Add parallel Print Page Options

12 Dar adu-ţi(A) aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele şi până nu se întorc norii îndată după ploaie; până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile) şi să se încovoaie cele tari (picioarele); până nu se opresc cei ce macină (dinţii), căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii); până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele); când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor(B) se aude înăbuşit, te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa(C) lui cea veşnică, şi bocitorii(D) cutreieră uliţele; până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână; până nu se(E) întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi(F) până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care(G) l-a dat. O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune!

Read full chapter