi atinge-te de tot ce are şi vei vedea că Te va blestema în faţă.

12 Domnul i-a răspuns lui Satan:

– Iată, îţi dau pe mână tot ceea ce are, numai asupra lui să nu-ţi întinzi mâna!

Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului.

13 Într-o zi, în timp ce fiii şi fiicele sale mâncau şi beau vin în casa fiului cel mare, întâiul născut, 14 a venit la Iov un mesager care i-a zis: „În timp ce boii tăi erau la plug, iar măgăriţele păşteau lângă ei, 15 nişte sabeeni[c] s-au năpustit asupra lor, i-au luat, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“ 16 În timp ce acesta încă vorbea, un altul a venit şi i-a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile şi slujitorii, i-a ars de tot. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“ 17 În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a zis: „Nişte caldeeni[d], împărţiţi în trei cete, au năvălit, ţi-au luat cămilele, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“ 18 În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a zis: „Fiii şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare, întâiul născut. 19 Dintr-odată un vânt puternic a suflat dinspre pustie, a izbit în cele patru colţuri ale casei şi astfel casa s-a prăbuşit peste tineri şi au murit. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“

20 Atunci Iov s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantia şi şi-a ras capul. A căzut la pământ, s-a închinat 21 şi a zis:

„Gol am ieşit din pântecele mamei mele
    şi gol mă voi întoarce în pământ[e]!
Domnul a dat, Domnul a luat,
    fie Numele Domnului binecuvântat!“

22 În toate acestea Iov n-a păcătuit, n-a aruncat vina asupra lui Dumnezeu.

A doua încercare a lui Iov

Într-o altă zi, fiii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului. Satan a venit şi el în mijlocul lor pentru a se înfăţişa înaintea Domnului. Domnul l-a întrebat pe Satan:

– De unde vii?

Satan I-a răspuns:

– De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea ce am făcut-o pe el.

Domnul i-a zis lui Satan:

– L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai este nimeni ca el pe pământ, un om integru şi drept, care se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău. Chiar şi acum, el rămâne neclintit în curăţia lui, deşi M-ai stârnit împotriva lui ca să-l distrug fără motiv.

Atunci Satan I-a răspuns Domnului:

– Piele pentru piele[f]! Omul dă tot ce are pentru viaţa sa. Ia întinde-Ţi mâna şi atinge-te de carnea lui şi de oasele lui şi vei vedea că Te va blestema în faţă!

Domnul i-a răspuns lui Satan:

– Iată, ţi-l dau pe mână, numai cruţă-i viaţa!

Satan a ieşit din prezenţa Domnului şi l-a umplut pe Iov de bube dureroase din talpa piciorului până-n creştetul capului. Iov a luat un ciob de lut cu care să se scarpine şi s-a aşezat în cenuşă.

Atunci soţia lui i-a zis:

– Încă rămâi neclintit în curăţia ta? Blestemă-L pe Dumnezeu şi mori!

10 El i-a răspuns:

– Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul?

În toate acestea Iov nu a păcătuit deloc prin vorbele sale.

Cei trei prieteni ai lui Iov

11 Trei prieteni de-ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamat, au auzit de nenorocirea care s-a abătut asupra lui şi s-au înţeles să meargă împreună la el, pentru a-l mângâia sufleteşte şi a-l îmbărbăta. 12 Când şi-au ridicat privirea de departe, abia l-au mai recunoscut. Ei au început să se tânguie şi să plângă. Şi-au sfâşiat mantiile şi şi-au presărat ţărână pe cap. 13 S-au aşezat lângă el pe pământ şi au rămas aşa vreme de şapte zile şi şapte nopţi. Aceştia n-au scos nici un cuvânt, căci vedeau cât de mare îi era durerea.

Plângerea lui Iov

După toate aceasta, Iov şi-a deschis gura şi a început să blesteme ziua în care s-a născut. Iov a zis:

„Să piară ziua în care m-am născut
    şi noaptea în care s-a zis: «S-a născut un băiat!»
Prefacă-se în întuneric ziua aceea!
    Fie ca Dumnezeu să nu se îngrijească de ea din ceruri,
        iar lumina să nu strălucească peste ea!
Negura şi bezna[g] să o cuprindă,
    norii să o acopere,
        întunecimea zilei să o înspăimânte!
Întunericul să stăpânească noaptea aceea!
    Să nu se bucure între zilele din an,
        să nu fie numărată între luni!
Da, noaptea aceea să fie stearpă,
    să nu se audă nici un strigăt de bucurie în ea!
Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele[h],
    de cei ce se pricep să întărâte Leviatanul[i]!
Stelele zorilor ei să fie întunecate,
    să dorească lumina, dar să nu o primească!
        Să nu vadă pleoapele dimineţii,
10 pentru că n-a închis uşile pântecelui mamei mele
    şi n-a ascuns necazul de ochii mei.

11 De ce n-am murit la naştere
    şi n-am pierit când am ieşit din pântece?
12 De ce au fost genunchi care să mă primească
    şi sâni care să mă alăpteze?
13 Acum aş fi stat culcat şi liniştit,
    aş fi dormit şi m-aş fi odihnit
14 cu împăraţii şi sfetnicii pământului,
    care şi-au zidit falnice morminte,
15 cu prinţii care au avut aur,
    care şi-au umplut casele cu argint.
16 Sau de ce n-am fost îngropat ca o stârpitură,
    ca un prunc care niciodată n-a văzut lumina?
17 Acolo cei răi nu te mai necăjesc
    şi acolo cei obosiţi se odihnesc.
18 Acolo prizonierii se bucură,
    nu mai aud glasul asupritorului.
19 Şi cel mic şi cel mare sunt acolo,
    iar sclavii sunt eliberaţi de stăpânii lor.

20 De ce i se dă lumină celui nenorocit
    şi viaţă celui cu amărăciune în suflet,
21 celor care tânjesc după moarte, dar care nu mai vine,
    care o caută mai mult decât pe o comoară ascunsă,
22 celor care nu mai pot de bucurie
    şi de veselie când găsesc mormântul,
23 omului a cărui cale este ascunsă
    şi pe care Dumnezeu l-a îngrădit de jur împrejur?
24 Gemetele îmi sunt pâinea,
    şi suspinele mi se varsă ca apa.
25 Lucrul de care mă temeam a venit asupra mea
    şi lucrul de care îmi era groază a venit peste mine.
26 N-am nici pace, nici tihnă,
    n-am nici odihnă, ci numai nelinişte.“

Primul discurs al lui Elifaz din Teman

Atunci Elifaz din Teman a luat cuvântul şi i-a zis:

„Dacă ar îndrăzni cineva să-ţi vorbească, te vei supăra?
    Dar cine ar putea să tacă?
Iată că tu i-ai învăţat pe mulţi,
    tu ai întărit mâinile slăbite.
Cuvintele tale i-au ridicat pe cei ce se clătinau
    şi au întărit genunchii care se îndoiau.
Dar acum necazul a venit asupra ta
    şi eşti descurajat;
        te atinge şi te laşi copleşit.
Nu este oare frica de Dumnezeu încrederea ta,
    iar curăţia căilor tale nu este ea nădejdea ta?

Gândeşte-te, te rog! A pierit vreodată un om nevinovat?
    Sau au fost vreodată cei drepţi nimiciţi?
Aşa cum am văzut eu, cei care ară răutatea
    şi seamănă necazul, le culeg roadele.
Suflarea lui Dumnezeu îi nimiceşte,
    iar izbucnirea mâniei Sale îi mistuie.
10 Urletul leului, răgetul leului fioros încetează
    şi colţii leilor tineri sunt zdrobiţi.
11 Leul cel puternic piere din lipsă de pradă,
    iar puii leoaicei sunt risipiţi.

12 Mi s-a spus un cuvânt pe ascuns,
    urechea mea a auzit o şoaptă.
13 În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor nopţii,
    când oamenii sunt cuprinşi de un somn adânc,
14 m-au năpădit frica şi cutremurul
    şi-au început să-mi tremure oasele.
15 Un duh a trecut uşor prin faţa mea;
    atunci părul de pe trup mi s-a zbârlit.
16 S-a oprit,
    dar nu i-am putut desluşi înfăţişarea;
conturul cuiva era înaintea ochilor mei.
    Şi am auzit un glas care şoptea:
17 «Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
    Poate el să fie curat înaintea Făcătorului său?[j]
18 Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi
    şi găseşte greşeli chiar şi la îngerii Săi,
19 cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut,
    ale căror temelii sunt în ţărână
        şi care sunt striviţi mai uşor decât o molie.
20 De dimineaţa până seara sunt nimiciţi;
    pier şi sunt daţi uitării pentru totdeauna.
21 Nu le este smulsă oare funia cortului lor?
    Ei mor însă fără să fi dobândit înţelepciune.»[k]

Strigă dacă vrei! Îţi va răspunde cineva?
    Spre care dintre cei sfinţi te vei întoarce?
Mânia omoară pe nebun,
    iar aprinderea ucide pe cel nesăbuit.
L-am văzut pe cel nebun prinzând rădăcini
    şi imediat i-am blestemat locuinţa.
Copiii săi sunt departe de a fi în siguranţă,
    sunt zdrobiţi la poartă
        şi nu e nimeni să-i scape.
Cel flămând îi mănâncă secerişul,
    adunându-l chiar dintre spini,
        iar cel însetat râvneşte bogăţia lui.
Pentru că nenorocirea nu iese din ţărână
    şi necazul nu răsare din pământ.
Totuşi omul e născut pentru necaz,
    după cum scânteia e născută pentru zbor.

În ce mă priveşte, eu Îl voi căuta pe Dumnezeu
    şi lui Dumnezeu Îi voi spune starea mea.
El face lucruri mari şi nepătrunse,
    minuni fără număr.
10 El dă ploaie pe pământ
    şi trimite ape pe câmpie.
11 Îi înalţă pe cei smeriţi
    şi celor în necaz le dă siguranţă.
12 El strică planurile celor vicleni
    şi astfel mâinile lor nu câştigă.
13 El îi prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor,
    iar planurile celor înşelători sunt zădărnicite.
14 Ziua sunt în întuneric,
    iar la amiază bâjbâie ca în timpul nopţii.
15 Îl scapă pe nevoiaş de sabia gurii lor
    şi din mâna celor puternici.
16 Astfel cel sărac are nădejde,
    iar nedreptăţii i se închide gura.

17 Fericit e omul pe care-l mustră Dumnezeu;
    deci nu dispreţui disciplinarea Celui Atotputernic[l].
18 El răneşte, dar tot El leagă rana,
    El zdrobeşte, dar tot mâna Sa vindecă.
19 Din şase necazuri te va scăpa
    şi nici în al şaptelea nu te va atinge nici un rău.
20 Te va scăpa de la moarte în timp de foamete
    şi de lovitura sabiei în timp de război.
21 Vei fi adăpostit de biciul limbii
    şi nu te vei teme când va veni nenorocirea.
22 Vei râde înaintea nenorocirii şi a foametei
    şi nu te vei teme de fiarele pământului.
23 Pentru că vei face legământ cu pietrele câmpului,
    şi fiarele câmpului vor fi în pace cu tine.
24 Îţi vei şti cortul în siguranţă
    şi când îţi vei căuta lucrurile nu vei găsi nimic lipsă.
25 Vei şti că vei avea mulţi copii,
    şi urmaşii tăi vor fi ca iarba pământului.
26 Vei intra în mormânt încă în putere,
    ca un snop de grâu treierat la vremea lui.
27 Iată că noi am cercetat aceasta şi aşa este!
    Ascultă şi ia aminte la aceasta spre folosul tău!“

Răspunsul lui Iov

Iov a răspuns:

„O! dacă mi s-ar putea cântări durerea
    şi dacă mi-ar fi pusă în cumpănă nenorocirea!
Ar fi mai grele decât nisipul mării;
    de aceea mi-au fost atât de nesăbuite cuvintele.
Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns,
    iar sufletul meu le bea otrava.
        Groaza lui Dumnezeu vine ca o oaste asupra mea.
Oare rage măgarul sălbatic când are iarbă
    sau mugeşte boul când are nutreţ?
Se mănâncă oare fără sare ceea ce nu are gust?
    Are vreun gust albuşul de ou?[m]
Nu mă ating de aşa ceva,
    căci o aşa mâncare mă îmbolnăveşte.

O! de-aş putea avea ceea ce vreau
    şi dacă Dumnezeu mi-ar împlini dorinţa:
de-ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească,
    să-Şi întindă mâna şi să mă nimicească!
10 Atunci mi-ar rămâne măcar această mângâiere
    şi această bucurie în durerea care nu se mai termină:
        că n-am încălcat niciodată cuvintele Celui Sfânt.
11 Ce putere mai am ca să mai sper?
    Care mi-e sfârşitul ca să mai am răbdare?
12 Am eu puterea pietrei?
    Este oare de bronz carnea mea?
13 Cu adevărat, nu-mi pot fi de nici un ajutor!
    Orice sprijin m-a părăsit!
14 Cel deznădăjduit are parte de mila prietenului său,
    altfel şi-ar pierde[n] frica de Cel Atotputernic.
15 Dar fraţii mei sunt înşelători ca un pârâu,
    ca albia pâraielor care ies din matcă,
16 ca torentele tulburi din cauza gheţii,
    în care stă ascunsă zăpada.
17 Când se-ncălzeşte vremea, pâraiele seacă,
    când este cald, li se usucă albia.
18 Caravanele se întorc din drum după ele,
    se cufundă în deşert şi pier.
19 Caravanele din Tema se uită la ele,
    călătorii din Şeba speră privindu-le.
20 Sunt ruşinaţi însă pentru că s-au încrezut în ele;
    ajung acolo doar ca să fie dezamăgiţi.
21 Ca ele sunteţi şi voi pentru mine:
    îmi vedeţi nenorocirea şi vă temeţi.
22 Am zis eu vreodată: «Faceţi-mi un dar!»
    sau: «Daţi mită pentru mine din bogăţia voastră!»
23 sau: «Scăpaţi-mă din mâna vreunui duşman!»
    sau: «Răscumpăraţi-mă din mâna vreunui asupritor!»

24 Învăţaţi-mă şi voi tăcea,
    arătaţi-mi unde am greşit.
25 Cât de dureroase sunt cuvintele drepte!
    Dar mustrările voastre, ce dovedesc?
26 Vreţi să mustraţi pentru cuvintele mele
    şi să luaţi drept vânt cuvintele unui deznădăjduit?
27 Voi vă jucaţi chiar şi cu viaţa orfanilor,
    vă vindeţi chiar şi prietenul!

28 Dar acum uitaţi-vă la mine, vă rog!
    Oare vă voi minţi în faţă?
29 Încetaţi, nu fiţi nedrepţi!
    Încetaţi, e vorba de dreptatea mea[o]!
30 Este vreo nedreptate pe limba mea?
    Nu deosebeşte cerul gurii mele ce este rău?

Oare nu are omul o viaţă plină de trudă[p] pe pământ?
    Oare nu sunt zilele lui ca ale unui ziler[q]?
Ca un sclav care tânjeşte după umbra serii
    sau ca un lucrător ce îşi aşteaptă plata,
aşa am avut şi eu parte de luni de deşertăciune
    şi nopţi de necaz mi s-au dat.
Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?»
    Dar noaptea e aşa de lungă şi mă frământ până în zori.
Trupul îmi este acoperit de viermi şi de coji pământii;
    pielea îmi crapă şi supurează,
zilele mele sunt mai iuţi decât suveica ţesătorului
    şi se sfârşesc fără nădejde.

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mi-e doar o suflare!
    Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea.
Ochiul care mă priveşte nu mă va mai vedea;
    ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.
Ca norul care se risipeşte şi trece,

aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor[r].

10 Nu se va mai întoarce niciodată acasă,
    locul său nu-l va mai cunoaşte.
11 De aceea eu nu voi tăcea,
    ci, în durerea duhului meu, voi vorbi,
        în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!
12 Sunt eu Marea sau monstrul Tanin[s],
    de ai pus o strajă în jurul meu?
13 Când zic: «Patul meu mă va mângâia
    şi aşternutul îmi va alina plângerea!»,
14 atunci Tu mă înspăimânţi cu visuri
    şi mă îngrozeşti cu vedenii.
15 Aşa că aş alege mai bine sugrumarea,
    mai bine moartea, decât aceste oase.
16 Le dispreţuiesc …! Nu voi trăi în veci!
    Lasă-mă singur, căci doar o suflare îmi este viaţa.
17 Ce este omul ca să-ţi pese atât de mult de el
    şi să-i dai aşa multă atenţie,
18 să-l cercetezi în fiecare dimineaţă
    şi să-l încerci în orice clipă?
19 Nu vei înceta oare să te mai uiţi la mine
    şi să mă laşi astfel singur, măcar până-mi înghit saliva?
20 Dacă am păcătuit, ce Ţi-am făcut Ţie,
    Veghetor al oamenilor?
De ce m-ai luat drept ţintă?
    Am devenit o povară pentru Tine?[t]
21 De ce nu-mi ierţi păcatul
    şi nu-mi dai la o parte nelegiuirea?
Curând voi fi zăcând în ţărână,
    mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“

Footnotes

  1. Iov 1:6 LXX: îngerii; şi în 2:1
  2. Iov 1:6 Satan înseamnă vrăjmaş sau acuzator. Peste tot, în Iov, cuvântul este însoţit de articolul hotărât, spre deosebire de 1 Cron. 21:1; peste tot în carte
  3. Iov 1:15 Probabil arabi din Şeba
  4. Iov 1:17 Popor beduin până în sec. XI-X î.Cr., când se aşează în sudul Mesopotamiei, devenind mai târziu nucleul Imperiului Babilonian
  5. Iov 1:21 Lit.: acolo
  6. Iov 2:4 Posibil un proverb, folosit în contextul trocului, al schimbului de piei de animale; probabil Satan se referă aici la faptul că, atâta timp cât Dumnezeu nu s-a atins de Iov însuşi, atitudinea acestuia nu este deloc lăudabilă, poate este chiar o încercare egoistă de a se proteja pe sine
  7. Iov 3:5 Sau: umbra morţii
  8. Iov 3:8 Sau: marea
  9. Iov 3:8 Monstru mitic marin
  10. Iov 4:17 LXX; TM: Poate omul să fie mai drept decât Dumnezeu? / Poate el să fie mai drept decât Făcătorul său?
  11. Iov 4:21 Unii traducători încheie citatul după v. 17
  12. Iov 5:17 Ebr.: Şadai; peste tot în Iov
  13. Iov 6:6 Sensul versului în ebraică este nesigur
  14. Iov 6:14 Sensul în ebraică al acestui vers este nesigur; sau: său, chiar dacă îşi pierde; sau: său, dar voi v-aţi pierdut
  15. Iov 6:29 Sau: dreptatea mea rămâne
  16. Iov 7:1 Vezi Is. 40:2; termenul ebraic se poate referi şi la greutatea serviciului militar
  17. Iov 7:1 Sau: mercenar
  18. Iov 7:9 Ebr.: Şeol; peste tot în carte
  19. Iov 7:12 Iov face referire la mitologia canaanită, în care personaje mitice ca Leviatan (3:8), Yam (Marea) şi Tanin reprezintă haosul, răzvrătindu-se împotriva zeului suprem, care reprezintă ordinea, şi trebuind, astfel, să fie întemniţate
  20. Iov 7:20 Câteva mss TM, o tradiţie scribală ebraică antică, LXX; cele mai multe mss TM: Am devenit o povară pentru mine însumi.