11 Aruncă-ţi pâinea pe^(A) ape şi^(B), după multă vreme, o vei găsi iarăşi! ² Împarte-o^(C) în^(D) şapte şi chiar în opt, căci^(E) nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ. ³ Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. Oriîncotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne. ⁴ Cine se uită după vânt nu va semăna şi cine se uită după nori nu va secera. ⁵ Cum nu^(F) ştii care este calea vântului, nici^(G) cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate. ⁶ Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti: aceasta sau aceea sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune. ⁷ Dulce este lumina şi o plăcere pentru ochi să^(H) vadă soarele. ⁸ Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure în toţi anii aceştia şi să se gândească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deşertăciune. ⁹ Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă^(I) pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu^(J) la judecată. ¹⁰ Goneşte^(K) orice necaz din inima ta şi depărtează răul din trupul tău, căci^(L) tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare.

12 Dar adu-ţi^(M) aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; ² până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele şi până nu se întorc norii îndată după ploaie; ³ până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile) şi să se încovoaie cele tari (picioarele); până nu se opresc cei ce macină (dinţii), căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii); ⁴ până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele); când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor^(N) se aude înăbuşit, ⁵ te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa^(O) lui cea veşnică, şi bocitorii^(P) cutreieră uliţele; ⁶ până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână; ⁷ până nu se^(Q) întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi^(R) până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care^(S) l-a dat. ⁸ O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune! ⁹ Pe lângă faptul că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit^(T) un mare număr de zicători. ¹⁰ Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului. ¹¹ Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri şi, strânse la un loc, sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân. ¹² Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă^(U) învăţătură oboseşte trupul. ¹³ Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te^(V) de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. ¹⁴ Căci Dumnezeu va aduce orice^(W) faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.

11 Aruncă-ţi pâinea pe^(A) ape şi^(B), după multă vreme, o vei găsi iarăşi! ² Împarte-o^(C) în^(D) şapte şi chiar în opt, căci^(E) nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ. ³ Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. Oriîncotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne. ⁴ Cine se uită după vânt nu va semăna şi cine se uită după nori nu va secera. ⁵ Cum nu^(F) ştii care este calea vântului, nici^(G) cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate. ⁶ Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti: aceasta sau aceea sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune. ⁷ Dulce este lumina şi o plăcere pentru ochi să^(H) vadă soarele. ⁸ Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure în toţi anii aceştia şi să se gândească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deşertăciune. ⁹ Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă^(I) pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu^(J) la judecată. ¹⁰ Goneşte^(K) orice necaz din inima ta şi depărtează răul din trupul tău, căci^(L) tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare.

12 Dar adu-ţi^(M) aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; ² până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele şi până nu se întorc norii îndată după ploaie; ³ până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile) şi să se încovoaie cele tari (picioarele); până nu se opresc cei ce macină (dinţii), căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii); ⁴ până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele); când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor^(N) se aude înăbuşit, ⁵ te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa^(O) lui cea veşnică, şi bocitorii^(P) cutreieră uliţele; ⁶ până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână; ⁷ până nu se^(Q) întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi^(R) până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care^(S) l-a dat. ⁸ O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune! ⁹ Pe lângă faptul că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit^(T) un mare număr de zicători. ¹⁰ Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului. ¹¹ Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri şi, strânse la un loc, sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân. ¹² Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă^(U) învăţătură oboseşte trupul. ¹³ Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te^(V) de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. ¹⁴ Căci Dumnezeu va aduce orice^(W) faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.