Add parallel Print Page Options

În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte(A). Când am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa(B), în ţinutul Elam, şi, în timpul vedeniei mele, mă aflam lângă râul Ulai. Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că într-un râu stătea un berbec şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt şi cel mai înalt a crescut cel din urmă.

Read full chapter