Aşadar, fiţi imitatori ai lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi şi trăiţi în dragoste, aşa cum şi Cristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi, ca un dar şi ca o jertfă de o aromă plăcută lui Dumnezeu. Însă desfrâul şi necurăţia de orice fel sau lăcomia nici n-ar trebui să fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine sfinţilor! De asemenea, gesturile neruşinate, vorbirea nesăbuită sau glumele murdare nu sunt potrivite, ci mai degrabă mulţumirile. Să ştiţi sigur că nici un om desfrânat sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are parte de moştenire în Împărăţia[a] lui Cristos şi a lui Dumnezeu[b].

Nimeni să nu vă înşele cu vorbe goale, căci datorită acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste cei neascultători. Aşadar, nu vă asociaţi cu ei! Odată eraţi întuneric, dar acum, în Domnul, sunteţi lumină. Trăiţi ca nişte copii ai luminii. Iar rodul luminii este găsit în tot ce este bun, drept şi adevărat. 10 Căutaţi să descoperiţi ceea ce-I este plăcut Domnului. 11 Nu luaţi parte la faptele nefolositoare ale întunericului, ci mai degrabă demascaţi-le, 12 căci este ruşinos şi numai să vorbim despre lucrurile pe care le fac ei în ascuns. 13 Tot ce este demascat de lumină devine vizibil, 14 pentru că lumina face ca totul să se vadă clar. De aceea se spune:

„Trezeşte-te, tu, care dormi,
    învie din morţi,
        iar Cristos te va lumina!“[c]

15 Fiţi atenţi deci cum trăiţi – nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. 16 Folosiţi orice ocazie pe care o aveţi, pentru că zilele sunt rele. 17 Nu fiţi neînţelepţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. 18 Nu vă îmbătaţi cu vin, căci aceasta duce la destrăbălare, ci fiţi plini de Duh. 19 Vorbiţi între voi cu psalmi, imnuri şi cântece duhovniceşti, cântând şi lăudându-L pe Domnul în inima voastră. 20 Mulţumiţi întotdeauna pentru toate lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului nostru Isus Cristos.

21 Supuneţi-vă unii altora, în frică de Cristos.

Îndemnuri privind relaţiile din casa creştinului

22 Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri ca Domnului, 23 pentru că soţul este capul soţiei, aşa cum Cristos este capul Bisericii, trupul al cărui Mântuitor este El. 24 Şi, aşa cum Biserica I se supune lui Cristos, la fel şi soţiile trebuie să li se supună soţilor lor în toate. 25 Soţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Şi-a iubit Cristos Biserica! El S-a dat pe Sine pentru ea, 26 ca s-o sfinţească curăţind-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, 27 pentru a Şi-o înfăţişa în toată slava, fără pată, zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără cusur. 28 La fel trebuie să-şi iubească şi soţii soţiile, şi anume ca pe trupurile lor. Cel care-şi iubeşte soţia se iubeşte pe sine. 29 Fiindcă nimeni nu şi-a urât vreodată trupul, ci îl hrăneşte şi are grijă de el, aşa cum face şi Cristos pentru Biserică. 30 Căci noi suntem mădulare ale trupului Său, („carne din carnea Lui şi os din oasele Lui“[d])[e]. 31 „De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar cei doi vor deveni un singur trup.“[f] 32 Taina acesta este mare – mă refer la Cristos şi la Biserică. 33 Totuşi, fiecare dintre voi trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi, iar soţia să-şi respecte soţul.

Footnotes

  1. Efeseni 5:5 Împărăţia (lui Dumnezeu) reprezintă domnia lui Dumnezeu, fiind în acelaşi timp o realitate prezentă şi o nădejde în viitor
  2. Efeseni 5:5 Sau: Împărăţia lui Cristos şi Dumnezeu (în ideea: Cristos, Dumnezeu)
  3. Efeseni 5:14 Fie un imn cântat de către creştinii din acea vreme, fie un citat compus din mai multe citate (vezi Is. 51:17; 52:1; 60:1)
  4. Efeseni 5:30 Vezi Gen. 2:23
  5. Efeseni 5:30 Cele mai importante şi mai timpurii mss nu conţin aceste cuvinte
  6. Efeseni 5:31 Vezi Gen. 2:24

Urmaţi(A) dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi. Trăiţi(B) în dragoste, după cum(C) şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros”(D) lui Dumnezeu. Curvia(E) sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici(F) să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. Să nu se audă nici(G) cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care(H) nu sunt cuviincioase(I), ci mai degrabă cuvinte de mulţumire. Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli(J), n-are(K) parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni(L) să nu vă înşele cu vorbe deşarte, căci din pricina acestor lucruri vine(M) mânia lui Dumnezeu peste(N) oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi dar deloc cu ei. Odinioară eraţi(O) întuneric, dar acum sunteţi(P) lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii(Q) ai luminii. Căci roada(R) luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. 10 Cercetaţi(S) ce este plăcut înaintea Domnului 11 şi nu(T) luaţi deloc parte la lucrările(U) neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le(V). 12 Căci(W) e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns. 13 Dar toate(X) aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală, este lumina. 14 De aceea zice: „Deşteaptă-te(Y) tu, care dormi, scoală-te(Z) din morţi, şi Hristos te va lumina”. 15 Luaţi seama(AA) deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. 16 Răscumpăraţi(AB) vremea, căci(AC) zilele sunt rele. 17 De aceea(AD) nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi(AE) care(AF) este voia Domnului. 18 Nu(AG) vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. 19 Vorbiţi între voi cu(AH) psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. 20 Mulţumiţi(AI) totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în(AJ) Numele Domnului nostru Isus Hristos. 21 Supuneţi-vă(AK) unii altora în frica lui Hristos. 22 Nevestelor(AL), fiţi supuse bărbaţilor voştri ca(AM) Domnului, 23 căci bărbatul(AN) este capul nevestei, după cum şi Hristos(AO) este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. 24 Şi, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în(AP) toate lucrurile. 25 Bărbaţilor(AQ), iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a(AR) dat pe Sine pentru ea, 26 ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin(AS) botezul cu apă prin Cuvânt(AT), 27 ca(AU) să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată(AV), fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci(AW) sfântă şi fără prihană. 28 Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. 29 Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; 30 pentru că noi(AX) suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. 31 „De aceea(AY) va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi(AZ) vor fi un singur trup.” 32 Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). 33 Încolo, fiecare din(BA) voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să(BB) se teamă de bărbat.