Eclesiastul 1-12
Nouă Traducere În Limba Română
1 Cuvintele oratorului[a], fiul lui David, rege la Ierusalim.
Deşertăciunea existenţei
2 „O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice oratorul,
o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune!
3 Ce câştig are omul din toată osteneala
pe care o depune sub soare?
4 Un neam trece şi altul vine,
dar pământul rămâne mereu în picioare.
5 Soarele răsare şi apune,
grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iar.
6 Vântul bate spre sud,
apoi se întoarce spre nord,
se întoarce din nou, umblă mereu
şi revine continuu la circuitul său.
7 Toate râurile curg spre mare,
fără să o umple însă;
râurile se întorc de unde au plecat,
doar ca să pornească iarăşi de acolo.
8 Toate lucrurile sunt obositoare,
cum nu se poate spune,
dar ochiul nu se satură să privească,
aşa cum nici urechea nu se satură să asculte.
9 Ce a fost va mai fi,
iar ce s-a făcut se va mai face!
Nu este nimic nou sub soare!
10 Dacă cineva zice:
«Iată un lucru nou!»,
totuşi el exista demult,
încă din veacurile dinaintea noastră.
11 Nu ne mai amintim de cei de demult,
tot aşa cum nici cei ce vor urma
nu se vor mai păstra în amintirea
celor ce vor veni după ei.“[b]
Deşertăciunea înţelepciunii
12 „Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13 M-am dedicat studiului şi cercetării înţelepciunii cu privire la toate lucrurile care se săvârşesc sub ceruri; aceasta este o ocupaţie obositoare, pe care Dumnezeu o dă oamenilor ca să se îndeletnicească cu ea. 14 Am observat toate lucrările care se fac sub soare şi iată că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt.
15 «Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,
iar ce lipseşte nu poate fi numărat.»
16 Mi-am zis: «Iată că mi-am mărit faima şi mi-am sporit înţelepciunea mai mult decât toţi cei care au fost la Ierusalim înaintea mea; inima mea a experimentat mult mai multă înţelepciune şi cunoştinţă.» 17 M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii, precum şi cunoaşterii nebuniei şi a prostiei, dar mi-am dat seama că şi aceasta este goană după vânt.
18 «Unde este multă înţelepciune, este şi multă supărare
şi cu cât este mai multă cunoştinţă, cu atât este mai multă mâhnire.»“
Deşertăciunea plăcerilor
2 „Am zis atunci inimii mele:
«Voi încerca veselia,
să văd dacă este bună!»
Dar iată că şi aceasta este deşertăciune!
2 Am zis despre râs: «Este o nebunie!»,
iar despre veselie – «Ce folos are?»
3 Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înţelepciune – şi să îmbrăţişez astfel nebunia, până voi înţelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puţinele zile ale vieţii lor.
4 Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case şi mi-am sădit vii, 5 mi-am amenajat grădini şi parcuri şi am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. 6 Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulţimea pomilor ce au răsărit. 7 Mi-am cumpărat sclavi şi sclave şi am avut sclavi născuţi în casă; am avut turme – vite şi oi – am avut mai multe dobitoace decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine la Ierusalim. 8 Mi-am strâns argint şi aur, bogăţii împărăteşti şi provincii; mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi mi-am luat ceea ce le place cel mai mult bărbaţilor, şi anume una sau mai multe femei[c]. 9 M-am îmbogăţit şi am sporit în avuţie mai mult decât predecesorii mei de la Ierusalim şi, cu toate acestea, mi-am păstrat şi înţelepciunea.
10 Nu am refuzat nimic din ceea ce mi-au cerut ochii
şi nu mi-am oprit inima de la nici o bucurie,
căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea
şi aceasta mi-a fost partea din toată truda mea.
11 Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
şi la toată truda cu care le făcusem,
am înţeles că totul este numai deşertăciune şi goană după vânt
şi că nu există nici un câştig sub soare.
Deşertăciunea înţelepciunii şi a prostiei
12 Am cântărit apoi înţelepciunea,
nebunia şi prostia.
Ce poate să facă urmaşul împăratului
decât tot ceea ce s-a făcut şi mai înainte?
13 Am înţeles că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât prostia,
cu cât lumina este mai de folos decât întunericul.
14 Înţeleptul ştie să-şi folosească ochii,
dar prostul umblă în întuneric.
Am înţeles însă
că pe amândoi îi paşte aceeaşi soartă.
15 Atunci mi-am zis în sinea mea:
«Dacă şi pe mine mă paşte soarta prostului,
atunci pentru ce am fost eu mai înţelept?»
Şi am continuat în inima mea:
«Şi aceasta este o deşertăciune!»
16 Căci pomenirea înţeleptului
nu este mai veşnică decât a prostului;
în zilele următoare deja totul este dat uitării;
la fel cum moare înţeleptul, tot aşa moare şi prostul.
17 Am ajuns astfel să urăsc viaţa,
pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare,
căci totul este deşertăciune şi goană după vânt!
Deşertăciunea ostenelii
18 Mi-am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus-o sub soare şi pe care o las omului care vine după mine. 19 Cine ştie dacă va fi înţelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus-o şi am administrat-o cu înţelepciune sub soare ... Şi aceasta este deşertăciune! 20 M-am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din pricina ostenelii mele pe care am depus-o sub soare, 21 căci unii oameni lucrează cu înţelepciune, cu pricepere şi cu îndemânare ca apoi să îşi lase partea lor unui om care nu s-a trudit. Dar şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău! 22 Căci ce folos are omul din toată munca lui şi din toată osteneala pe care sufletul său a depus-o sub soare? 23 În toate zilele lui are parte numai de necazuri, iar îndeletnicirea sa zilnică este doar mâhnirea. Nici chiar noaptea nu i se odihneşte sufletul! Şi aceasta este o deşertăciune!
24 Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea şi să-şi sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înţeles că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu, 25 căci cine poate mânca şi cine se poate bucura fără El? 26 Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înţelepciune, pricepere şi bucurie, dar celui păcătos îi dă slujba să adune şi să strângă, pentru ca apoi să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt!“
Orice lucru îşi are timpul său
3 „Pentru toate există o vreme,
şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său:
2 un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri;
un timp pentru a sădi şi un timp pentru a smulge;
3 un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca;
un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi;
4 un timp pentru a jeli şi un timp pentru a râde;
un timp pentru a boci şi un timp pentru a dansa;
5 un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge pietre;
un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de îmbrăţişări;
6 un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde;
un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca;
7 un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase;
un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi;
8 un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî;
un timp pentru război şi un timp pentru pace.
9 Ce câştig are lucrătorul din toată osteneala lui? 10 Am văzut ce preocupare pune Dumnezeu în mintea oamenilor, ca să se îndeletnicească cu ea. 11 El a făcut toate lucrurile bune la timpul lor, a pus chiar şi veşnicia[d] în inimile lor, dar omul nu poate pricepe de la început până la sfârşit lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. 12 Înţeleg că pentru oameni nu este nimic mai bun, decât să se bucure şi să facă ce este bine în viaţă. 13 În plus, faptul că cineva poate mânca, poate bea şi poate duce un trai bun de pe urma întregii lui osteneli este un dar de la Dumnezeu. 14 Înţeleg că tot ceea ce face Dumnezeu durează veşnic; la aceasta nimic nu se adaugă şi nimic nu se scade; Dumnezeu face astfel pentru ca oamenii să se teamă de El.
15 Ceea ce este, există de mult timp,
ceea ce va fi, a existat deja demult,
iar Dumnezeu va aduce înapoi ceea ce a trecut.[e]
16 Am mai văzut ceva sub soare:
Pe scaunul justiţiei trona răutatea,
iar pe scaunul dreptăţii trona nedreptatea.
17 Atunci mi-am zis:
«Dumnezeu îl va judeca
atât pe cel drept, cât şi pe cel nedrept,
căci atunci va fi timp pentru orice lucru
şi pentru orice faptă.»
18 Apoi mi-am zis: «În ceea ce-i priveşte pe oameni, Dumnezeu îi încearcă, pentru ca ei să vadă că sunt precum animalele. 19 Căci soarta omului şi soarta animalului sunt una şi aceeaşi: cum moare unul, moare şi celălalt. Amândoi au aceeaşi suflare, iar omul nu are parte de nimic în plus faţă de animal. Totul este deşertăciune! 20 Totul merge în acelaşi loc, totul a fost făcut din ţărână şi totul se întoarce în ţărână. 21 Cine poate şti dacă sufletul omului merge sus, iar sufletul animalelor[f] se coboară sub pământ?
22 Am înţeles deci că nu există un alt lucru bun de care să se bucure omul, în afară de osteneala lui, căci aceasta este partea lui, şi cine îi poate spune omului ce va fi după el?»“
Deşertăciunea ordinii sociale. Valoarea prieteniei
4 „M-am uitat apoi şi am văzut toate asupririle care se fac sub soare. Şi iată că
lacrimile celor asupriţi
nu aveau alinare;
puterea era de partea asupritorilor lor
şi nu exista scăpare pentru cei persecutaţi.
2 Am declarat atunci că este mai bine de morţii care au murit demult, decât de cei vii care sunt încă în viaţă. 3 Dar mai bine decât pentru oricare dintre aceştia, este pentru cel care nu s-a născut încă, pentru cel ce nu a văzut încă faptele rele care sunt făcute sub soare.
4 Am văzut că orice osteneală şi orice îndemânare la lucru este pricina invidiei dintre un bărbat şi semenul său, iar aceasta este deşertăciune şi goană după vânt.
5 «Prostul îşi încrucişează mâinile
şi se ruinează[g].
6 Mai bine puţin cu pace,
decât de două ori mai mult cu osteneală
şi goană după vânt!»
7 Am mai văzut o deşertăciune sub soare:
8 Există câte un om singur-singurel,
care nu are nici fii, nici fraţi
şi care se osteneşte fără încetare,
dar nu se satură de avere.
„Pentru cine mă ostenesc, se întreabă el,
şi de ce-mi privez sufletul de la plăceri?“
Şi aceasta este o deşertăciune
şi un lucru rău
9 Este mai bine în doi, decât de unul singur,
căci doi obţin o plată mai bună pentru munca lor.
10 Dacă unul dintre ei va cădea,
celălalt îl va ridica,
dar vai de cel care cade
şi nu există un altul care să-l ridice!
11 Tot astfel, dacă se culcă doi, se încălzesc,
dar dacă cineva este singur, cum se poate încălzi?
12 Tot astfel, dacă pe unul singur îl împresoară cineva,
doi pot să i se împotrivească,
iar funia împletită în trei nu este ruptă uşor.
13 Mai bine tânăr sărac, dar înţelept, decât rege bătrân, însă fără minte şi care niciodată nu se lasă îndrumat, 14 căci cel dintâi poate ajunge la domnie direct din temniţă, chiar să se fi născut sărac în regatul celui din urmă. 15 Am văzut cum toţi cei vii, care umblă sub soare, l-au urmat pe tânărul care este al doilea după rege, cel care va domni după acesta. 16 Tot poporul şi toţi cei înaintea cărora mergea el erau fără număr[h]. Totuşi, cei de după el nu se vor mai bucura de acest tânăr. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt!»“
Păzeşte-te de promisiuni pripite
5 „Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nesăbuiţilor, căci ei nu ştiu că săvârşesc un rău.
2 Nu te grăbi să-ţi deschizi gura
şi inima ta să nu se pripească
să rostească ceva înaintea lui Dumnezeu,
căci Dumnezeu este în ceruri,
iar tu eşti pe pământ;
de aceea cuvintele tale să fie cumpănite.
3 Căci aşa cum visele se nasc din mulţimea grijilor,
tot aşa prostia nesăbuitului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.[i]
4 Când faci un jurământ înaintea lui Dumnezeu, nu întârzia să-l împlineşti, căci Lui nu-I plac nesăbuiţii. Aşadar, împlineşte-ţi jurământul! 5 Este mai bine să nu faci jurăminte, decât să faci jurăminte şi să nu le împlineşti. 6 Nu lăsa gura să-ţi ducă trupul în păcat, aşa încât să-i zici trimisului[j] lui Dumnezeu[k]: «A fost o greşeală!» De ce să se mânie Dumnezeu din pricina glasului tău şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? 7 Visele multe sunt deşarte, la fel cum şi cuvintele multe sunt nefolositoare.[l] Aşadar, teme-te de Dumnezeu!“
Deşertăciunea bogăţiei
8 „Când vezi că într-o provincie săracul este asuprit, iar dreptatea şi omul drept sunt persecutaţi, să nu te miri de lucrurile acestea, căci un dregător veghează peste un alt dregător, iar peste amândoi veghează alţii şi mai mari! 9 Cu toţii au parte de resursele ţării, iar menirea unui rege este de a apăra ogoarele[m].
10 Cel ce iubeşte argintul nu se satură de el,
iar cine iubeşte bogăţia nu are câştig.
Aceasta este tot o deşertăciune!
11 Când se înmulţesc bunătăţile,
se înmulţesc şi cei ce le mănâncă
şi ce câştig mai are proprietarul lor,
decât doar că le vede cu ochii lui?
12 Dulce este somnul pentru cel ce a muncit,
fie că a mâncat puţin, fie că a mâncat mult,
însă bogatului, îndestularea
nu-i oferă liniştea pentru odihnă.
13 Există un rău tulburător pe care l-am văzut sub soare:
am văzut bogăţie strânsă pentru[n] proprietarul ei, dar înspre răul său,
14 bogăţie pierdută printr-un negoţ nereuşit;
astfel fiul care i s-a născut
nu mai rămâne cu nimic.
15 Gol a ieşit din pântecele mamei sale
şi tot astfel s-a şi întors, plecând precum a venit.
Nimic nu a luat din osteneala lui,
din tot ce-i aparţinuse!
16 Şi următorul lucru este un mare rău:
întocmai cum vine omul, aşa şi pleacă,
şi ce câştig are omul din aceasta?!
S-a ostenit în zadar!
17 Toată viaţa lui a mâncat pe întuneric,
cu multă tulburare, cu suferinţă şi cu mânie.
18 Iată ce am înţeles eu că este bine şi frumos: ca omul să mănânce, să bea şi să trăiască bine de pe urma întregii lui osteneli pe care a depus-o sub soare în timpul puţinelor zile ale vieţii sale, pe care Dumnezeu i le-a dat, căci aceasta este partea sa. 19 De asemenea, orice om, căruia Dumnezeu i-a dat bogăţie şi averi şi căruia i-a dat dreptul să se înfrupte din ele, să-şi ia partea ce i se cuvine din ele şi să se bucure de osteneala lui; acesta este un dar de la Dumnezeu. 20 Căci el nu se gândeşte prea mult la cât de trecătoare îi este viaţa, fiindcă Dumnezeu îi umple inima de bucurie.“
6 Există un rău pe care l-am văzut sub soare, un mare rău pentru fiii oamenilor. 2 De exemplu, Dumnezeu îi dă unui om bogăţie, averi şi faimă, aşa încât nu-i lipseşte nimic din ceea ceşi doreşte, însă Dumnezeu nu-i dă dreptul să se bucure de ele, ci dă acest drept unui străin. Aceasta este o deşertăciune şi un rău tulburător!
3 Ar putea exista un om căruia i s-ar naşte o sută de fii şi care ar trăi o viaţă lungă, un om căruia i s-ar lungi anii vieţii lui, dar al cărui suflet nu s-ar sătura de bunătăţile strânse şi care nu ar avea parte nici de loc de îngropare. Eu zic că, decât ca el, mai bine stârpitură! 4 Acesta se naşte în zadar şi pleacă în întuneric, iar întunericul îi acoperă numele. 5 În plus, el nu a văzut şi nu a cunoscut soarele. Totuşi este mai multă linişte pentru acesta, decât pentru celălalt, 6 chiar dacă celălalt ar trăi cu două mii de ani mai mult, căci de bunătăţi nu a avut parte. Oare nu merg toate într-un singur loc?
7 Deşi toată osteneala omului este pentru gura lui,
totuşi sufletul nu este mulţumit.
8 Cu ce este mai câştigat înţeleptul faţă de cel prost?
Ce câştigă săracul
ştiind cum să se poarte înaintea celorlalţi?
9 Mai bună este priveliştea dată de ochi,
decât hoinăreala după pofte!
Dar şi aceasta este deşertăciune
şi goană după vânt!
10 Ceea ce există de mult timp a fost deja numit
şi ce este omul a fost cunoscut deja;
el nu se poate judeca
cu cel ce este mai tare decât el.
11 Cu cât sunt mai numeroase cuvintele,
cu atât este mai mare deşertăciunea!
Şi ce folos are omul din aceasta?
12 Cine ştie ce este bine cu adevărat pentru om în scurta lui viaţă, în zilele vieţii lui deşarte, pe care le petrece ca o umbră? Cine îi poate spune omului ce va fi după el sub soare?“
Adevăratele valori
7 „Mai de preţ este un nume bun decât untdelemnul mirositor
şi mai mult preţuieşte ziua morţii decât ziua naşterii.
2 Mai bine să mergi într-o casă de jale
decât într-o casă de petrecere,
căci acesta este sfârşitul oricărui om,
iar cel rămas în viaţă ar trebui să priceapă aceasta.
3 Mai bună este tristeţea decât râsul,
căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
4 Inima înţelepţilor se află în casa de jale,
dar inima proştilor se află în casa de petrecere.
5 Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului,
decât să auzi cântecul proştilor.
6 Precum pârâie spinii sub oală,
aşa este şi râsul prostului!
Şi aceasta este o deşertăciune!
7 Asuprirea îl transformă pe înţelept într-un prost,
iar mita corupe inima.
8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui
şi mai bună este răbdarea decât mândria.
9 Nu te grăbi să te mânii în duhul tău,
căci mânia locuieşte în sânul nesăbuiţilor!
10 Să nu zici: «De ce au fost zilele dintâi mai bune decât acestea?»,
căci nu din înţelepciune întrebi aceasta!
11 Este bună înţelepciunea, aşa cum şi moştenirea este bună
şi de folos celor ce văd soarele,
12 căci înţelepciunea este un adăpost[o],
tot aşa cum şi argintul este un adăpost,
dar câştigul cunoaşterii înţelepciunii este acela că dă viaţă celui ce o are.
13 Caută să înţelegi lucrarea lui Dumnezeu:
cine poate îndrepta ceea ce El a îndoit?
14 Când vremurile sunt bune, fii fericit!
Când vremurile sunt rele, cugetă:
Dumnezeu le-a făcut şi pe unele şi pe celelalte,
astfel încât omul să nu poată afla nimic despre viitorul său.
15 Am văzut tot felul de lucruri în timpul vieţii mele deşarte:
un om drept pierind în dreptatea lui,
iar altul nedrept continuându-şi viaţa în nedreptatea lui.
16 Nu fi prea drept
şi nu te arăta prea înţelept!
De ce să te distrugi singur?
17 Însă nu fi nici foarte rău
şi nu fi nici nesăbuit!
De ce să mori înainte de vreme?
18 Este bine pe una dintre atenţionări să o apuci,
iar pe cealaltă să n-o laşi din mână,
căci cine se teme de Dumnezeu le va urma pe amândouă.
19 Înţelepciunea dă mai multă tărie înţeleptului,
decât ar da zece conducători destoinici unei cetăţi.[p]
20 Nu există pe pământ nici un om drept
care să facă numai binele şi niciodată să nu păcătuiască!
21 În plus, nu lua aminte la toate cuvintele care se spun,
ca nu cumva să-l auzi pe slujitorul tău blestemându-te!
22 Tu ştii în inima ta că, de mai multe ori,
chiar tu însuţi i-ai blestemat pe alţii.
23 Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune şi mi-am zis:
«Mă voi înţelepţi!»,
dar înţelepciunea s-a îndepărtat de la mine.
24 Orice ar fi ea, este departe[q]
şi învăluită în mister![r]
Cine o va găsi?!
25 M-am hotărât să cunosc,
să cercetez şi să caut înţelepciunea şi discernământul
şi să pricep stupiditatea răutăţii
şi nebunia nesăbuinţei.
26 Am descoperit că mai amară decât moartea
este femeia care întinde curse,
al cărei suflet este o capcană
şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri.
Cel plăcut înaintea lui Dumnezeu scapă de ea,
dar cel păcătos este prins de ea.
27 Iată ce am descoperit, zice oratorul[s]:
am cercetat lucrurile unul după altul, căutând să le pricep rostul,
28 însă, din tot ce a căutat sufletul meu, nu am găsit decât aceasta:
din o mie de oameni am găsit un bărbat drept,
dar nu am găsit nici măcar o femeie dreaptă.
29 Singurul lucru sigur pe care l-am descoperit este că
Dumnezeu l-a făcut pe om drept,
dar omul umblă cu multe şiretlicuri.“
Limitele cunoştinţei
8 „Cine este ca cel înţelept?
Cine cunoaşte interpretarea lucrurilor?
Înţelepciunea dă strălucire feţei omului
şi-i schimbă asprimea feţei.
Supune-te regelui
2 Ascultă porunca regelui, îţi zic, din pricina jurământului încheiat cu Dumnezeu. 3 Nu te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu căuta să susţii un lucru rău, căci el face tot ce-i place! 4 Din moment ce cuvântul regelui are autoritate, cine îi poate spune: «Ce faci?».
5 Pe cel ce-i păzeşte porunca, nu-l va atinge nici un rău,
iar inima înţeleptului cunoaşte vremea potrivită şi judecata,
6 căci pentru fiecare lucru există un timp şi o judecată,
deşi nenorocirea omului este mare peste el;
7 într-adevăr el nu ştie ce se va întâmpla,
căci nimeni nu-i poate face cunoscut lucrul acesta.
8 La fel cum nimeni nu are putere asupra vântului, ca să-l poată închide[t],
tot aşa nimeni nu are putere asupra zilei morţii.
Şi după cum nimeni nu este scuzat în vreme de război,
tot aşa nici răutatea nu-i va lăsa să scape pe cei ce o practică.
Cei răi şi cei drepţi
9 Am văzut toate aceste lucruri şi am încercat să înţeleg toate lucrările care se fac sub soare. Există un timp când un om are autoritate asupra altui om şi-i poate face rău[u]. 10 Apoi i-am văzut pe cei răi îngropaţi – ei obişnuiau să vină şi să plece de la Sfântul Lăcaş, fiind apoi lăudaţi[v] în cetatea în care făceau astfel. Şi aceasta este o deşertăciune![w]
11 Când sentinţa împotriva faptei rele nu se împlineşte repede, inima muritorilor se umple de planuri ca să facă rău. 12 Chiar dacă celui păcătos, deşi face rău însutit, i se lungeşte viaţa, eu însă ştiu că celui ce se teme de Dumnezeu, celui ce stă temător înaintea Sa, îi va fi bine. 13 Totuşi cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, fiind precum umbra, pentru că nu se teme de Dumnezeu. 14 Există o deşertăciune care are loc pe pământ, şi anume: sunt oameni drepţi peste care vine ceea ce merită cei răi şi sunt oameni nedrepţi peste care vine ceea ce merită cei drepţi. Prin urmare, mi-am zis: «Şi aceasta este o deşertăciune!»
15 Atunci am lăudat veselia, căci nu este nimic mai plăcut omului sub soare decât să mănânce, să bea şi să se bucure, iar bucuria îl va însoţi în osteneala sa în toate zilele vieţii sale, pe care le-a primit de la Dumnezeu sub soare. 16 M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii şi priceperii tuturor lucrărilor care se fac pe pământ, căci omul nu îşi odihneşte ochii nici ziua, nici noaptea. 17 Am înţeles că toate lucrările lui Dumnezeu, toate lucrările care se fac sub soare, nu pot fi pricepute de om. Chiar dacă omul se străduieşte să le cerceteze, nu va găsi răspuns şi, chiar dacă înţeleptul pretinde că deţine cunoaşterea, el nu poate să priceapă.“
Aceeaşi soartă pentru toţi
9 „M-am hotărât să înţeleg aceste lucruri şi am priceput că cei drepţi, cei înţelepţi şi lucrările lor se află în mâna lui Dumnezeu, chiar dacă omul nu ştie dacă îl aşteaptă dragoste sau ură. Totul este în viitor înaintea lui.[x] 2 Pe toţi îi aşteaptă o singură soartă:
pe cel drept ca şi pe cel nedrept,
pe cel bun ca şi pe cel rău,
pe cel curat[y] ca şi pe cel necurat,
pe cel ce aduce jertfe ca şi pe cel ce nu aduce jertfe,
pe cel bun ca şi pe cel păcătos,
pe cel ce face juruinţe ca şi pe cel ce se teme să le facă.
3 Acesta este cel mai mare rău care se face sub soare, şi anume că toţi au aceeaşi soartă. Mai mult, inima oamenilor se umple de răutate, iar prostia inimii lor nu-i părăseşte toată viaţa, deşi în cele din urmă ajung tot printre cei morţi, 4 căci pentru[z] cel viu mai există speranţă, după cum mai de preţ este un câine viu, decât un leu mort.
5 Cei vii ştiu măcar că vor muri,
pe când cei morţi nu mai ştiu nimic;
nu mai au parte de nici o plată;
până şi pomenirea le este dată uitării,
6 la fel cum şi dragostea lor, ura lor şi
gelozia lor au pierit demult!
Ei nu vor mai avea parte niciodată de nimic
din tot ceea ce se face sub soare.
7 Mănâncă-ţi cu bucurie pâinea şi bea-ţi cu inimă veselă vinul, căci demult ţi-a acceptat Dumnezeu lucrările. 8 Hainele să-ţi fie albe tot timpul, iar untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap. 9 Petrece-ţi viaţa cea trecătoare împreună cu soţia pe care o iubeşti, atâtea zile câte ţi-au fost date sub soare, toate zilele tale trecătoare, căci aceasta este partea ta în viaţă, aceasta-ţi este partea din toată osteneala pe care o depui sub soare. 10 Tot ceea ce mâna ta găseşte să facă, fă cu toată puterea ta, căci lucrare, chibzuinţă, cunoştinţă şi înţelepciune nu există în Locuinţa Morţilor[aa], acolo unde vei merge şi tu de altfel.
11 Apoi m-am întors şi am văzut că, sub soare,
nu cei sprinteni câştigă alergarea
şi nu cei puternici câştigă războiul;
nu cei înţelepţi au parte de pâine,
nu cei iscusiţi îşi însuşesc bogăţii
şi nu cei cunoscători au parte de bunăvoinţă,
ci toate ţin de vreme şi de împrejurări.
12 Omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul morţii:
la fel cum sunt prinşi peştii în nada înşelătoare
şi precum sunt prinse păsările în laţ,
tot aşa sunt traşi în capcană şi fiii oamenilor,
atunci când vremea nenorocirii cade peste ei pe neaşteptate.
Înţelepciunea mai de preţ decât nebunia
13 Iată ce lucru înţelept am văzut sub soare şi mi s-a părut de mare preţ. 14 Exista o cetate mică, cu puţini locuitori în ea; împotriva ei a venit un rege puternic; a înconjurat-o şi a ridicat împotriva ei mari întărituri. 15 În ea s-a aflat însă un înţelept sărac, care a scăpat cetatea prin înţelepciunea lui. Dar nimeni nu şi-a mai adus aminte apoi de săracul acela. 16 Prin urmare, mi-am zis: «Înţelepciunea este mai bună decât tăria, dar înţelepciunea săracului este dispreţuită, iar cuvintele lui nu sunt ascultate.
17 Mai bine să asculţi cuvintele liniştite ale înţelepţilor,
decât strigătele celui ce conduce printre nebuni!
18 Mai bună este înţelepciunea decât armele,
dar un singur păcătos distruge mult bine!»“
Falsele valori
10 „Aşa cum muştele moarte strică şi fermentează untdelemnul negustorului,
tot aşa puţină nebunie copleşeşte înţelepciunea şi slava.
2 Inima înţeleptului îl conduce la dreapta,
dar inima nesăbuitului îl conduce la stânga.[ab]
3 Prostul umblă fără minte pe cale
şi se laudă tuturor cu prostia lui.
4 Dacă izbucneşte mânia stăpânitorului împotriva ta,
nu-ţi pierde cumpătul,
căci calmul te păzeşte de mari păcate.
5 Există un rău pe care l-am văzut sub soare,
ca o greşeală care vine din partea stăpânitorului:
6 prostia este pusă în multe funcţii înalte,
pe când cei înstăriţi ocupă funcţii modeste.
7 Am văzut sclavi călare
şi prinţi mergând pe jos ca sclavii.
8 Cel ce sapă groapa altuia, poate să cadă el în ea,
iar pe cel ce dărâmă un zid, îl poate muşca un şarpe.
9 Cine sfărâmă pietre, poate fi lovit de ele,
şi cine crapă lemne, se află în pericol din pricina lor.
10 Dacă fierul toporului este tocit
şi lama lui neascuţită,
trebuie să-ţi înteţeşti eforturile la tăiat!
De aceea la câştig se ajunge prin înţelepciune!
11 Când şarpele muşcă, fiindcă n-a fost vrăjit,
stăpânul lui nu are nici un câştig.
12 Cuvintele gurii înţeleptului sunt o desfătare,
dar buzele nebunului îl vor înghiţi.
13 Primele cuvinte ale gurii lui sunt prosteşti,
iar ultimele sunt nebunie curată –
14 prostul spune o mulţime de vorbe.
Omul nu ştie ce se va întâmpla;
cine îi poate spune ce va fi după el?
15 Osteneala prostului îl oboseşte;
nici măcar nu cunoaşte drumul spre cetate.
16 Vai de tine ţară, al cărei rege este un copil[ac]
şi ai cărei prinţi chefuiesc dis-de-dimineaţă!
17 Ferice de tine, ţară al cărei rege este de viţă nobilă
şi ai cărei prinţi dau ospeţe la vremea potrivită,
ca să se întărească, şi nu să se îmbete!
18 Din pricina leneviei se lasă grinda,
iar, când mâinile sunt leneşe, plouă în casă.
19 Ospeţele se fac pentru a petrece,
vinul este pentru înveselirea vieţii,
dar argintul răspunde la toate.
20 Nu-l blestema pe rege nici chiar în mintea ta,
nu-l blestema pe cel înstărit nici chiar în odaia ta de culcare,
căci s-ar putea ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba
şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă spusele.“
Valoarea hărniciei
11 „Aruncă-ţi pâinea pe ape,
căci după multe zile o vei găsi iarăşi;[ad]
2 împarte-o în şapte şi chiar în opt,
căci nu ştii ce rău va veni pe pământ.
3 Când norii sunt plini de apă,
atunci o deşartă pe pământ;
când un copac cade la sud sau la nord,
în locul în care cade, acolo rămâne.
4 Cine se uită după vânt nu mai seamănă,
iar cine se uită după nori nu mai seceră.
5 Aşa cum nu ştii calea vântului
şi nici cum se formează oasele[ae] în pântecele femeii însărcinate,
tot astfel nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu,
Cel Care le face pe toate.
6 Seamănă sămânţă dimineaţa,
iar seara nu-ţi odihni mâna de la semănat,
fiindcă nu ştii care sămânţă va răsări,
aceasta sau cealaltă,
sau dacă amândouă vor fi la fel de bune.
Adu-ţi aminte de Creatorul tău în tinereţe
7 Lumina este plăcută
şi este bine pentru ochi să vadă soarele.
8 Dacă cineva are parte de mulţi ani,
să se bucure de ei,
dar să se gândească şi la zilele de întuneric,
căci vor fi multe,
pentru că tot ce urmează să vină este deşertăciune.
9 Bucură-te, tinere, în tinereţea ta,
veseleşte-ţi inima cât eşti tânăr!
Umblă pe căile dorite de inima ta
şi plăcute ochilor tăi,
dar să ştii că pentru toate acestea
te va chema Dumnezeu la judecată!
10 Izgoneşte orice supărare din inima ta,
alungă răul din trupul tău,
căci tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare[af]!“
12 „Adu-ţi aminte de Creatorul tău
în zilele tinereţii tale,
până nu vin zilele cele rele
şi până nu se apropie anii când vei zice:
«Nu găsesc nici o plăcere în ei!»;
2 până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele
şi până nu se întorc norii după ploaie.
3 În zilele acelea încep să tremure paznicii casei
şi se îndoaie cei tari,
se opresc cei ce macină, care s-au împuţinat,
şi se întunecă cei ce se uită pe ferestre,
4 se închid cele două uşi care dau în stradă
şi scade sunetul morii.
Atunci te vei scula la ciripitul păsării,
dar glasul tuturor cântăreţelor se va auzi înăbuşit;
5 te vei teme de înălţimi
şi te vei speria pe drum!
Adu-ţi aminte de Creatorul tău,
până nu înfloreşte migdalul
până nu se târăşte lăcusta
şi trece pofta,
căci fiecare merge spre casa cea veşnică,
iar bocitorii cutreieră pe stradă;
6 până nu se rupe funia de argint
şi până nu se sparge vasul de aur,
până nu se sfărâmă vasul la izvor
şi până nu este zdrobită roata la fântână;
7 până nu se întoarce ţărâna în pământ, de unde a fost luată,
şi până când suflarea nu se întoarce la Dumnezeu, Cel Care a dat-o.
8 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice oratorul[ag].
Totul este deşertăciune!“
Epilog
9 Pe lângă faptul că oratorul a fost un înţelept, el a învăţat şi ştiinţa pe popor, culegând, cercetând şi aranjând numeroase proverbe. 10 Oratorul a căutat să găsească cuvinte plăcute şi să scrie drept cuvintele adevărului.
11 Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte ţepuşe, iar colecţiile de proverbe[ah] sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur păstor. 12 „Dincolo de toate acestea, fiule, ia aminte: să faci multe cărţi este o treabă fără sfârşit şi prea mult studiu este obositor pentru trup.
13 Concluzia la tot ceea ce ai auzit este aceasta:
«Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui,
căci aceasta este datoria fiecărui om.[ai]
14 Fiindcă Dumnezeu va aduce la judecată fiecare lucrare,
tot ce este ascuns,
fie bine, fie rău.»“
Footnotes
- Eclesiastul 1:1 Ebr.: Qohelet, termen cu sens nesigur; gr.: Ecclesiastul, termen care arată înspre o persoană care vorbeşte în faţa unei adunări (gr.: ecclesia; ebr.: qahal); sau: conducător al adunării; şi în vs. 2, 12
- Eclesiastul 1:11 Poate fi vorba şi despre lucruri sau fapte (vezi v. 10)
- Eclesiastul 2:8 Sensul expresiei în ebraică este nesigur; sau: concubine, fiind vorba despre un harem; LXX, Siriacă: un paharnic şi femei-paharnic
- Eclesiastul 3:11 Sau: un sens al veşniciei (adică al raportării lui la timp, atât la trecut, cât şi la viitor); sau, pe baza unei asemănări între termeni, ignoranţa, necunoaşterea, în sensul limitelor pe care le are omul în a cunoaşte pe deplin gândul lui Dumnezeu
- Eclesiastul 3:15 Sensul versului în ebraică este nesigur; lit.: Dumnezeu va căuta pe cel ce este urmărit; sau: Dumnezeu va aduce trecutul la judecată
- Eclesiastul 3:21 Sau: cine poate cunoaşte sufletul omului, care merge sus, sau sufletul animalelor, care
- Eclesiastul 4:5 Lit.: şi îşi mănâncă propria carne
- Eclesiastul 4:16 Lit.: fără sfârşit
- Eclesiastul 5:3 Sau: discursul nesăbuitului se naşte din mulţimea cuvintelor
- Eclesiastul 5:6 Sau: îngerului
- Eclesiastul 5:6 Sau: trimisului Templului
- Eclesiastul 5:7 Sensul frazei în ebraică este nesigur; lit.: Căci în mulţimea visurilor este atât deşertăciune, cât şi mulţime de cuvinte
- Eclesiastul 5:9 Sensul în ebraică al părţii a doua a versetului este nesigur; sau: ţării; chiar şi regele are parte de resursele ogoarelor
- Eclesiastul 5:13 Sau: de către
- Eclesiastul 7:12 Lit.: o umbră
- Eclesiastul 7:19 Sau: Înţelepciunea îl face pe cel înţelept mai tare / decât zece conducători destoinici dintr-o cetate.
- Eclesiastul 7:24 Sau: Orice s-ar fi întâmplat, este dincolo de înţelegerea omului
- Eclesiastul 7:24 Sensul în ebraică al celor două versuri este nesigur; Sau: Ceea ce a fost (trecutul) este departe / şi învăluit de mister!
- Eclesiastul 7:27 Vezi nota de la 1:1
- Eclesiastul 8:8 Sau: asupra duhului său, pentru a-l păstra
- Eclesiastul 8:9 Sau: unui alt om, spre propria lui nenorocire
- Eclesiastul 8:10 Câteva mss TM, Aquila; cele mai multe mss TM: uitaţi
- Eclesiastul 8:10 Sensul versetului în ebraică este nesigur
- Eclesiastul 9:1 Sensul propoziţiei în ebraică este nesigur; sau: amândouă sunt înaintea lui
- Eclesiastul 9:2 Aquila, VUL, Siriacă; TM: pe cel bun şi curat,
- Eclesiastul 9:4 Sau: Cine oare este scutit? Pentru
- Eclesiastul 9:10 Ebr.: Şeol
- Eclesiastul 10:2 Sau: Inima înţeleptului îl conduce drept, / dar inima nesăbuitului îl rătăceşte
- Eclesiastul 10:16 Cu sensul de imatur, copilăros; sau: servitor, în contrast cu viţă nobilă din versetul următor, probabil cu referire la un rege care, pentru că nu este din spiţă regală, nu este bine educat şi pregătit pentru a fi rege
- Eclesiastul 11:1 Cel mai probabil imaginea folosită aici este aceea a comerţului maritim, care, în Orientul Apropiat preistoric, era o investiţie foarte riscantă, dar extrem de profitabilă
- Eclesiastul 11:5 Sau: nu ştii cum intră viaţa (sau: sufletul) / în trupul ce se formează
- Eclesiastul 11:10 Sau: deşarte
- Eclesiastul 12:8 Vezi nota de la 1:1; şi în vs. 9, 10
- Eclesiastul 12:11 Sensul expresiei în ebraică este nesigur
- Eclesiastul 12:13 Sau: căci aceasta este întreaga obligaţie a omului.
Isaia 1:1-28
Nouă Traducere În Limba Română
1 Viziunea pe care a avut-o Isaia, fiul lui Amoţ, cu privire la Iuda şi la Ierusalim, în timpul lui Uzia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, regii lui Iuda.
Un neam răzvrătit
2 „Ascultaţi, ceruri! Ia aminte, pământ,
pentru că Domnul a vorbit:
«Am îngrijit copii şi i-am crescut,
dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.
3 Boul îşi cunoaşte stăpânul,
iar măgarul ştie ieslea stăpânului său,
însă Israel nu Mă cunoaşte,
poporul Meu nu înţelege!»
4 Ah, neam păcătos,
popor încărcat cu nedreptate,
sămânţă de nelegiuiţi,
copii stricaţi!
Ei L-au părăsit pe Domnul,
L-au dispreţuit pe Sfântul lui Israel
şi I-au întors spatele!
5 Ce folos să mai fiţi pedepsiţi,
de vreme ce stăruiţi în răzvrătire!?
Tot capul e bolnav
şi toată inima suferă!
6 Din tălpi şi până-n creştet,
nimic nu este sănătos,
doar vânătăi şi răni,
răni sângerânde,
care nu s-au uscat şi care n-au fost legate
sau alinate cu untdelemn.
7 Ţara voastră este pustie,
cetăţile voastre sunt arse de foc,
câmpurile voastre sunt devorate de străini
chiar în faţa voastră;
ţara vă este devastată deoarece a fost răscolită de străini.
8 Fiica Sionului[a] este părăsită
ca o colibă în vie,
ca un adăpost într-un ogor de castraveţi,
ca o cetate asediată.
9 Dacă Domnul Oştirilor[b]
nu ne-ar fi lăsat câţiva supravieţuitori,
am fi ajuns ca Sodoma
şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
10 Ascultaţi Cuvântul Domnului,
voi, conducători ai Sodomei!
Luaţi aminte la Legea Dumnezeului nostru,
voi, popor al Gomorei!
11 «Ce este pentru Mine mulţimea jertfelor voastre?
zice Domnul.
Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor
şi de grăsimea viţeilor îngrăşaţi!
Nu-Mi place deloc
sângele taurilor, al mieilor sau al ţapilor.
12 Cine v-a cerut să vă înfăţişaţi înaintea Mea,
pângărindu-Mi curţile?
13 Nu mai aduceţi jertfe fără rost!
Mi-e scârbă de tămâia voastră!
Nu pot suferi adunarea de sărbătoare unită cu nelegiuirea:
lunile noi, Sabatele şi adunările voastre.
14 Sufletul Meu urăşte
lunile voastre noi şi sărbătorile voastre;
ele au devenit o povară pentru Mine,
am obosit să le mai port.
15 Când vă veţi ridica mâinile,
Îmi voi ascunde ochii de voi.
Chiar dacă veţi face multe rugăciuni,
nu le voi asculta.
Mâinile vă sunt pline de sânge;
16 spălaţi-vă şi curăţaţi-vă!
Îndepărtaţi faptele voastre rele
dinaintea ochilor Mei!
Nu mai faceţi rău,
17 ci învăţaţi să faceţi bine!
Căutaţi dreptatea,
scăpaţi pe cel asuprit![c]
Faceţi dreptate orfanului
şi vorbiţi în apărarea văduvei!
18 Veniţi acum să ne judecăm,
zice Domnul.
Deşi păcatele voastre sunt ca o haină stacojie,
ele se vor face albe ca zăpada;
deşi sunt roşii ca purpura,
ele se vor face ca lâna.
19 Dacă veţi vrea şi veţi asculta,
vă veţi hrăni cu ce are ţara mai bun,
20 dar dacă vă veţi împotrivi şi vă veţi răzvrăti,
veţi fi devoraţi de sabie»,
căci gura Domnului a vorbit.
O cetate necredincioasă
21 Vezi cum cetatea credincioasă
a devenit o prostituată!
Odată era plină de dreptate;
dreptatea locuia în ea,
dar acum este plină de ucigaşi!
22 Argintul vostru s-a făcut zgură,
şi vinul vostru este amestecat cu apă.
23 Prinţii voştri sunt răzvrătiţi
şi sunt prieteni cu tâlharii;
toţi iubesc mita
şi aleargă după daruri!
Nu-l apără pe cel orfan,
iar cauza văduvei n-ajunge înaintea lor.
24 De aceea Domnul, Dumnezeul Oştirilor,
Puternicul lui Israel, zice:
«Oh, Îmi voi vărsa mânia asupra duşmanilor mei,
mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei!
25 Îmi voi întoarce mâna împotriva ta,
voi curăţa zgura ta aşa cum o curăţă leşia
şi voi îndepărta toate impurităţile tale.
26 Îi voi face pe judecătorii tăi cum erau odinioară,
iar pe sfetnicii tăi ca la început.
După aceea, ţi se va zice:
‘Cetate a dreptăţii,
oraş credincios!’»
27 Sionul va fi răscumpărat prin judecată dreaptă,
la fel ca şi cei ai lui care se pocăiesc.
28 Dar răzvrătiţii şi păcătoşii vor fi nimiciţi împreună
şi cei ce-L părăsesc pe Domnul vor fi mistuiţi.
Footnotes
- Isaia 1:8 Ierusalimul; peste tot în carte
- Isaia 1:9 Ebr.: YHWH Ţevaot. Termenul ebraic pentru oştiri se poate referi: (1) la oştirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9 – v. 10 în TM); (2) la corpurile cereşti (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2); probabil acest titlu face referire la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers; peste tot în carte
- Isaia 1:17 Sau: mustraţi-l pe asupritor
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.