Add parallel Print Page Options

16 Domnul a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula(A) şi va curvi(B) după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine(C) Mă va părăsi şi va călca(D) legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el.

Read full chapter

17 Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit(A) cu alţi dumnezei şi s-au închinat înaintea lor. În curând s-au abătut de la calea pe care o urmaseră părinţii lor şi n-au ascultat de poruncile Domnului, ca şi ei.

Read full chapter

Şi astfel, prin necurăţia ei strigătoare, Israel a spurcat(A) ţara, a preacurvit cu piatra(B) şi lemnul.

Read full chapter

Şi cei ce vor scăpa din voi îşi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi robi, pentru că le voi zdrobi(A) inima preacurvară şi necredincioasă şi ochii(B) care au curvit după idolii lor. Atunci le va fi scârbă(C) de ei înşişi din pricina mişeliilor pe care le-au făcut, din pricina tuturor urâciunilor lor.

Read full chapter