Iată că v-am învăţat poruncile şi hotărârile aşa cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca astfel să le puteţi împlini în ţara în care veţi intra s-o luaţi în stăpânire. Să le păziţi şi să le împliniţi, fiindcă aceasta va fi înţelepciunea şi discernământul vostru înaintea popoarelor; ele vor auzi despre toate aceste porunci şi vor zice: «Într-adevăr poporul acesta este înţelept şi neamul acesta mare are discernământ!» Căci care neam este aşa de mare, încât să-şi aibă zeii atât de aproape, cum Îl avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm?

Read full chapter