Orice lucru îşi are vremea lui

3 Toate îşi au vremea lor şi fiecare^(A) lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. ² Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea^(B) ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. ³ Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; ⁴ plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; ⁵ aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea^(C) ei; ⁶ căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; ⁷ ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea^(D) ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; ⁸ iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul^(E) îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei. ⁹ Ce^(F) folos are cel ce munceşte din truda lui? ¹⁰ Am văzut^(G) la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. ¹¹ Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că^(H) omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. ¹² Am ajuns^(I) să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor; ¹³ dar şi faptul că un om mănâncă^(J) şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu. ¹⁴ Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci şi la ceea ce face El nu mai este nimic^(K) de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El. ¹⁵ Ce^(L) este a mai fost şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.

Teme-te de Dumnezeu!

¹⁶ Am mai văzut^(M) sub soare că, în locul rânduit pentru judecată, domneşte nelegiuirea şi că, în locul rânduit pentru dreptate, este răutate. ¹⁷ Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu^(N) va judeca şi pe cel bun, şi pe cel rău, căci El a sorocit o vreme^(O) pentru orice lucru şi pentru orice faptă.” ¹⁸ Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât nişte dobitoace. ¹⁹ Căci^(P) soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt; toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc, căci totul este deşertăciune. ²⁰ Toate merg la un loc; toate^(Q) au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână. ²¹ Cine^(R) ştie dacă suflarea omului se suie în sus şi dacă suflarea dobitocului se pogoară în jos, în pământ? ²² Aşa^(S) că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se veselească de lucrările lui: aceasta^(T) este partea lui. Căci^(U) cine-l va face să se bucure de ce va fi după el?